Memento

Mircea Nedelciu 

(12 noiembrie 1950 – 12 iulie 1999)

 (…) bolile copilăriei scriitorului sînt două: dorinţa de a teoretiza şi barocul. Care vor fi fiind bolile de bătrîneţe? Nu ştiu. Probabil monumentalitatea, clasicizarea! (în prefața la Tratament fabulatoriu)

Prozator, eseist, publicist, Mircea Nedelciu a fost licențiat al Facultății de Filologie (secția română-franceză) a Universității București (1973) * Membru activ (în studenție și după) al cenaclului „Junimea” condus de criticul literar și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. * Între 1970- 1973 a făcut parte din grupul de scriitori și colegi de facultate (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă), care a editat „revista de perete” „Noii”. * A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor literare și culturale din țară dar și din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. * Debutează în 1979 cu volumul „Aventuri într-o curte interioară” (proză scurtă, „Cartea Românească”, București, 1979). * A publicat volumele de proză scurtă „Efectul de ecou controlat” (ed. „Cartea Românească”, 1981); „Amendament la instinctul proprietății” (ed. „Eminescu”, 1983), „Și ieri va fi o zi” (ed. „Cartea Românească”, 1989), „Povestea poveștilor generației ʼ80” (ed. „Nemira”1998) și romanele „Zmeura de câmpie" (ed. „Militară”, 1984), „Tratament fabulatoriu” (ed. „Cartea Românească”, 1986; ediția a II-a, 1996), „Femeia în roșu” (scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, ed. „Cartea Românească”, 1990, ediția a II-a, 1997). Integrala prozei scurte îi apare reunită în volumul „Aventuri într-o curte interioară” (ed. Paralela 45, 1999). * A publicat articole teoretice și de opinie în antologia „Competiția continuă. Generația ʼ80 în texte teoretice (ed. „Vlasie, 1994, ediția a II-a, adăugită, ed. Paralela 45, 1999) și proză scurtă în antologiile: „Desant ʼ83” (îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu, 1983), „Arhipelag – proză scurtă contemporană. 1970-1980” (selecție și prefață de Mircea Iorgulescu, 1981), „Nuvela românească în deceniul opt” (selecție și studiu introductiv de Cornel Regman, 1983), „Generația ʼ80 în proză scurtă” (antologatori Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa, Editura Paralelă 45, 1998) și în secțiunea antologică a volumului „Experimentul literar românesc postbelic” (ed. Paralela 45, 1998). * Figurează în antologii de proză românească publicate în străinătate (în limbile maghiară, germană, franceză, sârbă, rusă, engleză). * În SUA este prezent în antologia de proză românească „The Phantom Church and Other Stories” (University of Pittsburgh Press, 1996, traducere de Sharon King și Georgiana Fârnoagă). * Postum, i-a fost editat, la editura bucureșteană „Compania” (2000), romanul „Zodia scafandrului” (rămas neîncheiat) și „La Danse du coq de bruyere suivi de Problemes dʼidentité” (trad. Alain Paruit, Ed. LʼEsprit des Peninsules / EST Samuel Tastet, Paris, 2000). * A primit mai multe premii conferite de Uniunea Scriitorilor din România (1979, 1983, 1986, 1990), Academia Română („Ion Creangă”) și de Asociația Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) pentru proză scurtă (1998). * A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al ASPRO.

„Dintre prozatori, după Sorin Preda și Constantin Stan mi-a reținut atenția Mircea Nedelciu. (...) O observație concretă, vie,  acută, asupra lumii din jur umplea povestirile lui, narate într-o manieră mereu surprinzătoare și vehiculînd figuri care populau «epoca de aur» și-i dădeau coloritul ei aparte: inși trecuți prin universități, practicînd taximetria clandestină, navetiști, ași la pocher ca Gioni Scarabeul, orfani fugiți din internate, tineri țărani veniți să învețe meserie pe șantiere, camionagii șmecheri. (...) Ca și Cărtărescu, fixa un stil, cu notele sale distincte: interes maxim acordat vieții cotidiene, omului comun, atenție la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc de contemplare a umanității, spirit ludic. Inspira astfel admirație tinerilor scriitori care-l căutau și voiau să afle ce părere are despre încercările lor.”

Ovid S. Crohmălniceanu

(„Amintiri deghizate”, Humanitas, 2012, pp. 218–219)

„(VAGON DE VITE) Poate s-a schimbat ceva între timp sau poate a citit el greşit în Mersul trenurilor. Zare a coborît din acceleratul de Constanţa în Gara de Nord la ora unu şi jumătate după miezul nopţii. S-a dus spre tabela cu orarul trenurilor şi a avut surpriza să constate că primul tren cursă care trece prin G. pleacă abia peste patru ore. A trecut pe la Informaţii şi a obţinut acelaşi răspuns. Acum stă ghem pe o bancă de pe peron şi tremură de frig. Adoarme din cînd în cînd preţ de cîteva secunde şi i se pare că a dormit ore lungi într-un frig cu gust de cărbune şi de apă cu mult clor. Tresare crezînd că a pierdut legătura, îşi priveşte ceasul, se asigură că mai are timp şi trage adînc aerul rece în piept. Aerul nu este suficient de rece sau poate tocmai de aia se simte în el mirosul de W.C.-uri descărcate direct pe terasamentul căii ferate. Prin veghea şi visul lui mult prea amestecat mirosea ba a gudron, ba a praf încins, ba a tămîie, ba a frig pur şi simplu şi deodată... o capră traversează şinele căii ferate la două peroane mai în faţă.

 Zare se ridică brusc în picioare şi face cîteva mişcări de gimnastică. Respiră, sare pe loc, se freacă la ochi şi priveşte din nou. Capra e acolo. Un ţăran cu pălărie cenuşie o trage de funie. Rămîne fascinat de imagine. Stă aşa holbat minute în şir pînă cînd omul cu capra traversează cu greu cele două peroane şi ajunge chiar pe peronul unde stă Zare. Îl vede aplecîndu-se şi legînd funia de cadrul metalic al băncii pe care se aşază. Nu sînt decît vreo 15 metri între banca lui Zare şi cea a ţăranului cu capra şi lumina este destul de puternică. Iluzia optică este exclusă şi, în general, Zare ştie despre el însuşi că nu-i un tip cu năzăriri, iluzii, vise cu ochii deschişi. Se aşează din nou pe bancă şi se decide să înţeleagă lucrurile după cum sînt, nu după cum ar putea el să le transforme prin lucrul propriei minţi. Se ridică într-un tîrziu şi dă să plece să-şi ia bilet. Ţăranul cu capra îl cheamă spre el şi-l roagă să-i scoată şi lui un bilet. El nu îndrăzneşte să treacă cu capra prin faţa caselor de bilete, riscă o amendă. Îl ajută, desigur. Apoi stă alături de omul care spune că se numeşte Vlad şi că e paznic de noapte la o uzină de mase plastice.

– Şi ce faci, bre, cu capra, – întreabă Zare – o paşti în curtea uzinei?”*

Mircea Nedelciu

* fragment din romanul „Zmeura de cîmpie”, ed. Militară, București, 1984