Un băiețel este adus de mama sa, să se înscrie la școală.
Ajunşi în biroul directorului, acesta îl întreabă pe puştan:
– Cîte anotimpuri ale anului cunoşti?
Copilul se gîndește un minut și răspunde, foarte sigur pe el:
– Șase!
Directorul:
– N-ai vrea să te mai gîndești puțin?… Hai, nu te grăbi…
Copilul stă cîteva clipe, apoi spune:
– Pe bune, nu țin minte să mai fie… Șase!
Directorul se uită cu subînţeles la mama puștiului, care se înroşise pînă-n vîrful urechilor, tușește un pic apoi îi invită cu deferență să iasă din birou.
Afară, mama, stînjenită, îşi întreabă fiul:
– Deci, ce-a fost asta, mamă?
– Ce să fie, mamă?… Cu lacrimi în ochi, cel mic continuă: eu chiar nu țin minte alte „Anotimpuri”, în afară de cele ale lui Vivaldi, Haydn, Piazzolla, Loussier, Ceaikovski și Glazunov!
(Foto: © Robert Doisneau) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu