« 5) faptul că dragostea a fost măsluită, devenind dăruire (și altruism) când, de fapt, ea înseamnă o acaparare sau o cedare ca urmare a supraabundenței de personalitate. Numai ființele întregi, cu personalitate, sunt în stare să iubească; „depersonalizații”, cei „obiectivi” sunt cei mai nepricepuți îndrăgostiți (– să fie întrebate femeiuștile!). Același lucru este valabil pentru dragostea față de Dumnezeu sau față de „patrie”: trebuie să contezi ferm pe tine însuți. (Egoismul ca devenire de sine, altruismul ca transformare în altul).»
Friedrich Nietzsche
(în „Marile crime în psihologie” din volumul «Aforisme», Humanitas, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu