„Mașina timpului”
Nu știu
cine este (și, sincer să fiu, nici nu mă prea interesează), cine-i sînt
părinții, prin ce școli a trecut și ce a realizat DAN TROFIN pînă să ajungă la studioul
teritorial din Iași al televiziunii naționale (momentan „realizator”, din cîte înțeleg, al emisiunii
„Mașina timpului” pe al treilea canal al TVR, http://www.tvrplus.ro/emisiune-masina-timpului-172 ), dar să slobozești două gugumănii, una mai dodoleață ca alta, într-un singur
„carton” al pomenitei emisiuni, mi se pare mult prea mult pentru cele trei
minute ale respectivei producțiuni tv. Habar n-am de unde cică se inspiră ‘mnealui pentru ceea ce face (unii ar numi-o documentare) dar să grafiezi cu caractere de-o șchioapă, în favor de lume, că scriitorul
Geo Bogza s-a născut la Ploiești, cînd oricine ar fi putut afla din orice
dicționar (tipărit sau virtual) că atît el, cît și fratele său mai mic, prozatorul
Radu Tudoran, au venit pe lume în comuna prahoveană Blejoi, trădează o mare doză
de ignoranță, ca să nu-i spun altfel.
Dar bomboana fondantă de pe colivă e că, pe același „carton”, data comemorării, 14 septembrie 1993 (corect!) e la brațetă dar ceva mai sus, cu ...data morții (așa-i trebuie!), adică 6 februarie 1908
(de fapt, data...nașterii!). Păi ce să mai înțeleagă din toate astea, bizonul
carpatin neștiutor dar dornic să-și adape circumvoluțiunile din apa cunoașterii, stimabile domn realizator Trofin?
Că maestrul Geo Bogza și-a permis luxul, ca nimeni altul, să treacă la cele
sfinte de două ori? Mulți dintre noi știm că marele scriitor a fost un poznaș, un ghiduș, adică un tip extrem de original, cu o existență boemă și plină de întîmplări
imprevizibile și paradoxale, dar parcă nici chiar așa...
(Foto: © Bogdan-Lucian Stoicescu) |
Bunică-miu, Dumnezeu să-l ierte!, avea o vorbă extrem de înțeleaptă: „Taică, prost să fii, da’ să-ți revii!”Aștept plin de interes reveneala (sic!) vizavi de aniversarea
nașterii maestrului Bogza, eveniment petrecut, conform neuronului trofinian, în
aceeași zi cu moartea dumisale! Nu de alta dar am putea face chiar economie de spațiu televiziv, într-un mod foarte simplu dar extrem de eficace: am putea sărbători aniversarea
comemorării, la pachet 2 în 1, hehehe! Vorba optimistului: „Scrie, neică, la mulți ani pă colivă și-ai rezolvat-o!”
Aferim, TVR!
© Bogdan-Lucian Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu