Memento

67

Prietenia nu poate rămîne deplină și desăvîrșită decît între cei desăvîrșiți și cu aceleași virtuți, pe care aceeași voință și aceleași țeluri de viață nu-i lasă niciodată...
Sf. Ioan Casian

Deunăzi, un foarte drag inimii mele prieten (de-o viață), a împlinit șaizeci și șapte de ani. 

O viață!, vor exclama admirativ unii... 

Vîrsta deplinei maturități, ar considera-o alții, folosind o sintagmă prea mult uzitată...
A doua tinerețe, ar mustăci ăi mai optimiști...

Prima bătrînețe, ar zîmbi amărui, din colțul buzelor, ăi mai sceptici...

Sigur, îmbătrînim și, de multe ori, lucrul acesta ni se pare a fi, printre multe, multe altele, la fel de puțin plăcut și groaznic de plictisitor... 

Da, dar pe de altă parte, așa cum ar spune George Bernard Shaw, îmbătrînitul ăsta al nostru este singurul mod prin care putem avea o viață lungă!

p.s. Au trecut doi ani de cînd am scris aceste rînduri pentru prietenul meu... Le așez aici, cu infinitezimale modificări (exclusiv de formă), constatînd faptul că nu și-au pierdut absolut nimic din rostul și prospețimea lor... Pentru că habar n-am cînd și cum au trecut acești ani...

Dar oare chiar au trecut? Dacă stau bine și mă gîndesc, cred că nici n-au trecut, pentru că nu timpul e acela care trece, ci însăși viața noastră... Da, dar ce frumos trece ea, viața asta a noastră, cu bunele și relele ei, cînd inima ți-e locuită de oameni nepereche... 

Încă o dată, din inimă, la mulți ani, Mihai! 

Te îmbrățișez cu drag și dragoste frățească! 

Doamne ajută!

 Cu trei dragi prieteni: pictorul Valter Paraschivescu, regizorul Mihai Vasile & prozatorul  Ioan Mihai Cochinescu