POEMOTECA

 

Baudelaire la 1855

«În această carte atroce («Les Fleurs du mal», n.m – B.-L.S.) mi-am pus toată inima, toată tandrețea, toată religia mea (travestită), toată ura. Este adevărat că voi scrie contrariul, că voi jura pe toți zeii că este o carte de artă pură...» (C.B.)

UITAREA*

Vin’ lângă mine, suflet veninos,

Molatec monstru, fiară adorată!

Vreau să-mi înfășur mâna ʼnfiorată

În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu falduri parfumate

Vreau fruntea ostenită să-mi scufund

Și, ca pe-un stâns buchet, să sorb profund

Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăesc, să dorm aș vrea mereu!

În vis îți voiu așterne fără teamă

Pe trupul tău cu străluciri de-aramă

Un nesfârșit sărut prelung și greu.

În patul tău, abis de desfătare,

Se stinge orice chin și orice dor,

Și gura ta e-un nesecat isvor

De sărutări și aprigă uitare.

Robit acestui crud și drag destin

Voiu asculta poruncile-i perfide

Și, mucenic blajin care-și deschide

El însuș rănile, de râvnă plin,

Voiu suge-otrava binecuvântată,

Adormitoare-a vechilor torturi,

Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri

În care nʼa fost suflet niciodată.

* Din volumul „FLORI ALESE din «Les Fleures du mal»”,

 editura „Cultura Națională”, București, 1934, în traducerea lui Alexandru Philippide. 

PISICA

Te-aștept, pisica mea, la piept să-mi vii,

Retrage-ți gheara labei tale,

Dă-mi voie să m-afund în ochii-ți vii

Și dragi, de-agată și metale.

Pe când te-alint cu degete de orb,

Dă-i voie mâinii,-atât cât cere,

Ca, mângâind electricul tău corp,

Să mi se-mbete de plăcere.

Îmi văd în gând iubita. Ochii săi,

Ca și ai tăi, superbă fiară,

Adânci și duri, împrăștie reci văpăi,

Iar sub mănușă,-i simți o gheară,

În timp ce carnea-i smeadă, o simți cum

Emană un mortal parfum.*

* Traducere de Șerban Foarță în volumul „Mic tratat de pisicologie. Bucăți feline în felii strânse la un loc de Șerban Foarță”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, editura Humanitas, București, 2015. )

STRIGOIUL*

Ca îngerii cu ochiul rău

Mă voi întoarce-n patul tău

Şi mă voi strecura spre tine

Ca umbra nopţilor haine;

Şi-atunci, iubita mea cea brună

Ţi-oi da săruturi reci de lună

Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund

De gropi se tîrîie rotund.

Când zorii reci vor răsări

Tu locul meu îl vei zări

Gol, rece, până se-nnoptează.

Cum alţii prin iubire-ar vrea

Să stăpânească viaţa ta,

Eu vreau s-o stăpînesc prin groază.

(„Les fleurs du mal”/„Florile răului", trad.: Alexandru Philippide & Ion Gorun)

Portret de Th. Pallady

În această zi a anului 1821 se năștea CHARLES PIERRE BAUDELAIRE (al cărui nume de familie s-ar traduce, aproximativ, prin sabie scurtă), poet, eseist, critic literar și de artă, cronicar, traducător (unul dintre primii tălmăcitori în limba franceză ai scriitorului american Edgar Allan Poe, din care a tradus 46 de povestiri, pe care îl admira enorm și ale căror viziuni asupra artei și a morbidului le împărtășea total), publicist, unanim considerat drept părintele curentului poetic simbolist francez și unul dintre precursorii majori ai poeziei moderne. Abia la 10 ani după ce a publicat nuvela autobiografică La Fanfarlo (1847), a devenit celebru prin volumul de poeme Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), unanim considerat drept cea mai importantă şi mai influentă operă poetică publicată în Europa secolului al XIX-lea. 13 din cele 100 de poeme ale volumului au declanşat o acţiune în instanță, fiind considerate o ofensă la adresa religiei şi a moralităţii publice. După încheierea procesului, s-a hotărât scoaterea din volum doar a şase poeme, considerate obscene, autorul suportînd o amendă de 50 de franci (celor șase poeme le-a fost revocată interdicția de a fi publicate abia în 1949!). În februarie 1861, este publicată o a doua ediţie, adăugită şi îmbunătăţită, din Les Fleurs du mal, volumul fiind considerat capodopera lirică a lui Baudelaire (cuprinde 126 de poeme grupate în şase secţiuni de lungimi diferite).
În tot acest timp, Baudelaire a publicat o serie de eseuri critice importante despre Théophile Gautier (1859), Richard Wagner (1861), Victor Hugo şi despre alţi poeţi contemporani (1862), precum şi despre pictorul Eugène Delacroix (1863). 

Toate eseurile au fost publicate după moartea sa în volumul L’Art romantique (Arta romantică,1869). Fragmentele autobiografice intitulate Rachete (Fusées) şi Inima mea dezvăluită (Mon coeur mis à nu) datează tot de pe la sfîrşitul anilor 1850 şi începutul anilor 1860. Volumul Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose) a fost publicat postum (în 1869) şi a fost intitulat ulterior, aşa cum a dorit şi autorul, Le Spleen de Paris.
Spirit neliniștit (a avut o relație turbulentă cu actrița mulatră Jeanne Duval, care i-a inspirat mare parte din poezie), permanent aflat în în conflict cu lumea, dar fidel ideii de frumusețe absolută și adept declarat al poeziei ca formă supremă de cunoaștere, Baudelaire a influențat profund prin creația sa mari poeți precum Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé și, mai tîrziu, pe T. S. Eliot și Paul Valéry.
A murit la doar 46 de ani, după ce, în 1866, suferise un atac cerebral, în urma căruia rămăsese parțial paralizat și afazic.