 |
| Emil Cioran și Petre Țuțea în 1937 |
Țuțea. Petre Țuțea. Conuʼ Petrache, țăranul imperial...
(6 oct. 1901 – 3 dec. 1991)
„M-a întrebat cineva ce este viața. I-am spus că m-am întîlnit, odată, pe Calea Victoriei cu ea. Nu mai țin minte ce-am discutat...”
„Țăranul
este omul absolut.”
„M-a întrebat cineva odată: «Mă Petrică, tu cînd te așezi la masă de scris cum scrii?» «Sînt emoționat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalității. Urmăresc să nu fiu original și să fiu cuviincios.» «Ești inspirat?» «Nu, nu stă niciodată un zeu în colțul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte neliniștit. Eu, care sînt creștin... Am două neliniști: să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate.»”
„O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvînt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gînd de răsplată materială. Nu numai prin saloane cu doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați ca la o minune – , dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile, și pe care îi uluia. Mircea Eliade – alt potop –, încercînd o întrecere cu Țuțea, s-a dat bătut într-o seară la taifas într-o casă de pe strada Cîmpineanu. Eliade – după ce l-a ascultat cîteva ore în șir pe conu Petrache, divagînd cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită despre probleme de metafizică, despre poezie și teatru, despre politică și cîte altele – a spus că ar fi onorat să-i fie secretar. Poate și în glumă, dar și în serios.”
Arșavir Acterian
(„Portrete și trei
amintiri de pușcăriaș”, ediția a II-a, Editura „Ararat”, București, 2004, pp.
148-150)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu