 |
| Juan Villoro |
Citesc un splendid text semnat de Juan Villoro (în Lettre Internationale, nr. 59, toamna 2006), „Cuba – în ce direcţie o va lua timpul?” în care reproduce integral un splendid poem aparţinînd lui Antonio José Ponte („Vieţi paralele - Havana 1993”). Transcriu un vers frumos din acest poem: Ca şi cum lumina ar fi plecat cu o plută...
Întotdeauna cînd găsesc astfel de minunăţii, îmi vin în cap cuvintele lui Paul Valéry: Quand le vers est très beau, on ne songe même pas à comprendre („Cînd un vers este foarte frumos, nu ne mai batem capul să-l înțelegem...”)...
Apoi, Villoro, spre sfîrşitul eseului, cu gîndul, desigur, la Mexicul natal: Dacă vrei să cunoşti o ţară, trebuie să ştii de ce se rîde în acea ţară.
Perfect adevărat. Cu condiţia ca acea ţară să nu rîdă ca proasta-n tîrg – cum ar fi zis bunică-mea, Dumnezeu s-o aibă-n pază!, cînd, ţînc fiind, rîdeam fără motiv – aşa cum bag de seamă că se întîmplă tot mai des, în ultima vreme, cu Romanela noastră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu