I-aș răspunde că eu, de-a lungul vieții mele, am fost un norocos, pentru că am avut șansa de a vedea astfel de îngeri bătrîni, ba mai mult, în preajma binecuvîntată a cărora am avut privilegiul să mă și aflu.
Îngerii mei bătrîni au fost întrupați în trei călugări* înțelepți, pe numele lor pămîntene, Anghel Papacioc (1914 – 2011, Arsenie ca monah), Constantin Ilie (1912 –1998, Cleopa ca monah) și, ultimul, dar nu cel de pe urmă, Iosif Pîrvu (1919 – 2013, Iustin sau Justin ca monah)...
Și chiar dacă au părăsit de ceva vreme viața pămînteană, continuă să mă încălzească gîndul că ei îmi sînt singurii îngeri păzitori...
* În greacă, călugăr (καλλόγερον) înseamnă „bătrân frumos”...
***
„Întoarcerea în sine pentru a descoperi,
nu întunericul de smoalǎ ci, dimpotrivǎ, iluminarea sublimǎ.”
arhim. Arsenie Papacioc
(1987)
Am făcut fotografia la Mǎnǎstirea «Sf. Maria din Techirghiol» (al cǎrei duhovnic a fost pǎrintele Arsenie), în 8 septembrie 2008, zi în care era prǎznuită Nașterea Maicii Domnului. |
„Spun Sfinții Părinți că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea și rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Cînd suntem tulburați și răspîndiți cu mintea, mai mult să citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cînd văzduhul inimii s-a liniștit și gîndurile minții s-au adunat, mai mult să ne rugăm și mai puțin să citim.”
arhim. Cleopa Ilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu