 |
| Fotografie de B.-L.S. |
„Cine privește cu smerenie în cer, la cer, pînă la urmă, chiar de-i prea tîrziu, tot va pricepe ceva de folos, măcar să poată mai ușor să se despartă. Va înțelege, nu fără oarecare spaimă, cît putem greși. Da, va citi, va fi citit acolo, ceasurile drepte, așezarea bună a vieții către timp, potrivirile adevărate, îmbinarea fără greș și fără de păcat a clipelor cu împlinirea lor nici timpurie nici tîrzie și-a întîmplărilor cu nevremelnicul lor sens, venit la timp. Și va simți, poate înseninîndu-se, cît de adînc, cît de păgubitor ne pîngărește fie graba, nerăbdarea, pripa, fie zăbava; amînarea slabă, lenea, șovăiala, lîncezeala, dar nu așa, ca niște vini lumești față de noi sau de alții, ci ca o urmă grea a vechiului, dintîi, păcat, care ne face să pășim greșit prin timp, ca niște surzi, ori să zburăm urît, ca niște păsări proaste care nu știu că aerul e viu,de legi frumoase și că, în vreme, fiecărei vremi trebuie să-i cauți și să-i afli vremea ei.”
Petru Creția
(„Norii”, editura „Cartea Românească”, București, 1979)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu