„Momente de prietenie”

Eu asemui acest Facebook (prin cotloanele căruia mă preumblu de aproape 10 ani) unei plaje aglomerate, în plin sezon estival: îmi place şi hărmălaia pestriţă dar obositoare (ca la Moşi) din buza mării dar, mai presus de orice, aşa cum spuneam şi cu alt prilej, iubesc marea singuratică, tivită cu ţipete de pescăruşi, mai cu seamă toamna, tîrziu, în acele clipe inefabile din amurg, cînd plajele-i pustii sînt acoperite de pulberea aurie, diafan-luminoasă a soarelui blînd, atunci şi numai atunci cînd în aer vibrează poezia, amirosind a alge, a nisip şi-a amintiri sărate… Cît despre „prietenii feisbucişti” (hai, totuşi, să le zic aşa, deşi pentru mine prietenii adevăraţi reprezintă cu totul şi cu totul altceva, adică sînt o specie aparte, rară, pe cale de dispariţie, precum caprele negre, la noi, la Romanela), ca şi amicii din viaţa reală, cînd proliferează necontrolat, intervine un soi de autoselecţie naturală, mulţi dispărînd pur şi simplu, aşa cum au apărut. Uneori nu fac nici cel mai mic efort să-i şterg din „cartea de imobil” a sufletului. Unii lasă urme, alţii nu... Acolo, înlăuntru, rămîn doar cei adevăraţi. Sau, vorba maestrului Ştefan Iordache: „Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.”