Eveniment editorial. „Zece dintr-o sută-Cartea sunetelor”

La aniversare

Anul acesta am împlinit 10 ani de existenţă virtuală şi 5 ani de la prima noastră publicaţie tipărită. Trilogia noastră, compusă din volumele Arta sunetelor, Culorile sunetelor şi Bucuria sunetelor, a adus în atenţia cititorilor muzici şi fapte, stări de spirit şi recompense, graţie şi statornicie, în fine, bun-gust şi sinceritate. În aceste zile, când miştoul este ridicat la rang de artă, iar evaziunea devine meserie şi nou mod de trai, redacţia noastră îşi continuă demersul educaţional şi vă (re)aduc în prim-plan bogăţia muzicii care nu moare. Cele două volume ale cărţii de faţă aniversează zece ani de artasunetelor.ro într-un secol de normalitate statală. [...]

Cartea Sunetelor - Zece dintr-o sută încununează efortul nostru comun pentru păstrarea acestor valoroase articole publicate în spaţiul virtual efemer al revistei noastre. De aceea, pentru primul volum am selectat, în mod echitabil, pe cât posibil în ordinea cronologică a apariţiilor, zece recenzii ale concertelor vizionate în ţară sau în afara ei, cronici ale unor discuri româneşti de referinţă, câteva comentarii asupra cărţilor româneşti apărute în special după ‘89 şi doar câteva interviuri moralizatoare (din lumea sunetelor, dar şi din lumea filmului). Între 2008 - 2018, Jan Ghimpeţeanu, administratorul site-ului nostru, a postat şi gestionat pentru noi toţi, toate anunţurile, articolele, recenziile, comentariile, cronicile şi fotografiile, în mod gratuit, şi se cuvine să-i mulţumim înzecit pentru această generoasă performanţă. Coordonatorii acestei antologii aniversare sunt: Ioan Big, Radu Lupaşcu şi Gabriel Petric.

Cartea sunetelor - Zece dintr-o sută pune accent pe talent şi diversitate. Mulţi dintre noi suntem şi colecţionari incorigibili şi ne putem lăuda că am înţeles un pic mai bine cum stă treaba cu valoarea şi durabilitatea în arta sunetelor. Nu ne-am născut învăţaţi, desigur. Odată cu voi am ascultat şi citit despre toate cele bune din această lume, noi şi vechi deopotrivă, şi am judecat prin puterea raţiunii dobândite actul muzical, de sine-stătător sau în ansamblul lui. Vă rămâne dumneavoastră, cititorilor, posibilitatea de-a distinge şi a proba onestitatea de care am dat dovadă fiştecare dintre semnatari. Demersul nostru nu poate umple acest imens gol de publicistică muzicală, de care România ar fi avut mare nevoie, cel puţin în primii ani de libertate. [...]

În ordine alfabetică, le mulţumesc cu reverenţă tuturor redactorilor şi fotografilor, fără aportul cărora această revistă şi aceste cărţi nu ar fi existat: Liviu Antonesei, Ioan Big, Radu Birişteică, Denis Dinulescu, Mircea Giurgiu, Teodora Ionescu, Ovidiu Moldovan, Gabriel Petric, Valentin Radu Cantacuzu, Emil Răducanu, Nelu Stratone, Dumitru Ungureanu, Florin-Silviu Ursulescu şi Silvia Big, Tudor Macovei, Răzvan Nedelcu, Gabriel Olteanu, Radu Pencea, Adrian Mociulschi, Genu Ariseanu, Cristina Marin.

Un volum pentru centenar

Aniversarea noastră, de zece ani de revistă virtuală Arta Sunetelor, a picat bine. Un centenar omagiat şi de noi, dintr-un punct de vedere uitat de mulţi, şi anume cultura muzicală. Aşa cât a fost ea, şi în atât de puţine feluri auzită şi difuzată, muzica neamului nostru din sud-estul Europei trebuie cunoscută de urmaşii noştri şi, de ce nu propagată peste vreme. Sunt de acord cu UE şi valorile ei, însă fiecare, între graniţele sale, îşi educă populaţia, în special, cu propria identitate muzicală, cu excepţia unor rătăciri sonore, ce nu pot fi incluse în arta sunetelor. Şi nu mă refer la manele. De ce se risipeşte leul românesc afară din ţară pe drepturi de autor şi de ce nu ne cultivăm artiştii noştri, indiferent în ce stil muzical se îndreaptă aceştia? De ce? Îi obligă cineva pe francezi, italieni, germani sau englezi să facă asta? Categoric, nu. Au conştiinţă naţională şi ataşament pentru ţară şi neam. Îşi promovează, prin lege, în primul rând muzica lor şi în limba lor şi îşi instruiesc poporul şi în alte direcţii muzicale. Spun instruiesc în sensul normal al cuvântului, la ei existând biblioteci de sunete, cataloage de muzică, dicţionare şi alte cărţi sau publicaţii specializate în acest domeniu. La radio şi televiziune, oferta este diversă, iar acum, de când cu mediul on-line, puteţi cerceta şi vă puteţi desfăta cu arta sunetelor de pretutindeni.

Povestea prezumtivă a generalului Manole Ben Manole (şi a soţiei lui, Florica) este descrisă de scriitorul Denis Dinulescu în disertaţiunea Sound Of Silence, care ne oferă, un răspuns pertinent la întrebarea: De ce face mămăliga cocoloaşe?

Povestea imnurilor româneşti este elaborat conturată de profesorul, criticul şi istoricul literar, publicistul Ilie Rad, de la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Cel mai captivant prezentator al jazzului de la noi, Florian “Moşu” Lungu, ne devoalează în exclusivitate şi în premieră pentru fanii jazzului, primul capitol din cartea domniei sale, O istorie a jazzului în România, o amplă lucrare cu caracter enciclopedic, în curs de apariţie.

În eseul Diseminând estetica jazzului, scriitorul, jazzologul şi diplomatul Virgil Mihaiu ne descrie rodnica ispravă a cursului său, de la Academia de Muzică G. Dima din Cluj, demersul distinsului profesor aflându-se în cel de-al douăzeci şi unulea an de existenţă.

Binecunoscutul lider al trupei BEGA BLUES BAND, profesorul şi muzicianul, Johnny Bota, rememorează în articolul său Jazzul şi timişorenii istoria cluburilor, a muzicienilor şi a trupelor din oraşul de pe Bega. O frumoasă şi amplă naraţiune despre istoria jazzului timişorean.

Plai cu blues, mioriţe şi feţi-frumoşi este prima parte a mini-istoriei bluesului din Bucureşti. Cluburi şi trupe reamintite de cei ce-au fost contemporani cu întâmplările din underground (dedic acest episod celor doi prieteni, dispăruţi fulgerător dintre noi, în această  toamnă, Corneliu Tudor şi Ovidiu Nazarie).[...]

Pentru mulţi dintre noi, Cornel Chiriac a fost călăuza unei generaţii. Radu Nicolescu ne spune povestea sa şi aminteşte tineretului de al nostru dascăl din eter într-ale muzicii care nu moare.

Din Timişoara, Mimo Obradov ne explică de ce Spiritul radioului oferea “o imagine mult mai amplă și spațiu pentru visare“.

Ironia fină, suficient de corosivă, cu care, prietenul sunetelor alese, Emil Răducanu, ne prezintă Rockul românesc dintre furcile caudine ale casei de discuri Electrecord, - singurul moştenitor al zestrei muzicale din perioada comunistă -, va face deliciul partizanilor bunului-simţ muzical şi va face să pălească orgoliul nemulţumiţilor. [...]

Gabriel Petric face o relevantă incursiune în istoria unui brand românesc, Fabrica de instrumente muzicale de la Reghin, HORA, cea mai mare firmă producătoare de instrumente muzicale din lemn din Europa.

Eseul, Cal măiastru, al prolificului scriitor şi critic, dr. în arte Grid Modorcea, întăreşte în noi iuţirea de sine, acel sentiment naţional pe care autorul l-a descoperit ca fiind parte din esenţa călătoriei muzicale peste veac a maestrului Gheorghe Zamfir.

A venit rândul lui Ioan Big să (ne) omagieze personalitea unui geniu, Maria Tănase, "Una dintr-o sută… de milioane“, o sinteză realizată cu (mult) discernământ şi trei incitante interviuri cu: maestrul Viorel Cosma, regizorul Radu Afrim şi muzicianul Vlaicu Golcea.

Modă şi jazz simfonic interbelic. Interviu cu Gaby Michăilescu despre surprinzătorul Sergiu Malagamba, realizat de poetul, scriitorul, arhivarul şi editorul Fabian Anton.

Ineditul unei sincere mărturisiri. Iulian Ignat realizează un interviu deosebit de interesant cu Ehsan Mashadi, intitulat Muzică pe ascuns şi care dezvăluie dragostea unui iranian pentru muzica lăutărească.

Un foarte aşteptat articol, despre un “gen muzical vocal instrumental, dramatic amplu, cu caracter popular, care îmbină muzica de divertisment cu tradiţia muzicală a operei şi operetei europene“, reuşeşte profesorul, inginerul de sunet şi muzicianul, Dan Spînu. Musicalul de la divertisment la manifest social este aproape o temă de doctorat.

Capodopere în dialog - Cream - Farewell Concert este o (altă) premieră în publicistica muzicală românească, de care se fac “vinovaţi”: subsemnatul împreună cu profesorul, muzicianul şi echinoxistul Gabriel Petric.

Traducerea şi adaptarea unui interviu cu celebrul Frank Zappa este deosebit de bine săvârşită de arhivarul muzicii de valoare, Bogdan-Lucian Stoicescu. Zappa şi mai cum? este titlul unei contemplaţii asupra creaţiei unui muzician fără egal.

Tema pe care i-am propus-o lui Marius-Christian Burcea, Muzica electonică versus new age, l-a stârnit în mod pozitiv, drept care puteţi lectura o autentică expunere despre două genuri muzicale ce se întrepătrund constructiv în ambele sensuri ale progresului muzical.

Încântătorul poem Eram tineri… A Rock Ballad, din finalul antologiei este scris de poetul Liviu Antonesei şi are un preambul consemnat de eseistul şi editorul Sorin Antohi intitulat Balada bovarismului contracultural Pornind de la un poem al lui Liviu Antonesei.[...]

Arta Sunetelor înseamnă pentru noi, cei care o slujim, Frumos, Adevăr, Spirit și Suflet îngemănate.

Le mulţumesc, cu veneraţie, tuturor redactorilor, colaboratorilor şi fotografilor, fără aportul cărora această antologie aniversară, nu ar fi existat! Zece dintr-o sută - Cartea sunetelor nu ar fi văzut lumina tiparului fără aleasa generozitate a inimosului prieten al Artei Sunetelor, Tudor „Puiu”, „Doru”, „Peter” Pop, camaradul escapadelor noastre duminicale şi al neuitatelor întâlniri din lumea bluesului, jazzului şi rockului de la noi.

Radu Lupaşcu

(extrase din antologia aniversară Zece dintr-o sută - Cartea Sunetelor, 2018)