MEMENTO

 Vasile Voiculescu

(13 octombrie 1884 - 26 aprilie 1963)

Poeme trimise de îngeri...

Pășind în vârful gândurilor goale,

Voi cuteza să calc pe spirit pur.

V. Voiculescu

Vasile Costache Voicu primea, oficial, numele Vasile Voiculescu abia în 1950, la împlinirea vîrstei de 66 de ani. De altfel, la acest nume de familie, scriitorul adăugase, simplu, doar inițiala V., niciodată prenumele întreg, Vasile – și nici Dile, cum îi spuneau cei foarte apropiați – așa cum își iscălise întotdeauna manuscrisele și lucrările, fie ele poeme, texte în proză sau articolele pentru diferitele periodice la care colabora și care vor constitui opera cu care va rămîne, definitiv, în istoria literaturii române, după moartea sa, survenită în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la doar un an după ce fusese externat din pușcăriile gulagului comunist. Fusese condamnat la 5 ani de temniță grea (plus 5 ani de degradare civică), pe care avea să-i execute, între 1958 și 1962, în penitenciarele comuniste de exterminare de la Jilava și Aiud, în urma sentinței pronunțate în procesul grupului „Rugul Aprins” („Rugul Aprins al Maicii Domnului”), cunoscut și sub titulatura „Grupul de la Mănăstirea Antim” (o asociație culturală de sorginte creștin-ortodoxă, înființată de monahii Sandu Tudor și Ivan Kulîghin), ani de detenție inumană, care, bărbatului de 74 de ani, cu sănătatea grav șubrezită, aveau să-i grăbească sfîrșitul...

Cu ceva ani în urmă am primit, din partea unui distins profesor, colaborator apropiat, la redacția revistei „Gazeta Cărților” a bibliotecii noastre, un dosar-plic, format A4, conținînd, în manuscris, 14 poeme. Toate semnate și datate – cel mai vechi provenind din anul 1918 iar cel mai recent, din 1947 – care, conform asigurărilor profesorului, erau și absolut inedite. Poemele fuseseră scrise de mînă, cu cerneală (stilou și toc cu peniță) sau creion, pe diferite coli de hîrtie, surprinzător de bine conservate, în ciuda vechimii lor și care, în urma unei amănunțite cercetări, ne-au determinat să înlăturăm orice dubiu privind autenticitatea lor. Am trecut, în paralel, cu mijloacele pe care le-am avut la îndemînă, să verificăm dacă, într-adevăr, poemele sînt (și) inedite. Drept pentru care am purces la consultarea mai multor lucrări dedicate vieții și operei scriitorului, îndreptîndu-ne atenția îndeosebi asupra celor purtînd semnătura distinsei doamne Roxana Sorescu, profesor universitar, eminent istoric și teoretician literar, poate cel mai avizat cercetător al bio-bibliografiei scriitorului, care ani de-a rîndul s-a ocupat de editarea operei voiculesciene. Atenția ne-a fost reținută – ținînd cont de faptul că manuscrisele proveneau, cu excepția unuia singur, din perioada 1940-1947 – de o aserțiune a dnei Roxana Sorescu, dintr-o „Notă asupra ediției”, din preambulul antologiei* poetice îngijite de domnia sa, apărută în anul 2011, în care, printre altele, făcea și următoarea precizare: „[...] după unele mărturii, ar fi existat un volum pregătit de autor, intitulat «Veghe», conținînd producția poetică dintre 1940 și 1946. Dat fiind că în arhive nu există nicio urmă a acestui volum, nicio însemnare privind intenția de a-l alcătui, am preferat să grupăm poeziile despre care nu aveam siguranța că au fost revăzute de autor sub titlul «Postume».” (p. 21). Cum unul dintre cele 14 poeme aflate în manuscrisele noastre purta chiar titlul „Veghe”, am fost în măsură să emitem ipoteza că ar exista posibilitatea ca acestea să fie, într-adevăr, inedite iar ele să facă parte integrantă din acel proiectat volum de către autor, despre care doamna Sorescu scria că nu există nici o informație palpabilă. Am identificat, în cercetările noastre de pînă acum, doar două poeme – „Ca o baiaderă” și „Înaltele neliniști” – prezente și în antologia pomenită, însă vădit deosebite față de variantele din manuscrisele aflate în posesia noastră (unde, de exemplu, titlul primului poem este „Baiaderă”). Demersurile noastre vor continua întru depistarea și consultarea altor surse, spre edificarea deplină vizavi de noutatea absolută a splendidelor poeme voiculesciene.

* „V. Voiculescu – Poezii”, cronologie, notă asupra ediției, prefață și referințe critice de Roxana Sorescu, colecția „Biblioteca pentru toți”, editura „Art”,

București, 2011.

Veghe

Izbânda? Ce grea încercare

Destinul se culcă sătul

Și carnea cu visul ei mare

Râvnește-n azururi pătul

A slovei sălbatecă hrană

Priește doar celor flămânzi

Și slova ca mumă spartană

Ucide și copii plăpânzi

Oricât amintirea împlântii

Și cânte-i pe socluri un bonz

Se macină-ajunși la răspântii

Bieți idoli, eroii de bronz

Când fierul din câmpul de lupte

Se-ngroapă-n trecut ca un mort

Vertebrele urii sânt rupte

Și ura e singurul fort

Lingându-și grumazul de sânge

La pândă stă timpul rănit

Veghiate când mult aur se strânge

Și nu mai rămâne granit

Capcane s-ațin în suișuri

Și plăgi în coroane de domn

Vin zile cu două tăișuri

Și nopți văduvite de somn

Nu credeți în zodii: sânt curse...

Prin naltele stele sclipind

Trec ghiarele marilor Urse

Și săgetătorii ochind

1940 30. Iunie

Buc. [urești]

Vasile Voiculescu și Tudor Vianu

A. Ω.

Nimic nu mă înspăimântă, că mor sau că viez...

Ești Început a toate și tuturor Sfârșitul:

De când m-am rupt de Tine și nu mai încetez

Cumplita mea cădere ce umple infinitul

M’apropii tot de Tine ori cât mă depărtez.

V.V.

1947

Vasile Voiculescu împreună cu soția sa, Maria,
la un an de la căsătorie
 (11 februarie 1911)

Noapte de toamnă

Când lumea robotaʼși alină și huma doarme vlăguită,

De nu se mișcă fir în miriști, nici frunzăʼn ulmii de pe creste,

Își pune Noaptea straiul tainic ce par-că-i rochea strălucită

În care s-aʼmbrăcat odată Cenușăreasa din poveste:

Albastrul cer svârlit pe umeri în copci de stele se anină

Și calea laptelui încinge nemăsurat lui tărie,

Iar lunaʼn mijloc, neclintită pe brâul de argint stă plină

Ca o pafta de aur, prinsă în alba nopții betelie.

1942

Referent literar la Radio (1933-1935)