„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști.
Ne cheamă să fim buni, blînzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tîmpiți..."
Nicolae Steinhardt
(„Jurnalul fericirii”)
Zilele acestea mi-a venit din memorie, pe căi numai de ea știute, o amintire veche. Copil fiind, un vecin al bunicii mele, căruia toți cei apropiați îi spuneau Tata Fane, scăpat ca printr-un miracol de pe front și apoi din infernul unui prizonierat siberian inuman, care-mi povestea deseori, cu lacrimi în ochi, prin ce orori îi fusese dat să treacă, mi-a spus, la un moment dat, o vorbă (printre multe altele): „Nepoate, să ții minte cîte zile vei avea, că atunci cînd deșteptul chibzuiește, nici prostul nu stă degeaba”. Adăugînd, imediat, probabil citind nedumerirea așternută pe chipul meu de țînc neștiutor, că voi înțelege cuvintele lui cînd mă voi face mare...
Deunăzi, privind atrocitățile care se petrec sub ochii mei acum în Ucraina, săvîrșite din ordinele unui ipochimen idiot cu chip umanoid, mi-am amintit cuvintele acestui om drag, unul dintre aceia care mi-au fericit copilăria, și înclin să cred că abia acum le-am înțeles cu adevărat rostul.
Oare chiar să mă fi făcut mare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu