Refugii estivale (24)
Io mă mă
făcusem mic, la locul meu din fotoliu, continuînd să mă benoclez la pozele
acelei reviste muzicale, cu coada ochiului însă trăgînd la Florin care
aprinsese două ţigări deodată, oferindu-i şi vărului meu una. Acesta o luă fără
să scoată vreun sunet şi, fără să schiţeze niciun gest, contina să asculte
atent. Îl priveam uşor amuzat cum stătea cu căştile alea mari pe urechi şi pe
care apoi şi le lăsase pe ceafă, ciufulindu-şi claia de păr negru, ascultînd atent,
cu privirea fixîndu-mă, deşi sigur nu mă vedea, privea „prin mine” cum se spune,
aşa cum stătea absent, sprijinit cu spatele de rafturile acelei biblioteci,
trăgînd cu sete din ţigară, învăluit în nori groşi de fum. La un moment dat, nu
m-am mai putut abţine şi am izbucnit în rîs, uitîndu-mă la el, părîndu-mi-se că
seamănă leit-poleit cu un personaj celebru, drag mie pe atunci, Minitehnicus, un
roboţel haios şi isteţ nevoie mare, un ghiduş care făcea tot felul de trăznăi
şi care era eroul meu preferat din benzile desenate care apăreau săptămînal în
revista „Cutezătorii”, la care eram abonat. 
Şi Minitehnicus ăsta avea în loc de
urechi două mici căşti receptoare, cam clăpăuge, o mică antenă radar în vîrful
capului şi un nas ca al lui Pinocchio dar care în vîrf se termina cu o bilă. Atunci,
văr-miu, trezit parcă dintr-un somn letargic, ca de şarpe, cu ochii deschişi
larg, şi-a scos căştile de pe urechi şi m-a apostrofat scurt, încruntîndu-se: „Ce-ai, bă, Gîlmoază, de te chiorăşti aşa la
mine şi te hlizeşti ca berbecu’? Sau ţi-ai adus aminte de ceva?” (cu alte
cuvinte, a evitat elegant să mă facă prostănac pe faţă, folosind o vorbă dragă
a bunicii noastre, care atunci cînd te umfla rîsul fără motiv, te atenţiona
scurt: „Ai grijă, mamă, că prostul rîde
de ce-şi aduce aminte!” iar cît despre apelativul „Gîlmoază”, aşa mă
poreclise el din pricina deselor mele probleme cu amigdalele). „Lasă-l, mă, i-a zis Florin, s-o fi plictisit şi el săracu’, cu noi stînd
aşa ca muţii!” Apoi au început să comenteze ceea ce ascultaseră pînă atunci
la radio. Cum fumul din cameră era de să-l tai cu cuţitul, Florin a
întredeschis uşor ferestrele şi apoi a închis radioul, zicînd ca pentru el: „Ia, mai bine să ascultăm noi niţeluş nişte Stonşi!”
(trupa „Rolling Stones”, adică).
Apoi a pornit unul din cele două magnetofoane,
prin difuzoarele căruia a început să se audă muzica vestitei trupe britanice. Mi-am
băgat din nou nasul în revistă dar îmi ciulisem urechile la ceea ce vorbeau ei.
Ascultaseră o emisiune la postul de radio „Europa Liberă” (despre care mai
auzisem io în discuţiile alor mei, dar nu-i dădusem prea mare importanţă), în
care fusese prezentată o discuţie cu Cornel Chiriac sau ceva de genul ăsta, în
care tipul (ale cărui emisiuni le mai ascultasem şi io din cînd în cînd) povestise
ce i se întîmplase în ţară, toată tărăşenia aia cu interzicerea emisiunii
„Metronom” şi apoi despre fuga lui din ţară. Aşa m-am dumirit io că aceia pe
care Florin îi numise „căcănari” n-aveau nici o legătură cu muncitorii ăia
jegoşi care goleau cu vidanja lor puturoasă haznalele de prin curţile noastre, ci
era vorba despre „grangurii de la partid”
şi alte „labe triste” de „securişti şi activişti” care îi opriseră
emisiunea lui Cornel (îi spunea cu vădită amărăciune Florin lui văr-miu, care-l
aproba dînd din cap). Cei doi vorbeau în şoaptă, uitîndu-se din cînd în cînd la
mine. La un moment dat, văr-miu mi-a aruncat peste umăr: „Bă, Gîlmoază, să nu te pună dracu’ să dai pe goarnă cuiva ce vorbim şi
ce facem noi p-aici, că ăla drac e-al tău! Că altfel, în veci nu te mai iau cu
mine! Ai priceput?” Am dat din
cap în semn că „da”, neridicîndu-mi
ochii din revistă.
© Bogdan-Lucian
Stoicescu
Text
apărut în „altPHel”: http://www.altphel.ro/2014/04/refugii-estivale-24/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu