miercuri, 18 noiembrie 2020
Raftul cărților
sâmbătă, 14 noiembrie 2020
Filmoteca de dinamită
Amintiri bucureștene
(un documentar din 1970 de Radu Gabrea )
Documentarul de montaj Amintiri bucureștene face o incursiune fascinată (prin imaginile de arhivă), însă de multe ori naivă (prin comentariile naratorilor) în lumea Bucureștiului antebelic și interbelic. Filmul reprezintă mai mult decât o excelentă școală de tehnică cinematografică, el avînd tot ce-i trebuie ca să încînte: inedit și senzațional, multă curiozitate și puțin ridicol, duioșie și ironie, imagini frapante și emoționante. (Ion Cantacuzino, revista Cinema, 1971), fiind valoros mai ales prin imaginile-document pe care le prezintă. Descoperim secvențe cu Tudor Arghezi privind panorama orașului, cadre rare cu Maria Tănase sau înregistrări cu manifestațiile de stradă din 1912 (unele dintre acestea fiind utilizate și cu scop propagandistic, pentru a ilustra evenimente petrecute în anii '20).
vineri, 13 noiembrie 2020
Raftul cărților
Volumul acesta al rusului Evgheni Vodolazkin, dincolo de frumusețea nepereche a scriiturii, extrem de rafinată în simplitatea ei, tulburătoare chiar, însă deopotrivă de profundă, m-a cîștigat dintru început, ba chiar mi-a produs o revelație sui-generis. Deși a fost asemuit cu romanul „Numele trandafirului” și chiar cu capodopera tarkovskiană „Andrei Rubliov”, nu atît prin plasarea evenimentelor în secolul al XV-lea (al Rusiei pravoslavnice și nu numai) și nici prin complexitatea personajului central (a cărui paradoxală metamorfoză vraci-nebun-sfânt-pelerin-călugăr poate nedumeri), acest „roman neistoric” este, de departe, deasupra acestora, prin ideea sa esențială: aceea a existenței veșniciei și nu a timpului. O carte încîntătoare, la care mă reîntorc, de fiecare dată, cu o nesmintită plăcere.
joi, 12 noiembrie 2020
Altițe & bibiluri
Memento
Mircea Nedelciu
(12 noiembrie 1950 – 12 iulie 1999)
Prozator, eseist, publicist, Mircea Nedelciu a
fost licențiat al Facultății de Filologie (secția română-franceză) a
Universității București (1973) * Membru activ (în studenție și după) al
cenaclului „Junimea” condus de criticul literar și profesorul Ovid S.
Crohmălniceanu. * Între 1970- 1973 a făcut parte din grupul de scriitori și
colegi de facultate (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda,
Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă), care a editat „revista de
perete” „Noii”. * A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte
teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor
literare și culturale din țară dar și din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia,
Germania. * Debutează în 1979 cu volumul „Aventuri într-o curte interioară” (proză
scurtă, „Cartea Românească”, București, 1979). * A publicat volumele de proză
scurtă „Efectul de ecou controlat” (ed. „Cartea Românească”, 1981); „Amendament
la instinctul proprietății” (ed. „Eminescu”, 1983), „Și ieri va fi o zi” (ed.
„Cartea Românească”, 1989), „Povestea poveștilor generației ʼ80” (ed.
„Nemira”1998) și romanele „Zmeura de câmpie" (ed. „Militară”, 1984),
„Tratament fabulatoriu” (ed. „Cartea Românească”, 1986; ediția a II-a, 1996),
„Femeia în roșu” (scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, ed.
„Cartea Românească”, 1990, ediția a II-a, 1997). Integrala prozei scurte îi
apare reunită în volumul „Aventuri într-o curte interioară” (ed. Paralela 45,
1999). * A publicat articole teoretice și de opinie în antologia „Competiția
continuă. Generația ʼ80 în texte teoretice (ed. „Vlasie, 1994, ediția a II-a,
adăugită, ed. Paralela 45, 1999) și proză scurtă în antologiile: „Desant ʼ83”
(îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu, 1983), „Arhipelag – proză scurtă
contemporană. 1970-1980” (selecție și prefață de Mircea Iorgulescu, 1981),
„Nuvela românească în deceniul opt” (selecție și studiu introductiv de Cornel
Regman, 1983), „Generația ʼ80 în proză scurtă” (antologatori Gheorghe Crăciun
și Viorel Marineasa, Editura Paralelă 45, 1998) și în secțiunea antologică a
volumului „Experimentul literar românesc postbelic” (ed. Paralela 45, 1998). *
Figurează în antologii de proză românească publicate în străinătate (în limbile
maghiară, germană, franceză, sârbă, rusă, engleză). * În SUA este prezent în antologia
de proză românească „The Phantom Church and Other Stories” (University of
Pittsburgh Press, 1996, traducere de Sharon King și Georgiana Fârnoagă). *
Postum, i-a fost editat, la editura bucureșteană „Compania” (2000), romanul
„Zodia scafandrului” (rămas neîncheiat) și „La Danse du coq de bruyere suivi de
Problemes dʼidentité” (trad. Alain Paruit, Ed. LʼEsprit des Peninsules / EST
Samuel Tastet, Paris, 2000). * A primit mai multe premii conferite de Uniunea
Scriitorilor din România (1979, 1983, 1986, 1990), Academia Română („Ion
Creangă”) și de Asociația Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) pentru
proză scurtă (1998). * A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și
membru fondator al ASPRO.
„Dintre prozatori, după Sorin Preda și Constantin Stan mi-a reținut atenția Mircea Nedelciu. (...) O observație concretă, vie, acută, asupra lumii din jur umplea povestirile lui, narate într-o manieră mereu surprinzătoare și vehiculînd figuri care populau «epoca de aur» și-i dădeau coloritul ei aparte: inși trecuți prin universități, practicînd taximetria clandestină, navetiști, ași la pocher ca Gioni Scarabeul, orfani fugiți din internate, tineri țărani veniți să învețe meserie pe șantiere, camionagii șmecheri. (...) Ca și Cărtărescu, fixa un stil, cu notele sale distincte: interes maxim acordat vieții cotidiene, omului comun, atenție la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc de contemplare a umanității, spirit ludic. Inspira astfel admirație tinerilor scriitori care-l căutau și voiau să afle ce părere are despre încercările lor.”
Ovid S. Crohmălniceanu
(„Amintiri
deghizate”, Humanitas, 2012, pp. 218–219)
„(VAGON DE VITE) Poate s-a schimbat ceva între timp sau poate a citit el greşit în Mersul trenurilor. Zare a coborît din acceleratul de Constanţa în Gara de Nord la ora unu şi jumătate după miezul nopţii. S-a dus spre tabela cu orarul trenurilor şi a avut surpriza să constate că primul tren cursă care trece prin G. pleacă abia peste patru ore. A trecut pe la Informaţii şi a obţinut acelaşi răspuns. Acum stă ghem pe o bancă de pe peron şi tremură de frig. Adoarme din cînd în cînd preţ de cîteva secunde şi i se pare că a dormit ore lungi într-un frig cu gust de cărbune şi de apă cu mult clor. Tresare crezînd că a pierdut legătura, îşi priveşte ceasul, se asigură că mai are timp şi trage adînc aerul rece în piept. Aerul nu este suficient de rece sau poate tocmai de aia se simte în el mirosul de W.C.-uri descărcate direct pe terasamentul căii ferate. Prin veghea şi visul lui mult prea amestecat mirosea ba a gudron, ba a praf încins, ba a tămîie, ba a frig pur şi simplu şi deodată... o capră traversează şinele căii ferate la două peroane mai în faţă.
– Şi ce faci, bre, cu capra, – întreabă Zare – o paşti în curtea uzinei?”*
Mircea Nedelciu
* fragment din romanul „Zmeura de cîmpie”, ed. Militară, București, 1984
miercuri, 11 noiembrie 2020
Poemoteca
Ion Stratan
Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Grații
luați-l,
legați-l
lumea mea se rostogolește peste mine
cel
ce-o păzeam de ani, de albine
inima
mea e un măr căzut în Grădină
cine-i
de vină, cine-i de vină
trupul meu e un sîmbure mai mare decît fructul
decât
inima mea
mâncat
dinlăuntru
spirit mirat
am
văzut marea Greciei în
văzduhul
orașului
nu,
nu era boltită, ci
dimpotrivă,
concavă
iar
ochii mei s-au dus sus
încît
se eterase Iisus
Se
evapora eucharistia
și
sufletul meu întrecea
zecimea,
suta și mia. Senzație
fără
senzație. Milă și Grație
* Din volumul „LUX”, editura Albatros, București, 1992
(„Postmodernismul
românesc”, editura Humanitas, București, 1999)
Raftul cărților
Alături de nume precum Vladimir Lossky, George Florovsky sau Nicolai Berdiaev, Paul Nicolaevici Evdokimov (1901-1970) reprezintă, fără doar și poate, unul dintre străluciții scriitori, filozofi și teologi, el fiind unanim considerat drept un reprezentant marcant al exilului rusesc din secolul XX. Din vasta sa operă elaborată, în integralitatea ei, în limba franceză, două titluri îmi par a fi emblematice, definitorii chiar, pentru finețea observației, preciziunea chirurgicală a gîndirii și, nu în ultimul rînd, a frumuseții scriiturii sale: Arta icoanei. O teologie a frumuseții, dimpreună cu Femeia și mîntuirea lumii.
Jurnal de-a bușilea
Cu Venedikt Erofeev (1938–1990) mi s-a întîmplat să trăiesc o dragoste la prima vedere. Care are, deja, ceva vechime acum, declanșată pe la începutul anilor ʼ90, cînd absolut întîmplător am dat peste un interviu al său apărut în varianta franceză a unei reviste rusești. Tot de acolo am aflat și primele informații legate de bio-bibliografia scriitorului, precum și mai multe fragmente din nuvela sa „Moscova–Petuşki”, pe care le-am tradus rapid și pe care, de-a lungul anilor, le-am tot publicat prin diverse locuri, inclusiv pe blogul de față. Mult mai tîrziu aveam să intru în posesia micului volum (tradus din rusă, cu note și o postfață de Emil Iordache, apărut la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2004), de doar 160 de pagini, în care este relatată, în background, o scurtă dar fabuloasă călătorie bahică – mustind de un lirism ironico-oniric, șfichiuitor, împănat de-un haz nebun și de-o beatitudine totală – cu trenul a unui „băutor metafizic”, avînd în prim plan meditațiile sale, deloc furibunde și neditirambice la adresa regimului sovietic, în general, dar mai cu seamă vizînd oamenii și angajamentele lor pe drumul construirii comunismului, cum se spunea... În ultimă instanță, un drum care nu duce nicăieri, o fundătură, ca și socialismul luat copios în tărbacă de scriitor.
*
„Singurătatea poate fi un har doar în împrejurarea cînd contactează un alt har. Altminteri e o stare opacă, greu suportabilă pentru ființa umană, care are o elementară nevoie de-a se susține în curgerea vieții pe semenii săi, așa cum un rîu are nevoie de malurile sale.” (Gheorghe Grigurcu)
*
„Smerenia este arta de a fi la locul tău.” (Paul Nicolaevici Evdokimov)
*
Mama, Ecaterina L. Caragiale, sora, Lenți (Lenci), Ecaterina Momolo Cardini, zisă Momoloaia (mătușă după mamă, a cărei avere importantă a moștenit-o nenea Iancu), Maria Constantinescu (mama lui Mateiu), Alexandrina (Didina) Burelly – cu care Caragiale a avut doi copii: Ecaterina (Tuski) și Luca (Luchi), Veronica Micle (una dintre iubite), Leopoldina Reinecke (altă iubită, verișoară primară a compozitorului Eduard Caudella), sînt femeile importante din viața lui Caragiale. Evident că lista nu se încheie aici. Printre toate cele pomenite, atît de plastic numite de criticul teatral Valentin Silvestru, „doamnele domnului Caragiale”, un loc aparte l-a ocupat, fără doar și poate, Cella Delavrancea (1887-1991, fiica prietenului său Barbu Ștefanescu-Delavrancea, pe care Caragiale o alinta spunîndu-i „Aghiuță”), cea care avea să devină, ulterior, o celebră pianistă și un remarcabil pedagog muzical, față de care Caragiale a nutrit o afecțiune cu totul și cu totul specială. „Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-ţi exprim căutarea, stupefacţia, gravitatea admiraţiei mele în faţa unei inteligenţe ca a sa. Nu-l văzusem decât acasă [la Bucureşti] unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu [Barbu Delavrancea], iar eu nu deveneam activă decât la pian făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el într-un apartament înecat în covoare turceşti, am putut să-l cunosc şi să-l binecuvântez. Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim. Semnat: Bătrâna ta ciocănitoare în drum către Italia.” (Fondul Saint Georges – corespondenţă – Cella Delavrancea – Margareta Miller Verghi, BCU)
*
Transcriu primul text al lui Sorin Stoica din Partener, „Un om își taie unghiile”. Îl încep pe al doilea, „Muțenia”. Un micro-eseu despre tăcere. Splendid. Sînt în jur de 300 de asemenea texte pe care le voi așeza împreună cu prietenul Codruț, în volumul la care muncim cot la cot. Și care ne-o dorim o ediție critică, reunind editorialele și reportajele minunatului prozator (dispărut atît de tînăr, hélas!), apărute în periodicul câmpinean.
*
Vlad împlinește azi 33 de ani. Vîrsta pe care, conform tradiției, o avea Hristos în momentul crucificării. [Luca: „cînd Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani” (3, 23). Din Evanghelia după Ioan, aflăm că Isus a predicat timp de trei ani. De aici am putea deduce că Isus a trăit 33 de ani. E doar una dintre supoziții, ușor simplistă, desigur...]
*
Îmi tot spun să-mi închid contul de pe Facebook. Îmi ajung aproape 12 ani. Nu știu de ce mai stau. Vorba lui Daniel Cristea-Enache, e o jale ce-mi văd ochii acolo. Constatare (veche): numărul „like”-urilor care se acordă unor postări complet idioate sau banal-oarecare, este direct propoțional cu notoritatea personajului care le slobozește-n noaptea virtuală.
*
Apropos de Daniel Cristea-Enache. O jale și-a botezat dumnealui cronica la recentul volum de poeme al lui Mircea Cărtărescu, nu striga niciodată ajutor (Humanitas, 2020). O poezie „întristătoare prin nivelul ei intelectual și estetic”, criticul conchizînd sec: „Volumul de față e o jale” (România Literară” 42/2020). Mai temperate rîndurile lui Cristea-Enache, mult mai temperate decît acelea ale lui Sorin Lavric (surprinzătoare îmi pare aplecarea dumisale spre poezie, în general și spre critica de poezie, în special), apărute la doar două săptămîni distanță (de doi bani / RL 44 /, în cronica ideilor), demolatoare în bună parte („eșec deprimant”, „acest volum uimitor de slab”, „simțiri psihologice care nu transmit nici o emoție estetică”, „flașneta de plîngeri”, „lamentație golită de suflu estetic”, „neputința nu-i vine din carența vigorii, ci din lipsa expresivității”, „o văicăreală perpetuă nu are darul de a-ți smulge indulgențe artistice”, „platitudinea versurilor e înmărmuritoare” etc.), vitriolante de-a dreptul, pe alocuri („îl citești cu jena celui care a nimerit peste un om clătinîndu-se pe marginea drumului” ori „libret intonat pe cadențe de manele” sau „îl doare inima poezii la rînd”, culminînd cu „un lăutar încropind sponte sua stihuri de însoțit vioara ar fi fost mai convingător” și „un răstignit scriind elegii boante pentru cei săraci cu duhul”). Cărtărescu, în poemele sale din acest volum, spune Lavric, e un infantil, un steril, față de care „un puști cu mintea vraiște, obosit de sarabanda jocurilor pe calculator, și-ar fi pus întrebări mai deștepte.” Poeme care „trădează un spirit găunos, din care a dispărut orice imbold spre zicerea memorabilă”. Citatele generoase care însoțesc aceste calificative dovedesc cu asupra de măsură spusele criticului, care nu se sfiește să-i pună lui Cărtărescu un diagnostic sever, de lexicopenie, creînd în acest sens un cuvînt nou, inexistent în dicționare, cu alte cuvinte „împuținarea drastică a fondului lexical de buchii.” Și încheie în aceeași notă: „Într-adevăr, versuri de doi bani. Între autorul Levantului și cel al volumului de față se cască prăpastia unei căderi în gol. Nici măcar umbră a celui care a fost odată, din Mircea Cărtărescu nu a mai rămas decît dîra stînjenitoare a unui talent epuizat.” Finit coronas opus! Nu îndrăznesc să dau aproape 30 de lei să-mi cumpăr volumul. Poate găsesc să-l împrumut.
*
Oare chiar să fie de negăsit volumul lui Creția, „Ahile sau despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau Despre forma pură a libertăţii” (Bucureşti, Humanitas, 2009)?
*
„Nu sînt nici de stînga, nici de dreapta. Sînt inteligent!” Nae Ionescu
marți, 27 octombrie 2020
Poemoteca
LUMILE ȘI RODIA – (Iubirea)*
![]() |
| „Pentru Bogdan Stoicescu, fără a cărui prietenie nu aș mai fi scris în monstruosul mileniu trei, dragostea din inima lui Nino” |
marți, 13 octombrie 2020
MEMENTO
Vasile Voiculescu
(13 octombrie 1884 - 26 aprilie 1963)
* V. Voiculescu – Poezii, cronologie, notă asupra ediției, prefață și referințe critice de Roxana Sorescu, colecția „Biblioteca pentru toți”, editura „Art”, București, 2011.
Goange
(Domnului Andrei Pleșu, un om definitiv instalat în neliniștea sa, azi, de ziua dumisale) La ora de biologie, profesorul îl întreabă pe Ițic...
-
John Winston Lennon (9 octombrie 1940, Liverpool – 8 decembrie 1980, New York City) Fotografie de © David Royston Bailey Chitarist, solist v...
-
Take care of your memories. Because you can't relive them... Ai grijă de amintirile tale. Pentru că nu le mai poți retrăi... (Foto: B....






















