joi, 19 iunie 2025

Portret în aquaforte - George CĂLINESCU

 

Portret de Alexandru Ciucurencu
(1952)

Considerat unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, publicist, prozator și profesor, George Călinescu (născut Gheorghe Vișan, în această zi a anului 1899) rămîne, indiscutabil, o personalitate marcantă a istoriei literaturii române, recunoscut îndeobște pentru monumentala sa lucrare Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).



A studiat filologia şi paleografia la Facultatea de Litere din Bucureşti, perioadă în care colaborează la diferite reviste literare. Debutează cu versuri şi aforisme în anul 1919 în revista „Sburătorul”, condusă de criticul Eugen Lovinescu, pe care ulterior n-a ezitat să-l critice în textele sale teoretice, în timp, relația dintre cei doi devenind o adevărată confruntare intelectuală între «criticul-estet» (Lovinescu) și «criticul-istoric» (Călinescu). Primele sale articole și eseuri, publicate în reviste studențești obscure, erau marcate de un stil decadent, departe de tonul academic și autoritar pe care avea să-l adopte mai tîrziu. Poate tocmai de aceea, în textele sale polemico-satirice și în articolele critice el și-a mascat deseori opiniile politice sau culturale incomode sub diferite pseudonime (G.C., «Un literat bătrîn» etc.)
S-a spus despre el că a fost un «egocentric rafinat», ba chiar un adevărat «dandy», care adora să fie centrul atenției, în mediile literare el considerîndu-se, nici mai mult nici mai puțin, decît un „geniu recunoscut”, chiar și de contemporanii care îi erau ostili (!). Era posesorul unei memorii enciclopedice dublată de o capacitate mimetică excepțională, putînd reproduce stilul altor autori sau critici cu o minuție uimitoare, calități pe care le folosea cu abilitate îndeosebi în textele sale polemice. De multe ori vorbea despre sine la persoana a treia iar în conferințele publice pe care le ținea și care debordau de teatralitate, își construia un «personaj Călinescu».

Alătruri de soția sa, Alice Vera...

A fost custode la biblioteca facultăţii sale şi paleograf la Arhivele Naționale, apoi bursier al statului la «Şcoala Română» din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan şi Ramiro Ortiz, a studiat documente referitoare la propaganda catolică din Ţările Române. Timp de 7 ani se va dedica activităţii didactice, ca profesor de filosofie și limba italiană la licee din Timişoara şi Bucureşti și, în paralel, va colabora la o serie de reviste culturale sau se va ocupa de editarea unor periodice precum Sinteza (1927) sau Capricorn (1930).
Debutează editorial cu monografia Viaţa lui Mihai Eminescu (1932), lucrare care atrage atenţia, între alţii, lui Garabet Ibrăileanu, impunîndu-l ca pe un nume de referință în rîndul exegeţilor eminescieni.


Obţine doctoratul în Litere (1936), la Universitatea din Iaşi, cu o lucrare avînd  ca subiect de cercetare opera eminesciană, Analiza literară a unui manuscris eminescian (Avatarii faraonului Tlà) și va deveni conferenţiar la Catedra de Estetică şi critică literară din Iaşi, iar din 1942, profesor titular. Editează prima serie a săptămânalului Jurnalul literar (1939).
Continuă seria monografiilor cu „Opera lui Mihai Eminescu” (în cinci volume, 1934-1936), „Viaţa lui Ion Creangă” (1938), studii care anunță opera sa fundamentală, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941),„Nicolae Filimon” (1959) şi „Gr. M. Alexandrescu” (1962). Romanele „Cartea nunţii” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) şi „Scrinul negru” (1960) atestă virtuţile unui prozator de talent. A publicat şi volume de versuri („Poezii”, 1937 şi „Lauda lucrurilor”, 1963), a tradus integral poezia lui Horaţiu şi opere din literatura italiană („Un om sfîrşit” de Giovanni Papini). Alte lucrări: „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) sau „Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică” (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Şun sau Calea neturburată. Mit mongol” (1943).


Din anul 1949 preia conducerea «Institutului de istorie literară şi folclor», al cărui director va rămâne pînă la sfîrşitul vieţii și unde va iniţia editarea revistei „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”.
A fost ales deputat în primul parlament postbelic, mandatul său fiind reînnoit pentru toate legislaturile următoare pînă la sfîrşitul vieţii și membru titular al Academiei Române (1948) . A primit «Premiul de Stat» pentru întreaga activitate (1964).
În ultimii ani ai vieţii a deținut rubrica săptămînală Cronica mizantropului (începută în Adevărul literar, în 1937 şi continuată în Jurnalul literar din 1939) și o rubrică de mini-eseuri de artă şi literatură, găzduită de revista Contemporanul.
A încetat din viață în 1965, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
După anul 1989, viața sa publică și activitatea publicistică de după 1947 sînt luate în discuție, Călinescu fiind acuzat de colaboraționism de mai mulți autori (inclusiv de către unul dintre foștii săi asistenți, binecunoscutul teoretician, critic și istoric literar Adrian Marino), care au declanșat un veritabil proces de presă și o reevaluare a operei și vieții sale.
Cel care se descria, mai în glumă, mai în serios, drept un cărturar de vitrină, dar un actor de fundal, și care se arăta nemulțumit de direcția în care mergea cultura regimului așa-zis comunist (deși, public, se supunea de cele mai multe ori canoanelor oficiale), simțea constrîngerea ideologică despre care, în însemnările sale personale, recunoștea: Nu se mai poate scrie cum s-ar vrea, ci doar cum se poate.


10 sfaturi pentru femei

1. Pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire;

2. Poţi fi savantă, poţi fi artistă, dar nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărbaţilor;

3. Esenţialul este nu de a fi desăvârşită trupeşte, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feţei. Sunt femei care par distinse facial şi sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile;

4. Nu-ţi fortifica în aşa fel caracterul, încât să nu mai poţi plânge. O femeie care nu ştie să plângă şi-a pierdut jumătate din farmecul ei;

5. Fereşte-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate şi brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul;

6. Dar nici nu cădea în greşeală contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învăţat. Nu rareori aceştia sunt primitivi şi egoişti şi sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat;

7. Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe artă. Poate ascunde vicii îngrozitoare;

8. Dacă soţul tău va fi un bărbat excepţional, nu te extazia în faţa celorlalţi de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obişnui să se considere intangibil;

9. Nu îndepărta brutal, fiind căsătorită, pe bărbatul pe care-l stimezi şi crezi că te iubeşte cu adevărat. Poţi întuneca astfel o existenţă. O prietenie delicată nu e un adulter;

10. Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlneşti la unele femei cu progenitura o voluptate şi o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.”
George Călinescu 
(în Jurnalul Literar)

Niciun comentariu:

Poemoteca

Francesco Petrarca (Arezzo, 20 iulie 1304 – Arquà, 19 iulie 1374) Petrarca - portret aflat într-un codice păstrat la Montpellier. LXIII* Cîn...