Poemoteca

„Quand le vers est très beau, on ne songe même pas à comprendre...”

Paul Valéry

Zi de toamnă

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.

Aruncă-ți umbra peste cadranele solare

și vînturile pe cîmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;

mai dă-le două zile de la sud,

îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,

și toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.

Cel singur va fi singur vreme lungă,

va sta de veghe, lungi scrisori va scri

și prin alei mereu va rătăci,

neliniștit, cînd frunzele s-alungă.

(Fotografii de B.-L.S.)

Toamna

Cad frunzele, cad de departe, parcă

s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;

cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu

de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.

Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă

căderea asta, nesfîrşit de blînd.

Rainer Maria Rilke

(Poeme din volumul „RILKE – versuri”, E.P.L.U., București, 1966; în românește de Al. Philipide)