Apoi, mai simțise-n ea și acea dragoste adolescentină, castă, pură, nevinovată, cu stîngăcii inerente și inhibiții dătătoare de fiori inefabili, de care, iarăși, nu se bucurase în anii săi puberi.
Și, în sfîrșit, descoperise, în lungile lor ore de iubire, dragostea femeii mature, depline, dăruită complet, dezinhibată, fără opreliști și transfigurată total, în acele dumnezeiești clipe nepereche, în care amîndoi atingeau extazul și trupurile lor, împreunate, li se topeau, lin, unul într-altul, printr-o stranie osmoză, devenind un tot indisolubil.
Erau lucruri pe care nu i le spusese, sau poate că numai i le sugerase, fulgurant, în lungile lor convorbiri nocturne sau în scris.
Intuind faptul că ea va depăși degrabă puseul de iubire asociat cu acela al unei tristeți fără de leac ce-o copleșise după ultima lor întîlnire, hotărîtă fiind, după toate aparențele, să pună punctul final poveștii lor, voia să-i mai spună doar că avusese pornirea să-i soarbă lacrimile dulci-amărui (sau poate numai amărui) de pe pleoape, înainte să se despartă... Poate ei i-ar fi făcut bine, poate lui însuși i-ar fi făcut bine...
Însă în clipele acelea nu-și mai dădea prea bine seama...
A preferat să-și reprime gestul și să tacă.
Îi mai spusese doar că scrijelise cîteva rînduri care îi erau adresate, dar apoi se răzgîndise și nu i le mai expediase. Și nu din lașitate, pentru că nu despre lipsa curajului putea fi vorba într-o atare situație... Ci, mai degrabă, dintr-un soi de slăbiciune generată de iubirea lui care, pur și simplu, nu-i permitea să renunțe...Avea să i se destăinuie mult mai tîrziu, după unul din desele lui momente de singurătate...
Iubim diferit, e cert, și fiecare ocrotește, hrănește și încearcă să țină în viață, așa cum se pricepe mai bine, iubirea... Sau poate că iubirea noastră n-a fost suficient de puternică. Nu i-am dat ce și cît îi trebuie pentru a supraviețui... Sau poate că remușcările de care nu poți scăpa, sînt mai puternice decît iubirea ta și, atunci, ele sînt singurele care te pot ajuta să renunți... Prea multe vorbe, vei spune, mai ales acum, cînd noian de gînduri negre te bîntuie...
Într-un post-scriptum i-ar mai fi spus cît de dor îi e de ea...
Se răzgîndi, zicîndu-și că există riscul să devină plictisitor.
Într-un post-scriptum i-ar mai fi spus cît de dor îi e de ea...
Se răzgîndi, zicîndu-și că există riscul să devină plictisitor.
Și nu dorea deloc să se întîmple asta.
Sau poate nu, cine știe?...
Una peste alta, se simțea fericit. Era pătruns de această fericire, trăind-o ca pe un cumul de bucurii mărunte care, de-a lungul vieții, se tot adunaseră în el. Se întrebase, nu o singură dată: Oare o femeie frumoasă, venirea pe lume a unui copil, un răsărit însîngerat de soare, oamenii pe care-i iubea (pe fiecare în parte și pe toți laolaltă), cărțile pe care le citea, muzica pe care o asculta, locurile prin care-și purtase pașii și multe altele asemenea, nu constituiau, de fapt, într-un singur cuvînt, fericirea?
Una peste alta, se simțea fericit. Era pătruns de această fericire, trăind-o ca pe un cumul de bucurii mărunte care, de-a lungul vieții, se tot adunaseră în el. Se întrebase, nu o singură dată: Oare o femeie frumoasă, venirea pe lume a unui copil, un răsărit însîngerat de soare, oamenii pe care-i iubea (pe fiecare în parte și pe toți laolaltă), cărțile pe care le citea, muzica pe care o asculta, locurile prin care-și purtase pașii și multe altele asemenea, nu constituiau, de fapt, într-un singur cuvînt, fericirea?
Pentru că, de fapt, asta și era viața lui: o alcătuire sublimă din astfel de lucruri mici.
Cît despre bătrînețea lui despre care chiar ea îi pomenise la un moment dat, cu o oarecare malițiozitate, nu se simțea absolut deloc copleșit de ea. I se părea doar că era tînăr de mult prea multă vreme și că sosise ceasul cînd copiii lui și copiii copiilor lui, pe nesimțite, începuseră să devină el…
(fragment din volumul
Bătrînețile obișnuite ale unui copil cuminte. Manual de folosire,
aflat în lucru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu