 |
| „Drăgaica este doamna florilor, și se ţine de toţi pentru dragoste și plăcerea florilor.” Adrian Fochi |
„Divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu, și a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana, Dârdaica, Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasă.
Se naște la 9 martie, echinocțiul de primăvară în Calendarul iulian, este fecioară la 24 iunie, ziua solstițiului de vară, cînd înflorește planta ce-i poartă numele, Sânziana sau Drăgaica, și este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei și de neveste cu copii în brațe în timpul dansului ei nupțial, numit jocul Drăgaicei.
În obiceiurile, credințele și folclorul românesc, ea păstrează amintirea Marii Zeițe neolitice, divinitate lunară, echinocțială și agrară, identificată cu Diana și Iuno în Panteonul roman și cu Hera și Artemis în Panteonul grec. În ziua solstițiului de vară, Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer, se desfată, cântă și dansează peste câmpuri și păduri împreună cu alaiul său nupțial.
Când i se nesocotește ziua, stârnește vârtejuri și vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus și îi îmbolnăvește, lasă florile fără leac și miros. După dansul ei din ziua când se spune că și Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor și să sporească nopțile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, răsare pe cer constelația Găinușei (Cloșca cu Pui), florile își pierd din miros și din puterea tămăduitoare de boală, Cucul încetează să mai cânte, apar Licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop și tei. Unele dintre manifestările cultice de altădată, unde se cinstea zeița agrară, au devenit ocazii de întâlnire și cunoaștere a tinerilor în vederea căsătoriei și, apoi, vestite târguri de fete, bâlciuri și iarmaroace.
Zeița agrară la vârsta fecundității și maternității a fost atestată cu numele de Dragaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramaureș și Bucovina. ”*
În obiceiurile, credințele și folclorul românesc, ea păstrează amintirea Marii Zeițe neolitice, divinitate lunară, echinocțială și agrară, identificată cu Diana și Iuno în Panteonul roman și cu Hera și Artemis în Panteonul grec. În ziua solstițiului de vară, Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer, se desfată, cântă și dansează peste câmpuri și păduri împreună cu alaiul său nupțial.
Când i se nesocotește ziua, stârnește vârtejuri și vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus și îi îmbolnăvește, lasă florile fără leac și miros. După dansul ei din ziua când se spune că și Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor și să sporească nopțile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, răsare pe cer constelația Găinușei (Cloșca cu Pui), florile își pierd din miros și din puterea tămăduitoare de boală, Cucul încetează să mai cânte, apar Licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop și tei. Unele dintre manifestările cultice de altădată, unde se cinstea zeița agrară, au devenit ocazii de întâlnire și cunoaștere a tinerilor în vederea căsătoriei și, apoi, vestite târguri de fete, bâlciuri și iarmaroace.
Zeița agrară la vârsta fecundității și maternității a fost atestată cu numele de Dragaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramaureș și Bucovina. ”*
Ion Ghinoiu
* din volumul „Mitologie română. Dicționar”, editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2013, p. 109
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu