Refugii estivale (23)
Mi-amintesc
perfect cum într-una una dintre vizitele în care fusesm luat la Florin Dumitru
de văr- miu (cred că era în vacanţa de vară a anului 1969), aşadar la ceva timp,
nu mult, după scoaterea de pe postul naţional de radio a emisiunii „Metronom”,
am aflat io ce se întîmplase cu adevărat. Aşa cum spuneam ceva mai devreme, acel
eveniment îi bulversase pe toţi aceia care iubeau genurile muzicale pop, rock
& jazz de foarte bună calitate promovate de Cornel Chiriac şi care se
vedeau, astfel, văduviţi de cele mai bogate, mai bine documentate, cuprinzînd
cele mai la zi informaţii posibile din genurile pomenite şi, last, but not
least, prezentate cu un şarm irezistibil, lucruri care nu erau absolut deloc pe
placul oficialităţilor vremii, că doar jazz-ul şi rock-ul, pentru minţile
înguste ale activiştilor culturali din acea perioadă reprezenta, nici mai mult
nici mai puţin decît „muzica
decadentă a imperialismului american” (!). Însă supărarea fanilor emisiunii „Metronom” nu avea să
dureze prea mult timp, deoarece ea avea să fie reluată, într-un alt format, la
postul de radio „Europa Liberă” (ce-şi avea sediul principal la Műnchen, în
Republica Federală Germană sau Germania de Vest, cum îndeobşte era numită pe
atunci), în vara anului 1969, după ce Cornel Chiriac părăsise ţara şi ajunsese acolo,
via Austria. Ei bine, toate acestea şi multe alte şpiluri aveam să le aflu io
în acea zi...
 |
| Cornel Chiriac în studiorile „Radio Europa Liberă” |
Aşadar,
am ajuns acasă la Florin mai spre seară şi am intrat în acea cameră de basm
care mie îmi plăcea atît de mult. M-am mirat că, deşi amîndoi bătusem la uşă
(io chiorîndu-mă rapid şi pe gaura cheii, drept pentru care am încasat imediat
o „castană” în scăfîrlie de la văr-miu!), nu ne-a răspuns nimeni. Am intrat în
vîrful picioarelor. În puţina lumină din cameră, care se filtra prin storurile
trase aproape complet, l-am zărit pe Florin, care stătea pe scaunul său de
toboşar - un fel de taburet rotund, „pe şurub”, cu picioare metalice, cromate, care-i
permitea să se rotească la 360 de grade dar să se şi ridice şi coboare după
voie, care-i oferea, aşadar, o mare libertate de mişcare în faţa tobelor - cu
spatele spre uşă şi cu faţa spre bibliotecă, uşor adus de spate şi avînd pe
urechi o pereche uriaşă de căşti, ale căror fire intrau într-un aparat de radio
portabil „Telefunken Bajazzo” (un „tranzistor” deştept, made in Germany, a cărei
prezenţă o sesizasem mai de mult pe unul din rafturile înţesate cu benzi de
magnetofon şi pe care aveam io să-l asemui cu unul românesc, „Gloria”, cumpărat
de ai mei, nu peste mult timp), cum nu văzusem pe nicăieri. Florin asculta
foarte atent habar n-am ce la acel aparat şi, cînd ne-a sesizat prezenţa, fără
să scoată un sunet, şi-a dus degetul arătător buze în semn de mucles!, în
acelaşi timp, sugerîndu-ne din priviri să ne aşezăm pe undeva. Ceea ce am şi
făcut. M-am cufundat într-un fotoliu din apropiere cu o revistă în braţe iar
văr-miu s-a îndreptat către el. Ridicîndu-se, Florin şi-a scos căştile pe care
i le-a întins lui văr-miu, care şi le-a pus rapid pe urechi, după care şi-a aprins
precipitat o ţigară, începînd să se foiască, agitat, de colo-colo, starea lui
trădînd o mare nervozitate. La un moment dat, a rupt tăcerea care devenise
apăsătoare, exclamînd cu năduf de vreo cîteva ori, ca pentru el: „Căcănari împuţiţi!!”,
continuînd să se plimbe ca un leu în cuşcă.
 |
| Vidanja montată pe șasiul camionului „Bucegi” |
Am tresărit nedumerit, nepricepînd
în prima fază ce legătură ar putea fi între ceea ce ascultase el în acele căşti
pînă atunci atît de concentrat şi bieţii „căcănari”, aşa cum li se spunea pe
atunci amărîţilor ălora jegoşi, costumaţi în „şalopetele” lor duhnind groaznic (aici
avea dreptate Florin, chiar că erau împuţiţi!), care, cînd şi cînd, veneau cu o
vidanjă hîrbuită „Bucegi”, care hîrîia şi scotea un fum gros pe ţeava de eşapament, trosnind
din toate încheieturile, de credeai că o să se dezmembreze şi care, prin nişte
furtune gofrate mizerabile, pe care le descolăceau de pe cisternă, goleau
haznalele din curţile oamenilor (strada noastră neavînd canalizare), umplînd tot
cartierul cu un miros de ţi se întorceau maţele pe dos. (va urma)
© Bogdan-Lucian
Stoicescu
Text
apărut în „altPHel”:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu