În apartamentul din strada unde-mi locuiau părinții, în camera mea, în biroul
meu, se află scrisorile tale către mine. Da, acelea de demult. Acum cîteva
săptămîni, mama le-a găsit şi, curioasă din fire, le-a citit (sper să nu te
superi că şi-a băgat nasul prin ele). Mi-a spus că m-ai iubit foarte mult iar
eu i-am răspuns că nu este adevărat, pentru că dacă ar fi fost aşa, tu ai fi
trecut peste toate obstacolele şi am fi rămas împreună. Am fi fost, aşadar,
fericiţi. Fericirea. Da. Dar ce-i fericirea? Am cunoscut un alt fel de fericire
dar care nu-i ca asta despre care-ţi vorbesc acum. Şi care, atunci cînd nu-i în
mine, mi se pare că totul n-are niciun sens. Aş fi infinit mai fericită dacă
mult mai mulţi oameni ar cunoaşte această fericire. Îi mulţumesc mult lui
Dumnezeu pentru copilul meu.ď Uneori m-aş duce pe un vîrf de munte, că e mai
aproape de cer, de adevărata fericire, pe care mi-aş dori ca Bunul Dumnezeu să o
dea cît mai multora. Eh, ar fi multe de spus... Ce a fost a fost. Mult mai important este
ce va să fie. Să nu mai vorbim despre ce a fost...
După ce mi-ai vorbit data trecută
despre casa de pe deal, am avut un vis ciudat, în care ajunsesem acolo iar tatăl
tău – Dumnezeu să-l ierte! – mă aştepta în prag şi mi-a dat cheia de la uşa
acelei case, după care a dispărut brusc. Eu am crezut, iniţial, că e
clădirea unui spital vechi, probabil pentru că tu îmi spuseseşi că eşti bolnav.
Despre casa din vis îţi pot spune doar că avea ferestre foarte mari, larg
deschise şi cu perdele albe. Avea în jurul ei un gard foarte înalt şi la ea se
ajungea pe un drum îngust, sau mai bine zis o cărare. Am înţeles că nu este
gata, însă ea aşa mi-a apărut mie în vis. Îţi spun toate acestea pentru că visele mele au legătură cu ceva ce se va întîmpla
în timp.
(Daria către Toma)
|
La lectrice... |
Aşa crezi tu? Să-ți spun o banalitate: io cred că nu există prezent fără trecut, cum nici viitor
fără prezent... Pentru mine cel puţin. Mama ta cred că are perfectă dreptate
însă dumneaei sigur nu ştie (că n-are de unde) şi probabil că nici tu nu mai ştii, că mă locuieşti şi-acum. Poate tocmai de aceea trecutul este foarte important pentru mine. Îmi fac curaj (încă n-am
reuşit pînă acum) să-ţi trimit un text la care ţin enorm şi din care vei afla
ce însemni pentru mine şi care este locul pe care-l ocupi în viaţa mea. Nu ştiu
cît şi dacă mă surpinde faptul că mama ta a citit scrisorile. În schimb, m-ar
interesa să ştiu de ce le-ai păstrat atîta amar de vreme. De ce? Am cîteva
cărţi la care lucrez acum şi care-s foarte importante pentru mine. Însă n-am
liniştea necesară pentru a le termina. Şi mie mi-ar plăcea să mă sihăstresc
undeva mai aproape de cer (există un astfel de loc, ţi-am mai spus cîte ceva
despre el dar nu ştiu dacă voi ajunge vreodată să isprăvesc acea căsuţă pornită
cu ani în urmă printre dealurile de acolo) unde să mă retrag cu cărţile mele,
în care, fără excepţie şi tu eşti prezentă. Pentru că aşa cum frumos spunea un
bun prieten, io sînt cărţile mele. (Toma către Daria)
* Fragment din volumul Viața obișnuită a tînărului Toma. Manual de folosire, aflat în lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu