Nina Cassian
(27.XI.1924 – 15.IV.2014)
 |
Autoportret Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat această căpăţînă de zahăr sau această figură pentru prora vapoarelor pirat şi părul lung, lunar, pe ţeastă. (Disciplina harfei) |
„Dacă memoria mea e o zestre – sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile.”
Nina Cassian
(Memoria ca zestre, cartea I, 2010)
Sărutul
Era iarnă-n păduri,
urși albi – nămeții
moțăiau în scorburi adînci.
Din negre și crîncene crengi,
pădurea-și suia pereții.
Umblam, obosiți de pași
prin zăpada cea grea.
Lîngă noi străjuia
un copac, ca un cerb uriaș.
Gura ta pe a mea s-a închis
– și-o flacără
mi-a lucit sub pleoape,
Ca și cînd, cu foșnet aprins,
O vulpe-ar fi trecut pe aproape.
(din volumul Versuri alese, 1955)
Romanța cu țînțar
Îți mai aduci aminte, toamnă ?
Era tîrziu. Eram o doamnă.
Aveam lungi rochii-n roz, lila,
și îl aveam pe vino-ncoa
sub forma unui cățeluș
cu ochi de cocs, cu bot de pluș.
Fugind de sufletele moarte,
de-atîtea ori ieșeam din carte,
mă lepădam de privilegii
visînd să pot rosti «exegi»,
să las pe drumul nimănui,
clădiri, poeme și statui.
Îți mai aduci aminte, vară ?
Era-n amurg. Eram murdară.
Îmi șiroiau pe două laturi,
zadarnici, anii mei cei maturi.
Zbura țînțarul Anofel
pe lîngă sînul meu rebel,
pe gura mea de poamă coarnă.
Era în zori. Și era iarnă.
(din volumul Loto-poeme, 1972)
 |
Nina Cassian alături de Marin Preda (în spatele ei), una dintre cele două mari iubiri ale vieții sale... |
Poem
(în limba spargă)
În câmpul ce iţea de buturează,
A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbăreala ghioală, încă trează,
A cropoţit aproape, în cordac:
Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Ţichi-mi-ai sima simibleagă!
Morala: în lanţuri apa să se tragă!
(din volumul Jocuri de vacanță, 1983 )
N.B.
„(...) cea mai atrăgătoare femeie urîtă din cîte s-au afirmat în literatura română.“
„Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale.”
Alex. Ștefănescu
(Istoria literarturii române contemporane)
Cîntec în limba spargă
Limba spargă a fost inventată de poeta Nina Cassian şi funcţionează după nişte principii pe cât de simple, pe atât de prolifice: se iau cuvinte din limba română (aparţinând tuturor claselor morfologice) şi se înlocuiesc cu nişte cuvinte inexistente, create prin analogie cu lexicul „oficial”, cuvinte cu o sonoritate cât se poate de verosimilă raportate la limba în discuţie. Se păstrează, poate, unele conjuncţii, prepoziţii, adverbe. Aşadar o limbă ludică, suprarealistă (după cum poeta însăşi afirma, limba spargă s-a născut din dragostea ei pentru avangardă).
Acest cântec este în limba spargă engleză!
Radu Gheorghe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu