În această zi a anului 1928 se năștea SERGE GAINSBOURG (pseudonimul lui Lucien Ginsburg, m. 1991), cîntareț, compozitor, actor și regizor francez cu origini ruso-evreiești.
În copilărie, Serge a studiat pictura și muzica, în cele din urmă el dedicîndu-se muzicii, începînd ca pianist în baruri și cluburi de noapte.
La sfîrșitul anilor ’50 s-a lansat ca interpret și compozitor de muzică ușoară, în piesele sale îmbinînd stiluri diverse, de la jazz și pop, la reggae, electronică, chanson française și rock’n’roll. Printre cele mai cunoscute melodii din această perioadă se numără Le Poinçonneur des Lilas (1958), La Javanaise (1963), Initials B.B. (1968, inspirată de legătura amoroasă avută cu celebra actriță Brigitte Bardot).
În 1969, a lansat piesa Je t’aime… moi non plus, un duet ultra-senzual cu vocalista britanică Jane Birkin (cu care a avut o fiică, Charlotte Gainsbourg, devenită actriță și cîntăreață), care a fost considerat, prin conținutul mult prea explicit al versurilor, scandalos pentru acea vreme, fiind interzis în mai multe țări.
Stilul său provocator, versurile sarcastice și comportamentul său rebel și nonconformist, l-au transformat rapid într-o vedetă controversată, conferindu-i, în același timp și statutul de artist cult, extrem de influent în muzica franceză și nu numai.
Albumul Histoire de Melody Nelson (1971) este considerat o capodoperă a muzicii pop franceze.
În anii ’80 a experimentat genurile reggae (Aux armes et cætera, 1979) și electronic.
Je T'Aime... Moi Non Plus
Histoire de Melody Nelson
(1971, full album)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu