Raftul cărților

„Kafka se grăbise să-mi iasă în cale în capătul străzii ce ducea la vilă. O ceată de vrăbii păstra o distanță prudentă pe culmea unui zid. Motanul* le privea cu studiată indiferență profesională.

- Bună ziua, Kafka. Pe cine ai mai omorât în dimineața asta?
Motanul mi-a răspuns torcând și, aidoma unui majordom flegmatic, m-a condus prin grădină până la fântână. Am distins silueta Marinei, care stătea pe ghizdul ei; purta o rochie de culoarea fildeșului, cu umerii goi. Ținea în mâini un caiet legat în piele, în care scria cu stiloul. Pe față i se citea o mare concentrare, și nici nu m-a observat. Părea să fie cu mintea departe, ceea ce mi-a permis s-o privesc ca prostul câteva clipe. Am decis că avea claviculele desenate chiar de Leonardo da Vinci, căci nu găseam altă explicație. Stiloul s-a oprit brusc, iar ochii Marinei s-au ridicat spre ai mei. Imediat a închis caietul.”**

Carlos Ruiz Zafón

(1964 - 2020)

*„Blana cenușie și catifelată a unui motan se profila neclintită în fața gardului din jurul vilei. O vrăbiuță îi agoniza între fălci. La gîtul felinei atârna un clopoțel de argint. M-a cercetat cu privirea cîteva clipe. Puțin după aceea, s-a întors și a lunecat printre drugii de fier. L-am văzut pierzându-se în imensitatea acelui paradis blestemat, ducînd vrabia pe ultimul ei drum.”
** „Marina”, Polirom, 2013