Raftul cărților

 Portretul lui M

„Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercând să desluşesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp şi care, ştiam, urmau să se risipească inevitabil în târziul ceţos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristeţe. A rămas această meditaţie despre viaţa lui, dar şi despre acea parte din viaţa mea în care m-am străduit să înţeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înţeles-o, dar am înţeles altceva: că el a fost, aşa cum a fost şi cum continuă să fie pentru mine, un dar. Un dar al lui Dumnezeu? Chiar dacă eu nu pot fi sigur de asta, o murmură numele lui*, care este și al meu, din adâncurile etimologiei biblice. Un nume, se zice, este un semn – nomen est omen –, dar acest omen e întotdeauna indescifrabil, un mic mister înfășurat într-un mister mare, foarte mare, infinit. Am scris această carte pentru mine – ca un soi de exercițiu spiritual –, dar sper că ea ar putea fi de folos și altora. Această speranță mă face s-o încredințez tiparului.

Văd acest portret biografic al lui M ca pe un soi de «galaxie». Începe cu moartea și e virtual imens, de necuprins. Nu știu cum se va sfârși în finitudinea unei cărți – mai subțire, mai groasă –, dar va trebui să se sfârșească, arbitrar ca toate sfârșiturile, accidental sau din oboseală, sau din cine cine știe ce idee de încheiere, care mi se va părea potrivită, sugestivă, simbolică, sau printr-o întrerupere bruscă, într-un moment fără vreo semnificație specială. O galaxie de fragmente, de amintiri, de reflecții, de anecdote, de note de lectură (totdeauna legate de el), de vechi sau mai noi însemnări de jurnal, de comentarii la comentarii, într-o ordine aproximativă, în genere mergând în sensul invers al acelor de ceasornic, dar nu neapărat. Singura certitudiene e că totulk a început cu sfârșitul. ”**

Matei Călinescu ***

(1934 – 2009)

* Matthew (Matei) înseamnă în ebraică „dar al lui Dumnezeu”. El s-a născut în anul 1977, fiind botezat de Cristinel și Mircea Eliade la biserica română din Chicago, fiind un copil cu o inteligență precoce, deși fusese diagnosticat de timpuriu cu sindromul Asperger, o tulburare mai blîndă din spectrul autismului, caracterizată prin dificultăți sociale și de comunicare, precum și prin comportamente repetitive și/sau rigide. Afecțiunea se manifestă încă din copilărie, avînd un grad de incidență mai mare la bărbați, și care, în ciuda faptului că au un nivel ridicat de inteligență, întîmpină dificultăți semnificative în interacțiunea socială și de comunicare cu ceilalți, prezintă întîrzieri cognitive sau ale abilităților lingvistice, simptome care afectează semnificativ viața de zi cu zi, lucru care generează anxietate și confuzie. Ulterior, în perioada liceului, Matthew a fost diagnosticat și cu o formă severă de epilepsie, cu repetate crize, ultima fiindu-i fatală. „Probabil că el a fost primul care și-a dat seama că noi doi aparțineam unor specii diferite, că o comunicare reală, profundă între noi (…) era exclusă”, scrie, undeva, în jurnal, tatăl său, Matei Călinescu.

** Humanitas, 2016

*** Poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor universitar de literatură comparată. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București (secția de limbă engleză). Desfășoară o susținută activitate publicistică în revistele culturale ale vremii, apoi devine asistent al lui Tudor Vianu la catedra de literatură universală și comparată a facultății bucureștene. Din 1973 se stabilește împreună cu familia în Statele Unite și-și începe cariera universitară la Indiana University (din Bloomington). În țară publică şapte volume de critică şi istorie literară, trei de de poezie şi un roman („Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”, apărut în 1969, este încununat, în același an, cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). Timp de doi ani (1996–1998) este șeful catedrei de literatură comparată a universității americane. Printre volumele publicate în limba engleză amintim „Five Faces of Modernity” (1987), o ediție ediția adăugită a volumului „Faces of Modernity” din 1977 – tradusă în română cu titlul „Cinci feţe ale modernităţii. Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism” (1995) şi „Rereading” (1993), în versiunea românească adăugită, „A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii” (2003). În 1994 publică, împreună cu Ion Vianu, „Amintiri în dialog”. Urmează „Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: Amintiri, lecturi, reflecții” (2002), „Portretul lui M” (2003), „Tu. Elegii și invenții” (2004), „Un fel de jurnal (1973–1981)” în 2005, „Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale” (2006) și „Mateiu I. Caragiale. Recitiri” (2007). În 2016, Editura Humanitas a lansat seria de autor Matei Călinescu, care, urmînd îndeaproape dorința testamentară a autorului, a redat, pînă în 2020, opera omnia.

„Portretul lui M rămâne și după relectură una dintre cele mai dureroase și în același timp luminoase cărți pe care le-am citit. Este (...) portretul biografic pe care Matei Călinescu i l-a făcut fiului său, mort în 2003, la aproape 26 de ani, după o viață ruptă de ceea ce numim noi realitate, forma rară de autism de care suferea fiind complicată de crizele de epilepsie. (...)Tonul lipsit de patetism, de lamentații, de abisuri întunecate exhibate în pagină face ca deznădejdea înnebunitoare și speranțele răvășite să își strângă marginile și să se topească în tandrețea iubirii, făcând din Portretul lui M o carte unică, o confesiune amplă, împărtășire a unei experiențe existențiale pline de emoții delicate, un exercițiu spiritual îndreptat spre înseninarea din mijlocul tristeții. O carte de o frumusețe copleșitoare.” (Dana Pârvan în „Înseninare în tristețe”)