De ce (să) nu citim
 |
| (Sursa foto: esquire.ro) |
„În timp,
m-am convins că există și oameni citiți de o calitate jalnică și
admirabili. E o crasă banalitate, pe care însă, avînd o anumită formație, o
descoperi cu greu. Uneori, niciodată. Lectura nu-ți dă nimic de-a gata. Nu e o
certitudine. E o promisiune. O șansă. (…) Citim (…) ca să ne facem locul în
care să putem locui. Dar s-ar putea să ne trezim că în casa astfel construită
nu mai putem găsi drumul de la pat la ușă. Sau că avem atîta loc în ea, că bate
vîntul.(…) Altceva mă preocupă mai mult
decît relele întrebuințări ale cărților. Pentru asta, e un antidot. Să înveți să citești. Nu-i ușor, dar e
posibil. Și școala ar avea de ce interveni aici.
Ce mă îngrijorează pe mine , în schimb, este mai puțin
faptul că cititul ar avea inerenți, cît ideea, tot mai larg răspîndită, că ar fi devenit, în vremea din
urmă, o activitate revolută, menită unui veritabil cimitir al dinozaurilor.”
Liviu Papadima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu