Memento

ERNESTO SÁBATO

(foto: bairessecreta.com)

„Am avut mereu sentimentul că realitatea este o aparență fragilă, o fațadă străvezie înspatele căreia se ascund forțe obscure, enigmatice, uneori malefice. Și că, în anumite clipe, în anumite locuri, cortina se ridică și ni se arată ceea ce nu putem suporta: adevărul. Dar acel adevăr nu este o lumină revelatoare, ci un hău, un gol care ne orbește. Nu este ceea ce speram să găsim — o ordine, o rațiune — ci tocmai opusul: absența sensului, absurdul. Și poate că Dumnezeu tace nu din cruzime, ci pentru că a plecat de mult.” (Abaddón, exterminatorul)

Prozatorul și eseistul Ernesto Sábato (născut în această zi a anului 1911), aparţine, alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares, unei strălucite pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. Este cunoscut îndeobște pentru romanele Tunelul (1948), Despre eroi și morminte (1961) și Abaddón, exterminatorul (1975), o trilogie care îi va deschide larg porţile celebrității, care ulterior îi va fi confirmată printr-o serie de prestigioase premii şi distincţii: premiul Médicis în 1977, titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) şi cel de Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (în 1983) sau Premiul Cervantes (1984). Cînd m-am apucat să scriu cel de-al treilea roman, care în final avea să devină «Abaddón exterminatorul», intenţia mea era să construiesc un roman despre roman, un fel de roman la puterea a doua. Voiam să scriu ceva care să fie în acelaşi timp ficţiune, dar şi o dezbatere asupra ficţiunii, un fel de anchetă asupra formei înseşi a genului, asupra posibilităţilor, a limitelor, a secretului izvoarelor sale în adâncul sufletului omenesc.

A scris și eseuri cu caracter social, politic, filozofic şi literar: Oameni şi angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul şi fantasmele sale (1963), Apolgii şi respingeri (1979) etc.

Alături de J. L. Borges
(foto: www.infobae.com)

Înainte de a deveni scriitor, Sábato a studiat fizica și a obținut un doctorat în științe fizico-matematice la Universitatea din La Plata. Avea să lucreze în anii ʼ30 chiar și în Laboratorul Curie din Paris unde a luat cunoștință cu cercetările de vîrf din domeniul fizicii nucleare.

În tinerețe, Sábato a fost membru al Partidului Comunist Argentinian. A fost trimis în URSS (în 1934) la o școală comunistă, dar a fugit în Franța din pricina îndoielilor sale față de autoritarismul stalinist, înțelegînd și afirmînd ulterior că „materialismul dialectic este o contradicție în termeni”. Această experiență l-a marcat profund și a contribuit la orientarea sa ulterioară spre un umanism existențial și o acerbă critică a totalitarismului.

Sábato s-a retras complet din cercetarea științifică invocînd motive etice și filosofice, mai tîrziu mărturisind că simte cum știința devine din ce în ce mai dezumanizantă iar tehnocrația reprezintă o amenințare pentru spiritul uman. Această decizie este reflectată și în opera sa literară, unde adesea el explorează alienarea, vina și criza identității moderne.

Sábato a fost și un pictor dedicat, influențat de suprarealism și expresionism. În ultimii ani de viață, a pictat intens, considerînd această artă ca pe o formă de exprimare complementară scrisului.

(foto: www.lanacion.com.ar)

După căderea dictaturii militare din Argentina, Sábato a fost numit președinte al Comisiei Naționale privind Disparițiile de Persoane (CONADEP), care a investigat crimele regimului. Raportul rezultat, Nunca Más / Mai mult, a avut un impact social imens, reprezentînd un moment crucial în istoria drepturilor omului din Argentina.

Sábato a încetat din viață în 2011, aproape centenar (a murit cu doar trei luni înainte de a împlini 100 de ani). În ultima parte a vieții, suferind de o cataractă severă, nu mai putea citi sau scrie, dar a continuat să picteze, afirmînd cu serenitate că lumina interioară este mult mai importantă decît cea exterioară.

Împreună cu Mario Vargas Llosa
(foto: Wikipedia)

În limba română i-au fost traduse încă din anii ‘70 romanele (și mai recent, într- serie de autor a editurii Humanitas) și cea mai parte a eseisticii sale. „Dacă are chef să citească, cititorul va putea afla din acest volum ce am crezut despre problemele pe care le înfruntă omul în teribila criză a civilizaţiei noastre: robotizarea speciei umane, cataclismul care se apropie; modalitatea şi cauza ficţiunilor sub care cred că se ascund marile enigme ale existenţei. Pricinile pentru care am părăsit ştiinţele matematico-fizice ca să mă consacru în exclusivitate literaturii şi artei, pasiunile mele secrete încă din adolescenţă; şi, în fine, tot ceea ce se referă la viaţă şi la moarte, o mare taină pe care, mai curând sau mai târziu, trebuie să o înfruntăm. Desigur că am scris ca să fiu citit, ca orice autor, dar nu mă supăr dacă cititorul va lăsa oricînd cartea din mână. (...) Am opzeci şi cinci de ani şi am adunat ceva înţelepciune”, scrie Sabato în volumul de eseuri apărut la editura RAO în anul 2006 .