Orice lucru în viaţă e subiect de scris,
dacă ai îndrăzneala să o faci
şi imaginaţie să improvizezi.
Cel mai mare duşman al creativităţii
este îndoiala de sine.
Sylvia Plath*
Oglinda**
Sunt de argint și exactă. Nu am prejudecăți.
Orice văd înghit imediat
Așa cum e, ne-ncețoșat de dragoste sau repulsie.
Nu sunt crudă, ci doar adevărată –
Ochiul unui mic zeu, în patru colțuri.
Aproape tot timpul mă gîndesc la zidul opus.
Este roz cu picățele. L-am privit atît de mult
Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pîlpâie.
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine.
Cerîndu-mi să-i spun cine e cu adevărat.
Apoi se întoarce spre acei mincinoși : lumînările sau luna.
Și văd spatele și i-l reflectă cu credință.
Mă răsplătește cu lacrimi si cu agitarea mîinilor.
Sunt importantă pentru ea. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață fața ei înlocuiește întunericul.
În mine a înecat o față tînără și din mine se ridică o femeie bătrînă
Înspre ea, zi după zi, ca un pește hidos.
În 1963, după ce mariajul îi eșuase și cu puțin timp înainte să se sinucidă, sub pseudonimul Victoria Lucas, va publica romanul autobiografic „Clopotul de sticlă”. După ce în 1960 îi apăruse volumul de poeme „Colosul și alte poezii ”, care o va impune drept una dintre importantele poete ale generației sale. Îi apar postum volumele „Ariel” (1965) și „Poeme alese” (în 1981), cel din urmă primind, în 1982, premiul „Pulitzer”.
** din volumul Sylvia Plath –Ariel și alte poeme, editura Univers, colecția Orfeu, București, 1980, traducere din limba engleză de Vasile Nicolescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu