Memento

Alexandru Macedonski

(14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920)

Alexandru Macedonski (primul din dreapta),
 alături de Oreste Georgescu și Alexis Macedonski

Valțul rozelor

Pe verdea margine de şanţ

Creştea măceşul singuratic,

Dar vântul serii nebunatic

Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.

Întâi pătrunse printre foi,

Şi le vorbi cu voce lină,

De dorul lui le spuse-apoi,

Şi suspină – cum se suspină…

Şi suspină – cum se suspină…

Albeaţa lor de trandafiri,

Zâmbind prin roua primăverei,

La mângâierile-adierei

A tresărit cu dulci simţiri.

Păreau năluci de carnaval

Cum se mişcau catifelate,

Gătite toate-n rochi de bal,

De vântul serii sărutate,

De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,

Muiate în argintul lunei,

S-au dat în braţele minciunei,

Şi rând pe rând în vânt s-au dus.

Iar vântul tainic le şoptea,

Luându-le pe fiecare,

Ş-un valţ nebun le învârtea,

Un valţ – din ce în ce mai tare,

Un valţ – din ce în ce mai tare.

(din volumul „Excelsior”, 1897)

Tudor Gheorghe

Valțul rozelor

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini și mor și-n mine –

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

În tot, se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor –

Mor în grădini, și mor și-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor… –

E vremea rozelor ce mor.

(din volumul „Poema rondelurilor”, 1927)

***

„A scris în vers liber înainte să existe termenul, a scris SF înainte să apară genul consacrat, a scris un scenariu de film înainte să se afirme cinematografia în lume (1911), a scris despre sublim şi despre simţuri când literatura noastră era doar descriptivă. A inovat în tehnica narativă printr-un roman poetic, senzual şi interdisciplinar; a condus sugestia poetică până la esenţe prin arta simbolismului, devenind primul scriitor român care se inspiră din viaţă vibrantă a oraşului şi a trăirilor intelectuale. A scris o literatură «aşa cum altă n-a mai fost» şi i-a reuşit pe deplin. Alexandru Macedonski a fost un etalon de elegantă şi nonconformism, un spirit boem, un estet îndrăgostit de viaţă, un om al epocii sale, un optimist irecuperabil care şi-a pus toată încrederea în generaţiile următoare. A fost un iscusit manager cultural care a condus o revistă şi o societate cu mii de membri, un om de ştiinţă, un spirit altruist, un om care credea în solidaritate, în tot ce e sublim şi nobil. Un om care credea în iertare, în iubire. Pentru toate aceste lucruri, Macedonski trebuie recitit.”

Irina Macedonski

***

„El nu a fost, ca Eminescu, un poet al culturii cu ecouri ale problematicei timpului, ci un poet al civilizaţiei, un estet, care şi-a exprimat temperamentul prin toate stilurile artistice ale vremii sale”.

Șerban Cioculescu

(„Către un nou destin al operei lui Al. Macedonski”, în „Alexandru Macedonski interpretat de…”, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1975, p. 151)