Memento

 

Otilia Cazimir
(12.II.1894–8.VI.1967)

Pisica mea

Pisica mea cu ochi de chihlimbar

M-alintă când n-o iau în seamă, dar

Mă zgârâie cu unghiile-i fine,

Cînd n-o alint – căci seamănă cu tine.

Sub iarba cîmpului

Am pus să moară-n umbră, într-o carte

Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,

Petale vii şi tinere de flori, -

Să-mi mai aduc aminte uneori

De cei plecaţi departe,

De cei ce nu mai sunt.

Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,

Într-un târziu, de dorul nimănui,

Din cartea veche-mi cade-o floare.

Suntem mereu tot mai puţini sub soare,

Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului...

„Ibrăileanu mi-a dat numele de familie – Cazimir – o domnișoară Cazimir fusese prima lui dragoste cînd era elev de liceu la Botoșani. Domnul Sadoveanu a stat puțintel pe gînduri, însă și-a adus aminte de o oarecare domnișoară Otilia Vlaicu, pe care mai târziu am cunoscut-o și eu și care era profesoară la Târgu Frumos. Și mi-a zis Otilia. Prin urmare, m-am pomenit dintr-odată Otilia Cazimir“.