Musicophilia

Două mici „secrete de fabricație” ale celui de-al optulea album de studio al celebrilor 

Pink Floyd, capodopera The Dark Side of the Moon, care deunăzi a împlinit 53 de ani:

1. Sunetul ritmic, înfundat, sugerînd o bătaie de inimă, care deschide și închide albumul (pe piesele Speak to Me și Eclipse) nu este, cum mulți dintre noi am fi înclinați să credem, o înregistrare realizată printr-un stetoscop medical. Este, de fapt, sunetul unei tobe mari (kick drum) procesat la maximum, pentru a fi adus cît mai aproape de pulsațiile unui cord. Mai mult, dacă ascultăm foarte atenți pe un sistem audio sau în niște căști profi, la finalul ultimei piese, pe fundalul „bătăilor de inimă”, se aude, estompat, o versiune orchestrală a piesei Ticket to Ride a celor de la Beatles, care răzbătea dintr-o cameră alăturată în timpul înregistrărilor.

2. Designerul Storm Thorgerson (co-fondator al «Hipgnosis», reputatul grup de design britanic specializat în crearea coperților unor albume, aparținînd unor giganți ai muzicii numite cu un termen generic, rock) a prezentat trupei șapte concepte diferite pentru copertă. Cei patru le-au privit și l-au idicat, la unison, pe cel cu celebra prismă, spunînd hotărîți: Ăsta e!. Întreaga prezentare a durat mai puțin de trei minute. Interesant este că, deși prisma este un simbol al luminii, ordinea culorilor din spectrul de pe copertă nu este corectă din punct de vedere fizic (lipsește culoarea indigo), dar designul a fost preferat pentru impactul vizual, în detrimentul rigorii științifice.

P.S. Chiar dacă cifra nu mai reprezintă nici un secret, ea rămâne uluitoare: albumul a petrecut 990 de săptămâni (adică puțin peste 19 ani!) în topul Billboard 200, al celor mai vîndute albume, întocmit de revista omonimă. Este o performanță pe care nici un alt album, de la nici o altă trupă sau interpret, nu a reușit s-o depășească pînă în prezent.