marți, 2 aprilie 2019

Psalm real (XVI)


O zi. Nu știm ce-nseamnă și nu îi știm sfîrșitul
Dinspre nadir descoase în vorbe infinitul
Acel cărui zălogul i-am fost în graiul meu
Și, fără de-ncetare, El singur Dumnezeu
Mi-a dat din încercare pe cea de care știu
(Vioară să îmi mistui din lemnul de sicriu)
Și-atuncea simt chiar Timpul, chiar pasărea, chiar Rana
Pe care nevederii cuvinte-i umplu cana
De lacrimi fără capăt, fără de rost, de sens
Afară ca văzut-am și eu acel imens
Fluviu de timp din care toți trecem , preasfințiți
Apostolii țin preajma, iar timpul, neofiți
Îl încercăm pe rima ce ne-a lăsat-o Soarta
Corăbieri la Marea cea Vie, nu la Moartea.

Ion Stratan
(din volumul „Mai mult ca moartea”, editura Axa, Botoșani, 1997)


Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...