Happy birthday sweet 79, Ian Anderson!
Let be rock
Eu văd muzica rock ca pe o sursă de energie permanentă. Atîta timp cît sufletul îmi este tînăr, indiferent dacă trupul se degradează în timp, sînt activ, deci rock. Astăzi voi fi mai tînăr decît mîine și știu că rock-ul este un izvor al tinereții fără
bătrînețe.
Ian Anderson
(Jethro Tull)
Auzisem muzica băiețeilor de la JT de ceva timp, nu cu mult înainte de 1976-1977 (epoca de cînd datează și albumele puse aici, perioada în care îmi încheiam liceul), deși, de multe ori, sînt stăpînit de sentimentul că i-am ascultat de la bun început. Pe ei, și pe alții asemenea lor, giganți ai unor timpuri revolute…
Cu care am avut privilegiul să cresc…
Și n-am încetat să-i ascult, de atunci, pe „suporturile” la care aveam acces: viniluri, casete audio, benzi de magnetofon, Europa Liberă (Cornel Chiriac & Andrei Voiculescu), Florian Pittiș („Poezia muzicii tinere”, acele minunate audiții muzicale prezentate de maestru cu șarmu-i știut, în sala de la Grădina Icoanei din București), BBC, Vocea Americii, uneori Radio Luxemburg și alte posturi care acum nu-mi vin în cap, însă cu atît mai numeroase cu cît aparatele de radio pe care și le achiziționau pe măsura trecerii timpului părinții noștri deveneau mai performante.
Băiuțeilor noștri dragi nu le știam chipurile decît după coperțile L.P.-urilor, mai noi sau mai hărtănite, după caz, în funcție de cît de mult circulaseră. Și, uneori, mai rar, după un fel de postere, dar de mici dimensiuni, care fie însoțeau unele dintre albume, fie ajunseseră în Romanela, pe căi numai de ele știute. Însă erau împăturite dar apoi le îndreptam cu mașina de călcat, în final lipindu-le pe pereții camerelor noastre. Cei care, evident, aveau una. Era doar Epoca de Aur, care atît ne permitea. Și pe care extrem de mulți ambuscați mintal, nepermis de mulți, o regretă și-n ziua de azi...
Un vinil de „dincolo” (din occident, adică), costa între 200 și 300 de lei (bani mulți în acele vremuri), ajungînd, uneori, și la 500, dacă venea din State sau Anglia și era sigilat. Cele din magazinele muzicale de la noi (care se dădeau pe sub mînă), erau în marea lor majoritate indiene (DUM- DUM), destul de rar cubaneze (EGREM), RDG-iste (Eterna), cehești (Supraphon, Opus), bulgărești (Balkanton), rusești (Melodia), ungurești (Hungaroton, Pepita), poloneze (Wifon, Polskie Nagrania) sau sîrbești (Yugoton), acestea din urmă, găsindu-se și în tîrgurile (ociko) din Timișoara sau Arad (poate și din Oradea, via Ungaria) dar prețurile lor erau mult mai rezonabile, între 40 și 80 / 100 de lei, în schimb erau mult mai slabe calitativ. Dar în lipsă de altceva, erau bune și astea, pentru că imediat erau „matrițate” pe casete audio și benzi de magnetofon, și-și începeau călătoriile.
Epoca video a început cu adevărat după 1989 și, puțin mai tîrziu, a devenit atotstăpînitoare, odată cu internetul. Și cînd ce-a mai rămas din trupele noastre dragi de altădată, au început să ne viziteze. Mai bine mai tîrziu decît niciodată, cu idolii tinereților noastre, deveniți niște tătăiți vioi, ținînd steagul sus, fiecare după propriile-i puteri...
Ce vremuri!…
Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die!
(1976)
Songs from the Wood
(1977)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu