Lumea în care trăim

„Arta e zâmbetul cînd dai bineţe semenului.

De obicei, ne salutăm încruntaţi, însă arta este un salut cu bucurie.

Cum ai putea să premiezi urarea, datul mîinii cu bucurie?”

Florin Șuțu

 

Creme, văpseluri, sulimanuri...

„Moartea este cea mai blîndă formă de viaţă, partea dominantă a dragostei eterne; cel mai greu este să supravieţuieşti.”

Gerhart Hauptmann

Păcatul

 (1893) 

 Franz von Stuck

(1863 – 1928)

Stamatiada (treapta a 2-a)

 © Gabi Stamate

„Iubesc oamenii, dar luați în parte, pe nici unul foarte tare. Am grijă să nu mă atașez. Sînt selectiv. Cînd începi să iubești, apar imediat și problemele. Iubirea costă. Trebuie plătit un preț și plătim, oho, cu toții.(...)
Era pe vremea cînd în fiecare primăvară dăruiam o floare de magnolia unei fete (mereu alteia) și operațiunea presupunea întotdeauna riscuri: săritul gardurilor, țipetele proprietarilor indignați, fuga. Apoi, floarea aceasta este extrem de fragilă și trebuie oferită rapid, te obligă să iei decizii, te îndeamnă să acționezi, te pune în mișcare. Te.”*

* Gabi STAMATE, CRUD, v 3.0_full_beta, roman, 2021

Gînduri în fuior

 „Există momente în care cauți o ieșire, nădăjduind să găsești una pe care s-o poți descuia, dar ai surpriza de a-ți da seama că de fapt toate ușile sunt deschise vraiște, lăsînd un val de aer rece să pătrundă în casă.”

„Senzualitatea implicată în orice senzație armonios-intensă (culoare, sunet, parfum). Prin prisma acesteia lumea apare ca o femeie goală.”

„A lua în serios pe orice cancanier mărunt, care nu încape în lume din pricina umbrei tale, ar însemna să glumești cu tine însuți.”

Gheorghe Grigurcu

„Arta: o duminică a vieții” (3)

Bibliophilia

Nicolae Steinhardt
(12 iulie 1912 – 30 martie 1989)

„Lectura, ca toate cele din lumea aceasta, e bună dacă e cu măsură. Ea nu trebuie să devină obsesie, grijă, dependenţă (asemenea unor stupefiante, unor halucinogene), viciu nepedepsit (cum zicea Valéry Larbaud). Pericolul e real, iar solicitările sunt atît de aprige; zi de zi, ceas de ceas rotativele de pe întreg cuprinsul planetei prăvălesc asupră-ne mii şi mii de cărţi, broşuri, reviste, ziare, extrase, referate, tot soiul de material tipărit, căruia i se adaugă cel xeroxat, ori dactilografiat. Parcă vin toate şi ne bat la uşă, ne roagă, ne cer, ne somează să le citim, să luăm aminte la ele, să nu fi fost zămislite de haram, răspîndite de izbelişte printre oameni. Sînt voluminoase, cele mai multe, chiar şi cele de neficţiune şi distractive, cronofage, aşadar nemiloase. (Nici un autor care se respectă nu mai publică astăzi un roman sau un studiu desfăşurat pe mai puţin de cinci sute de pagini). Cît de auster şi totodată de înduioşător se roagă să nu fie trecute cu vederea! Şi cum mai dau de înţeles că nimic nu ştim şi neinformaţi rămînem dacă trecem nepăsători pe lîngă ele.”

(„Lectura”)

Altițe & Bibiluri

Copil fiind, bunicul mi-a spus odată o vorbă: „Cînd deșteptul chibzuiește, prostul nu stă nici el degeaba”. Adăugînd apoi că o voi înțelege cînd mă voi face mare. Zilele trecute mi-am amintit-o și cred că am înțeles-o. Oare să mă fi făcut mare?

Gînd răsucit

Viaţa noastră din ultima vreme, contorsionată, în care tot mai înstrăinați ne ducem traiul de pe-o zi pe alta, sub spectrul virusului acesta halucinant, aidoma unui criminal în serie care ne elimină meticulos și inexorabil, e ca un fel de film-catastrofă, care mi se pare că nu are o distribuţie prea reuşită... Şi căruia nu-i mai înţeleg prea bine nici acțiunea... Dar din care film cred că putem reține o singură secvență, esențială: căpătarea deprinderii de a conviețui, fiecare, în bună vecinătate cu propria sa moarte...

La lumina plăpîndă a candelei

„Prieten îți este acela care știe totul despre tine și, totuși, te place.”

(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

POEMOTECA

Fotografie de Tudor Jebeleanu

Psalm real (VII)

Cu sînge și cu pietre e viața unui Christ

În care doar Cuvîntul e unic ametist

Și-n locul frumuseții e sufletul stingher

El singur se ridică pe aripe la cer

Din sînge și din pietre, cu ochiul luminînd

În lacrimi doar se-nalță puternicul lui gînd

Cu dinții rupți de vorbă, cu straiul destrămat

De-mbrățișări, e singur pe lume împărat

Umplînd de lacrimi piatra, umplînd de sînge cerul

E calea, ușa, viața, Cuvîntul, adevărul

Nu înțeles de formă, ci înțeles de viață

În vorba lui cea aspră un înger prinde față

Se-ntunecă lumină, creație-n materii

Ce nu cunoaște moarte ce nu cunoaște serii

Pe urma lui de lacrimi noi mergem în ființă

Pentru jertfire, dragul, El este o priință!

Ion Stratan

(„Mai mult ca moartea”, 1997)

În liniște, să ne privim în ochi...

Fotografie de B.-L.S.

„Cine privește cu smerenie în cer, la cer, pînă la urmă, chiar de-i prea tîrziu, tot va pricepe ceva de folos, măcar să poată mai ușor să se despartă. Va înțelege, nu fără oarecare spaimă, cît putem greși. Da, va citi, va fi citit acolo, ceasurile drepte, așezarea bună a vieții către timp, potrivirile adevărate, îmbinarea fără greș și fără de păcat a clipelor cu împlinirea lor nici timpurie nici tîrzie și-a întîmplărilor cu nevremelnicul lor sens, venit la timp. Și va simți, poate înseninîndu-se, cît de adînc, cît de păgubitor ne pîngărește fie graba, nerăbdarea, pripa, fie zăbava; amînarea slabă, lenea, șovăiala, lîncezeala, dar nu așa, ca niște vini lumești față de noi sau de alții, ci ca o urmă grea a vechiului, dintîi, păcat, care ne face să pășim greșit prin timp, ca niște surzi, ori să zburăm urît, ca niște păsări proaste care nu știu că aerul e viu,de legi frumoase și că, în vreme, fiecărei vremi trebuie să-i cauți și să-i afli vremea ei.”

Petru Creția

(„Norii”, editura „Cartea Românească”, București, 1979)

„Inima mea ca o Grecie...”

Sub acest generic reproducînd un vers dintr-un poem al lui Ion Stratan, în sala de lectură „Nichita Stănescu” a bibliotecii „Nicolae Iorga” din Ploiești a avut loc ieri, 24 martie, o întîlnire a prietenilor poetului, prilejuită de acordarea premiilor primei ediții a concursului național de creație literară (poezie, proză) și arte plastice, dedicată unuia dintre cei mai valoroși poeți români contemporani. Au fost prezenți Sânziana Constantin (scriitoare și co-organizatoare a concursului), Cătălin Apostol (regizor și scriitor), Florin Manole (scriitor și teolog, director al publicației https://24pharte.ro/ a asociației culturale omonime), Eugen Petri (sculptor și profesor la liceul de arte „Carmen Sylva” din Ploiești, autor, printre altele, al monumentului funerar al poetului Ion Stratan de la Cimitirul „Bellu” din București), graficianul Marian Avramescu, Ioan Vintilă Fintiș (poet și președinte al cenaclului literar „I. L. Caragiale din Ploiești), scriitorii și jurnaliștii Ioan Groșescu și Leonida Corneliu Chifu, eseistul Sorin Vânătoru și profesorul universitar Alexandru Popa. Gazde au fost doamna Mihaela Radu (director al bibliotecii „Nicolae Iorga”) și Bogdan Stoicescu (scriitor, bibliograf în compartimentulul de specialitate al bibliotecii, co-organizator al concursului și curator al acestei reunini). Manifestarea s-a desfășurat în cadrul suitei de evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea instituției și s-a desfășurat într-o atmosferă lipsită de convenționalism și de-o elevată ținută intelctuală.
Pe de altă parte, a fost o întîlnire cu o mare încărcătură emoțională, generată, în bună măsură, de evocările celor amintiți, vizînd viața și opera poetului Ion Stratan. De altfel, în marea lor majoritate, vorbitorii au fost prieteni apropiați ai poetului în diferite etape ale vieții acestuia. Un moment cu adevărat emoționant al acestei întîlniri dacă nu cumva chiar punctul ei culminant, l-a reprezentat proiecția filmului biografic „Inima mea ca o Grecie” (scris și regizat de Cătălin Apostol), un documentar sentimental, duios și mustind de umor, conținînd numeroase imagini de arhivă din viața poetului Ion Stratan.
Pe toată durata manifestării, graficianul Marian Avramescu a realizat ad-hoc portretele invitaților, în finalul reuninunii, într-o atmosferă destinsă și non-conformistă, el dăruindu-le acestora lucrările sale, nu înainte de a face o „identificare” a portretelor cu modelele din realitate care l-au inspirat, un moment care a complinit în cel mai fericit mod cu putință întreaga manifestare.
Nu pot să nu le mulțumesc încă o dată, și pe această cale, tuturor prietenilor care au răspuns invitației noastre și, deopotrivă, publicului prezent la acest moment cu adevărat nepereche...
Felicitări merită a primi, în egală măsură și toți aceia care, într-un fel sau altul au contribuit la excelenta organizare a acestei întîlniri.

De la stînga: Bogdan, Sânziana,  Eugen, Alexandru Popa, Fintiș și Groșescu

Sânziana, Bogdan, Eugen și dl Popa

Bogdan arată volumul lui Nino, „Cafeaua cu sare”...

 „Aer cu diamante”...

...și  „Lux”

Cu Cătălin Apostol

La mijloc, Eugen Petri

Eugen scriind în „Cartea de Aur” a bibliotecii...

Cadre din film... 

Fintiș și Groșescu

Leonida Corneliu „Firi” Chifu

Florin Manole

Florin cu Sorin Vînătoru

Jean Groșescu cu Mihaela Radu

Jean și „Cartea de Aur”

Marian Avramescu arată publicului portretele desenate ...

Portretul realizat lui Ion Stratan

Marian și „Cartea de Aur”...

Fototeca de dinamită (Ploieștiul în inima mea...)

Oare unde se sfîrșește -
Ca un lung și straniu pește -
Bulevardul cînd băltește?
(fotografie de © Dan Enescu)

POEMOTECA (azi, de „Ziua Internațională a Poeziei”, ploieșteni & prahoveni)

Moto:

„Sunt aici un poet, care bea din viaţă

Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.”

Ezra Pound

Cădere

Prăbușire din mine în afara

ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,

a muri

este o parte de Dumnezeu

ce nu se șterge, se uită.

A muri...

ce joc,

ce tresărire speriată de carne

moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.

Călin Angelescu

(1957-2002; „Vârsta politică”)

Eu vă iubesc pe toate

Astăzi aniversez o seamă de eșecuri și sînt din

nou singur lîngă femeia mea.

Astăzi aniversez o viață săracă, minionă și sînt din

nou singur lîngă femeia mea.

Astăzi mă uit pe geam și bolta înstelată

îmi permite să înțeleg că viața este de fapt

o boală profesională de care suferă

întreg satul în care m-am născut și de dragul

căruia sînt din nou singur lîngă femeia mea.

Astăzi sîntem unsprezece brumărel 1985 și sînt

din nou singur lîngă femeia mea.

Dan David

(1952-1990; „Venirea fiului”)

Floare de dor

Geaba le spun tuturor

că nu pot trăi de dor

şi, să fac lumea să creadă,

mi-am scris dorul pe zăpadă.

Eu l-am scris, dar am greşit

că zăpada s-a topit

şi, pe unde-a fost zăpadă,

crescu florile grămadă,

dar, privind atent la ele,

văzui că nu-s floricele:

erau dorurile mele –

călca lumea peste ele...

Gheorghe Ene

(1915-?; poet-țăran din Vadu Părului, Prahova; din volumul „Foc căzut din stele")

Un viscol de comete

Car umbra ta cum o secundă ora,

Prin mari saloane de mărgăritare.

Eu te iubesc în iarna care moare,

Cu flaute de iarbă și ghitare.

Și-n părul tău înmiresmat de fluturi,

Din ceruri cad arțari cu barba moale.

Parcă ar fi un viscol de comete,

Adulmecînd tristețea din pocale.

Ion Vintilă Fintiș

(„Bufonul și KlaRaReGina”)

Insomnie

Ce trist este tata,

când stă de vorbă cu mine!

El a plecat de mult de aici.

M-a lăsat pe mine zălog,

să aud cum vine vânt viclean

să mă cheme

în ținuturi fără de vamă.

Un copil, fără somn,

pe tabla de întuneric,

desenează lupi de aramă.

Nicolae Stanciu

Casa poporului

„Să dăm Cezarului ce-i al poporului”

Din sânge și nervi te-am făcut, din

clipele noastre când ar fi trebuit să iubim.

Am tăcut și-am urât, am tăcut și-acum

am uitat. Moartea noastră, ca un oaspete seara,

întrebându-ne de ce moarte vom muri, de ce fel

de vină vom fi ispășiți, noi, nevinovații de-a fi

în viață. În timp ce sutele de vieți ale celor

în culpă se succed fără pauză, în timp ce ei taie

și spâzură, în timp ce în fiecare se pregătește-un

tiran. Inteligența e un loc viran, mușcă din pâine,

privește

la soclul lui Lenin

Ion Stratan

(1955-2005; „Celebra specie umană” )

***

eu unde oare oi fi fost în timpul vieții mele?

mi-o fi fost rău sau mi-o fi fost bine?

oare unde și în ce timp m-oi fi uitat pe mine?

aiurea m-am tot dus în timpul vieții mele.

aiurea, răstignit între coșmar și manele.

dar într-o bună zi va fi bine, va fi dimineață.

pretutindeni și-n viața mea:

între o greață și o alta, mai mare, mai multă,

tot greață.

Lucian Vasilescu

(„ȚARA MEA, VIAȚA MEA, DRAGOSTEA MEA despre modesta mea ratare personală”)

Ploiești/Soare

plouă cu soare raza e la zece lei suta

zarea nici nu mai vede buza de-atâta departe

în Plo dimineața seamănă cel mai mult cu marea

când țipă pescărușii prințesa măzăriche are sare-n păr

în Plo dimineața e atît de senină că nestînjenit - în

spațiu-timp-ființă pixelii sfîșie culoarea prin care -

lumina plouă din tablou paloare și soare iar

până când până însărcinați într-a noua

timpul pînă la bac a trecut mai ușor

Mihai Vieru

(„Hotel Sud”)

La lumina plăpîndă a candelei

„A cunoaște lucruri religioase e un lucru și a cunoaște adevărul e cu totul alt lucru. Pe cît se deosebește soarele de lună, pe atît e mai de folos cea de-a doua decît cea dintîi.”

Sf. Marcu Ascetul

Stamatiada

(treapta 1)

(foto: © Gabi Stamate)

„Zéro, toujours zéro!” 1 la 1, pe răpunere. 1 și cu 1 fac 2, da? Miuță: 2 cu 2 la porți mici. Scurt pe 2. În doi timpi și 3 mișcări. Pe de 3. Pe dracu-n 4. Cal la f5. Chintă spartă. 5 pîini. Tu ții de 6! 6-6, poartă-n casă. Este ora 7, omul negru n-a venit. Roata de bicicletă făcută 8. În al 9-lea cer. 10 negri mititei. 11 septembrie. 12 oameni furioși. O duzină. Apollo 13. 

Mi se rupe-n 14... 

O victorie, cîteva egaluri și o înfrîngere: viața.*

Gabi Stamate

(1958–2020)

* CRUD

 * v 3.0_full_beta, roman, 2021

Muzicoteca de dinamită

Klaus Schulze
My Tie She 

Fototeca de dinamită

Gînd în fuior (azi)

Oare copacii de ce nu se știu nefericiți?
(foto: B.-L.S.)

Vise & Amintiri (cu Nino)

„Cînd plecam unul de lîngă celălalt, nu ni se părea că ne despărțim, ci, că mergem să ne așteptăm altundeva.”

Cesare Pavese

Corona Story

Oare „distanța de precauție” (una dintre sintagmele tehnice ale momentului pandemic) dintre noi, să contribuie major, printre altele, la micșorarea distanței sufletești, adică a aceleia dintre inimile noastre? Deie Bunul Dumnezeu să fie așa, că altfel există riscul să ne rătăcim definitiv...

Poemoteca

În drumul furnicilor*

Întreg pămîntul era un mușuroi

furnicile ieșiseră la soare

și fierbeau în țărîna încinsă

înainte de ploaia răcoritoare.

Adormisem undeva în drumul furnicilor

și visam că voi fi ocolită

cînd deodată au început să treacă peste mine

cu pasul lin de cale nesfîrșită.

Noi, furnicile, spunea regina furnicilor

Ne știm bine drumul prin mușuroi

Iar eu cu spaimă răspundeam încet:

și noi regină, și noi.

Atunci m-a luat în spate ca pe un sac

și aș fi vrut să fie cineva viu

să-mi spună dacă ea creștea atît de înfricoșător

sau eu mă micșoram fără să știu.

Ileana Mălăncioiu

* Din volumul „Peste zona interzisă”, ed. Cartea Românească, 1979

Memento

Nicolae Filimon
(6 septembrie 1819 –19 martie 1865)

„Un roman popular și senzational ca factură, istoric și de moravuri ca temă, cum nu sunt puține după 1860, dar care are norocul primului personaj excepțional din istoria genului la noi: Dinu Păturică. George Călinescu l-a caracterizat superb: «Dinu Păturică e un Julien Sorel valah...». ... Filimon a vrut sa scrie o fiziologie la sfârșitul căreia să putem exclama: «iată tipul ciocoiului...!». Cu alte cuvinte, un soi de manual al perfectului arivist, reprezentând în acest domeniu ceea ce Principele lui Machiavelli sau Curteanul lui Castiglione au reprezentat în ale lor. Dinu Păturică e un monstru, însă unul exemplar, credibil și excesiv, realist și simbolic. Ciocoii e, inainte de toate, un roman paradigmatic, o ilustrare.” 

Nicolae Manolescu

Ciocoii vechi și noi

„Libertatea presei îl supără, căci descoperă inichităţile vieţei sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particolari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orînduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pîinea nenorociţilor funcţionari.

Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră, unde lumina adevăratei civilizaţiuni n-a rispit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai depravaţiunei.”
***

„Pe masă erau rînduite o mulţime de farfurii cu mezelicuri: marinată de stacoji*, farfurioare mai mici cu icre proaspete de morun, licurini** jupuiţi, sardele muiate în untdelemn de Mitilene amestecat cu piper şi zeamă de lămîi de Messina, măsline dulci de Tessalia, grămădite în formă piramidală, icre tari de chefal, smochine de Santorini, halva de Adrianopole [...]. Toate aceste mezelicuri erau aşezate după o regulă militară, avînd la fiecare distanţă de două palme cîte o carafă cu vin galben de Drăgăşani, cu pelin roşu din viile mănăstirei Bistriţa şi cu vinuri orientale de diferite colori şi gusturi, fără a lipsi paporniţele*** cu anason de Chio şi mastică de Corint.”

* homari, raci de mare

** varietate de chefal afumat

*** butilii îmbrăcate cu papură

(note de N. F.)

N.B. Romanul „Ciocoii vechi şi noi”, apărut mai întîi în „Revista Română” condusă de Al. I. Odobescu, în anii 1862–1863, iar în volum în anul 1863, este primul roman românesc de valoare, cel dintîi roman tipologic şi de evocare a epocii de la sfîrşitul domniilor fanariote.
În fotografie, coperta ediției romanului din 1930