Neființa iluziei mele
Uite cum nu ne potrivim
în domeniul sentențios al răscrucilor
De-aceea despărțirea care ne unea s-a frânt.
Tu spre Septentrion
eu în cealaltă direcție oblic opusă.
Nu ne gonește nici o lacrimă
opțiunile diferite se îndârjesc polemic
privindu-se fix în cearcănele ochilor noștri.
Dragostea ne iubește la nebunie.
Așadar s-o luăm razna care-ncotro – și totuși –
Foarte calculați. Nu-ți uita gamela cu mure
mie-mi ajung desaga goală și melancolia
plină.
Mai e vreo lebădă despre care să mă-ntrebi?
Dar n-ai s-o faci pentru că ești inexistentă
Ești neființa iluziei mele.
(din volumul „Fiasco prudent”)
Favoritul doisprezece
(lui Nino Stratan)
Etern tern chip în chip
ce mască zilnică
ceea ce nu impietează cu nimic
asupra frumoaselor riduri strânse
cu grija celui trecut prin multe. Reflecții, ca și singure
altele, mi le-a ridicat livid câștigul înlocuit negativ în culisele
încăperii căpătate, mică, mică;
răsfăț sumbru.
Se petrec întâmplări neîntâmplătoare. Ți s-a stins mama
și ceri un milion împrumut la telefon. Da, Nino! Iar după ce
te-ai stins
și tu – basorelief ce nu-ți seamănă;
șapte etaje, atât. Fără îndoială
că se luminează de înserare
și de noaptea imbatabilă, de neevitat. Deși piața încă
funcționează.
Picior peste picior pe scaun
o țigară fumând
rezemată cu cotul de pepenii
de vânzare; strânși într-un țarc timorat, ca o uriașă mură
verde
sau un strugure expandat; pușcăriaș. Vesel pisoi în iarbă, cât
ea de înalt. Favoritul doisprezece.
Al iubirilor devorator-timpul, brunetă
Cu nervii la pământ, asfalt, tocuri groase... atât.
Pe când noi
vânăm stele căzătoare – dorinți mai mult ca sigur, nesigure.
(din volumul „Splendoarea capcanelor”)
„Filip Kőllő e unul dintre puținii pictori care fără a-și părăsi șevaletul, calchiindu-l pe Tudor Arghezi, periodic își schimbă penelul în condei, vopseaua în cerneală și pânza în coala de hârtie pentru un zbor liric inspirat întru potrivirea cuvintelor, la fel de expresiv precum o face în potriveala culorilor.
Dacă «ut pictura poesis» pare a-și fi pierdut temeiul în postmodernitatea multiculturală a zilelor noastre, poetul care își redă demnitatea ontică, fiind prin scriitură, totuși, un postmodernist cu nostalgia vânătorului de stele căzătoare, sub reversul frunzei.”
Cassian Maria Spiridon
(scriitor, redactor-șef al revistei „Convorbiri Literare”)
Un pictopoet valoros. Schiță de portret
S-a născut la 21 noiembrie 1956, la Ploiești. Poet, pictor (absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București) și profesor la clasa de pictură a Liceului de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești. Din 1990, a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (filiala Prahova), fiind prezent cu lucrări pe simezele a numeroase saloane naționale de pictură, în expoziții personale sau de grup. Multe dintre lucrările sale se regăsesc în colecții particulare din țară și străinătate.
A participat la lucrările de restaurare ale bisericilor mănăstirilor „Zamfira” și „Cheia” din Prahova.
A publicat grupaje de poeme în prestigioase reviste culturale precum „România Literară”, „Ateneu”, „Poesis”, „Familia”, „Apostrof”, „Axioma”, „Poezia”, „Revista Nouă”, „Cronica” ori „Convorbiri Literare”. A fost membru al Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III” și al cenaclurilor „Atitudini” (al revistei omonime) și „I. L. Caragiale” din Ploiești.
I-au fost publicate volumele de poeme „Plasa de platină” (2010) și „Fiasco prudent” (2014), ambele apărute la editura „Mileniul III” din Ploiești. Prezent cu poeme în antologia „Splendoarea capcanelor” (alături de Valentin Irimia, Sorin Vânătoru și Cornel Sântioan Cubleșan, volum apărut la editura „Premier”, 2013).
Prin prematura sa dispariție pămînteană (întîmplată în luna septembrie a anului 2018), am pierdut un pictor extrem de valoros, un poet stăpînind un registru liric pe cît de viguros, pe atît de tandru și firesc, un fin causeur, un boem rafinat și-un prieten insubstituibil.
