Antonio Vivaldi
 |
| Portret de François Morellon La Cave, 1723 |
* Preot catolic, compozitor, violonist redutabil,
prin marea sa virtuozitate (conform mai multor mărturii contemporane), a fost o
celebritate extrem de influentă în epocă nu numai în Italia, ci și în întreaga Europă
(Bach a adaptat și transcris un număr impresionant dintre lucrările sale, mai
multe decît ale oricărui alt muzician din al vremii, îndeosebi pentru clavecin,
harpă sau instrumente cu corzi).
* Opera sa componistică a fost dedicată
preponderent muzicii instrumentale, cu precădere viorii dar și unei mari varietăți
de instrumente, muzicii religioase și celei lirice, Vivaldi fiind autorul unui
număr impresionant de concerte, sonate, opere, cantate. Mărturii din acea
perioadă consemnează faptul că muzicianul avea o viteză de a compune mult
superioară aceleia cu care un copist o putea transcrie! Conform propriilor sale
mărturisiri, ar fi compus 94 de opere (dintre care la noi au ajuns doar 21, dintre care doar 16 cu partituri
complete), în jur de 500 de concerte (îndeosebi pentru vioară), 90 de sonate și
foarte multă muzică sacră.
* „Preotul roșu” (poraclă datorată
culorii părului său, așa cum consemnează dramaturgul Carlo Goldoni în memoriile
sale) nu s-a aplecat cu prea multă pasiune asupra acestei profesii (gurile rele
vorbind și despre niște aventuri galante, care l-au determinat s-o părărăsească),
el dedicîndu-se în totalitate muzicii.
* A devenit notoriu prin opusul „L’estro armonico” (1712), o colecție de 12 concerte pentru
una, două și patru viori, iar celebritatea a căpătat-o prin opusul „Il cimento
dellʼarmonia e dellʼinventione”, care cuprinde și ciclul celor patru concerte grupate
sub titlul „Anotimpurile” (scrise
între 1717-1721), unele dintre cele mai cîntate compoziții din istoria muzicii,
care reprezintă o dovadă evidentă a măiestriei și virtuoziții violonistică ale
acestui compozitor de geniu. Pe manuscris sunt notate și fragmente de poezii
(despre care se bănuie că i-ar fi aparținut tot lui Vivaldi), dar și indicații asupra
modului de interpretare a muzicii, precum „lătratul câinelui” (în „Primăvara”),
„lîncezeala provocată de căldură” (în „Vara”) sau „bețivii au adormit” (în „Toamna”).
* Spre sfîrșitul vieții, popularitatea
muzicii sale a intrat într-un nedorit con de umbră, lucrările sale nemaifiind cîntate,
creația sa intrînd în desuetudine. Se mută la Viena unde moare sărac (pe 28
iulie 1741), locul unde a fost înmormîntat rămînînd pînă în ziua de azi
necunoscut.
Interesant este faptul că organistul
catedralei Sf. Ștefan din Viena (unde a avut loc slujba înmormîntării sale) era
un tînăr muzician, pe numele său Joseph Haydn, nimeni altul decît marele
compozitor de mai tîrziu și unul dintre cei mai mari admiratori ai muzicii vivaldiene.
Care însă n-a cîntat la ceremonia funerară, întrucît nu fuseseră lăsați suficienți
bani, care să acopere suma necesară serviciului religios complet.
Alte amănunte despre opera lui Antonio Vivaldi, la adresa:
https://www.udiscovermusic.com/classical-features/best-vivaldi-works-10-essential-pieces/
O variantă interpretativă a ciclului celor patru „Anotimpuri” de Antonio Vivaldi în viziunea violonistului britanic Nigel Kennedy și a orchestrei de cameră poloneze
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu