„2003, primăvara
Odată ce Dumnezeu e defint ca
indefinisabil, cunoscut ca incognoscibil, afirmat ca negativitate
supra-esențială, dialogul cu El pare să se blocheze. Nu mai poți avansa dincolo
de misterul «neantului» Său. Cum arată, în această situație, viața spiritului?
Cum poți rămîne viu în căutarea ta, de vreme ce îi localizezi obiectul dincolo
de orizont, acolo unde nu e de găsit nimic? Ei bine, ceea ce îți rămîne e
universul infinit al imaginii reflectate a lui Dumnezeu: «oglinda și ghicitura», urma
planării Sale peste oameni, împrejurări și lucruri. Ai de-a face astfel,
dintr-o dată, cu inepuizabilul. Urmează să pricepi nu masivitatea inabordabilă
a mijlocirii divine,, ci ecoul ei
ubicuu, barocul absenței ei sau, mai
exact, al prezenței ei indirecte. Atent să identifici în toate Suprema Amprentă, curios să intuiești
modul de a opera și de a se ascunde al lui Dumnezeu, îți dai seama că ai de
cules o recoltă fără sfîrșit. Foarte aproape și totuși indiscernabil, Creatorul
(și creativitatea pe care o provoacă clipă de clipă) devine sensul și
deplinătatea fiecărei zile, miza întregii tale vieți. După ce ai înțeles că nu
poți vedea fața lui Dumnezeu, abia
atunci căutarea ta începe să fie «rezonabilă» și fertilă: poți simți suflarea
Lui, Duhul.”
Miercuri, 2 iulie 2003, Berlin
Într-una din nopțile trecute, am visat
limpede, apodictic, propoziția următoare: «Nu se poate intra în Împărăția
Cerurilor cu de-a sila!”
Andrei Pleșu
(„Răsfoind, trist, note mai vechi...”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu