Emil Brumaru
Tamaretă
Aveai gene-atît de lungi
Că puteai,
Cînd te-aplecai
Peste margini de fîntînă,
Ca să-mi fie la-ndemînă,
Cu ele apa s-ajungi,
Zînă!
(„Dintr-o scorbură de morcov”)
Asemenea mie şi tu
Asemenea mie şi tu
Trăieşti într-o singurătate
Pe care doar îngerii ştiu,
Umili, între aripi s-o poarte
Prin rai sau alături de noi,
Cei blînzi prea dedaţi la plăcere,
Cu ochii legaţi în trifoi
Şi-n cîrpe prelinse din miere ;
Şi tot ce-i lumesc pe sub fulgi
Ascund. Ei n-au sîni şi nici coapse,
Ci numai de legi şi porunci
Li‑s gurile strîmte lin arse.
Asemenea mie şi tu
Trăieşti într-o singurătate
Pe care doar îngerii ştiu,
Umili, între aripi s-o poarte…
Întîlnire nocturnă
La noapte o să cadă iarăşi stele !
Să te strecori cuminte printre ele,
Să nu te ardă, căci tu umbli goală
Cînd te-ntîlneşti cu-n fel de matahală
Aproape transparentă şi albastră
Ca să‑i arăţi cum se iubeşte‑n lumea noastră
Şi să îi mîngîi aripile sclipitoare
Cu degetele mici de la picioare
Şi să‑l înveţi să geamă de-o plăcere
Ce se înalţă pîn’ la Dumnezeu, nu piere
Şi El o face ploaie peste rai
Ca să rămînă-n crengi, ca-ntr-un serai,
Pe tăvi de aur-scump morman de mere
Din care muşcă-n grabă-orice muiere…
(din volumul „La ruinurile galanteriei”, Polirom, 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu