Muzicoteca

Rare Earth

Get Ready

(din albumul „Get Ready”, 1969)

Gil Bridges - saxofon, flaut, vocal ; Peter Hoorelbeke (aka Peter Rivera), vocal, percuție; John Parrish (aka John Persh) - bas, trombon, vocal; Rod Richards (aka Rod Cox) - guitară, vocal și Kenny James (aka Ken Folcik) - claviaturi.

Fototeca de dinamită (din ciclul „Întîlnirile titanilor”)

Lumea de lîngă noi

Îmi place al naibii acest arhicunoscut actor american (deunăzi, pe 9 iunie 2022, a împlinit 59 de ani), scenarist, regizor, producător de film și muzician (vocalist, ghitarist), care a intrat în atenția publicului larg în anii ʼ80 ai secolului trecut, interpretînd un rol în serialul pentru adolescenți «21 Jump Street». Este unanim considerat drept unul dintre cei mai valoroși actori ai momentului, filmele sale avînd încasări de peste 3.5 miliarde de dolari în box-office-ul american și peste 8 miliarde de dolari pe plan mondial. A fost căsătorit timp de 14 ani cu binecunoscuta cîntăreață franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii. A fost diagnosticat cu o deviație comportamentală psihică severă numită «oniomanie», adică o plăcere compulsiv-patologică de a cumpăra lucruri care nu-i sînt utile. Este un colecționar înrăit, fiind deținătorul unei colecții cuprinzînd peste 200 de opere de artă aparținînd unor artiști celebri (de la Andy Warhol la Amedeo Modgliani), 45 de automobile de epocă, 70 de ghitare și mai multe mii de obiecte care au aparținut unor vedete. La începutul acestei luni s-au împlinit 6 ani de cînd împreună cu «The Hollywood Vampires», un supergrup din care alături de el au mai au făcut parte Alice Cooper și Joe Perry (Aerosmith), a concertat la București. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, vorba poetului, li s-a zis Johnny Depp.

Bibliophilia

Marta Minujin (n. 1943) este o binecunoscută artistă conceptuală argentiniană, reprezentantă marcantă a artei pop contemporane.
Două impresionante lucrări monumentale, în spații deschise, aparținînd artistei au fost dedicate cărții, scopul principal fiind acela de a atrage atenția asupra repercursiunilor nefaste ale cenzurării unor opere literare de-a lungul timpului.

Prima dintre aceste lucrări, realizată din aproximativ 100.000 de volume, intitulată „Partenonul Cărților”, a fost o replică arhitecturală care a reprodus la scara 1:1 (30 de metri lățime, 70 lungime și 10 înălțime) celebrul Partenon de pe Acropole. Lucrarea a fost ridicată la Kassel (Germania), într-un loc simbolic în care, în timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au ars peste 2000 de volume pe care le considerau împotriva spiritului german. 

Lucrarea a fost realizată și cu sprijinul unei numeroase echipe de studenți voluntari de la Universitatea din Kassel, ea făcînd parte integrantă din festivalul „Documenta 14”. A fost o lucrare interactivă, care a permis publicului vizitator să interacționeze, fiecare putînd adăuga cărți personale la structura concepută special acestui scop.

O a doua lucrare, intitulată „Turnul Babel al Cărților”, o construcție cu șase etaje, înaltă de 25 de metri și alcătuită din 30.000 de volume, a fost plasată în plin centrul capitalei Buenos Aires. Cîteva mii dintre cărțile necesare acoperirii structurii metalice au fost donate de cinci ambasade, printre miile de opusuri venind, practic, din toată lumea, aflîndu-se volume din Franța, Statele Unite sau Azerbaidjan. Ideea acestei lucrări a fost de a reuni toate popoarele lumii prin intermediul cărților, a mărturisit artista. După demontarea lucrării, volumele componente au fost donate marii biblioteci multilingve din Buenos Aires, al cărei nume, nu întîmplător, este „Biblioteca Babel”.

Sînzienele

„Drǎgaica este doamna florilor, și se ţine de toţi pentru dragoste și plǎcerea florilor.”

Adrian Fochi

Memento

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

„Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan (3, 30): Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cu ea în suflet şi-n inimă, şi-n cuget, şi-n adâncul sensibilităţii noastre biruite, să părăsim, acum, nu fără a mulţumi Domnului, acest sfânt lăcaş.”

Nicolae Steinhardt* 

(Părintele Nicolae de la Rohia)

* În volumul „Dăruind vei dobândi”, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992)

Vise & amintiri (azi, de ziua cămășii cu altițe)

Mi-a venit din memorie (habar n-am cum ne transportă creierul din firidele sale cele mai tainice, astfel de frînturi de imagini, aproape filmice, pe care apoi ni le așează, ca pe un ecran dintr-o sală de cinema, în fața ochilor) o mică și nevinovată întîmplare cu o prietenă a buncii mele, tanti Mimi, o femeie de-o frumuseţe ravisantă, nepereche, de sorginte interbelică, distinsă, aristocratică, plină de şarm şi cu un umor subtil, inteligent, bref, o femeie rasată, trecută pe nesimțite, deci fără semne prea vizibile, în a doua tinereţe (la vremea amintirii mele) şi căreia, la viaţa ei, îi plăcuseră noian de lucruri, printre care, fapt firesc aș spune, fără teama de-a greși, compania bărbaţilor fermecători, răpitori, cum îi plăcea să spună, care ocupa un loc aparte, foarte bine definit, între preferințele dumisale extrem de rafinate...
Ei bine, tanti Mimi îi zice bunicii într-o bună zi, la obișnuita cafea de dimineaţă, pe care obișnuiau s-o bea împreună: Tu, Leni, venind io pe drum azi-dimineață spre tine, am văzut pe unu’, frumooooos tare, tu! Era atît de chipeș și țanțoș, ca un cocoș tînăr, că-mi venea să-l manînc cu fulgi cu tot! Bunică-mea și-a ridicat privirile întrebător peste ramele ochelarilor şi i-a replicat cu un zîmbet poznaș, aninat în colţurile buzelor: Şi de ce nu l-ai mîncat, tu, Mimi? Au te temeai să nu-ţi rămînă fulgii ăia-n gît? Eh!, oftă cu năduf, din adîncul ființei, sale tanti Mimi... Am zis şi io, aşa, dragă, într-o doară, admirativ, nu?, timp în care-şi potrivea, cu gesturi elegante, ușor studiate, o ţigaretă în sipca lungă, fină, din chihlimbar, cu încrustații de argint, pe care apoi şi-a aprins-o cu o brichetă minusculă, placată cu aur, operații făcute cu o anume lentoare, cu gîndurile duse departe, de parcă prin fața ochilor i-ar fi trecut (și poate chiar îi treceau) imagini ale unor întîmplări dintre cele mai plăcute, numai de dumneaei știute, venind de undeva din tinerețea-i nu foarte îndepărtată... Doar îți spusei c-am zis şi io, aşa, într-o doară, tu... Nu cred că era chiar bun de mîncat, afurisitu’, ci de cu totul altceva!!! Hi-hi-hi!...
Anii au trecut pe nesimțite, sărisem binișor de 18, cînd într-o zi, venită în vizită la bunică-mea, ca de obicei, la cafeaua și dulceața de dimineață, tanti Mimi mi s-a adresat, privindu-mă, învăluită-ntr-un nor aromat de fum de țigară, zîmbind șarmant: Ptiu, bată-te norocu’ să te bată! Vai, dragă, cînd te-oi fi făcut tu așa de repede mare și ce bărbătuș în toată firea mi-ai ajuns! Ia, vino tu, la tanti, să te pupe! Şi mi-a lăsat ușor, ca două aripe de fluture, abia vizibile, două umbre de ruj, amirosind discret a parfum fin de mărgăritare, lavandă şi mosc, pe fiecare obraz…
Ce ciudat, mi-am zis peste ani, în timp ce cotrobăiam, așa cum atît de mult îmi place s-o fac și acum, prin fotografiile și hîrțoagele bunicii, privind cu nostalgie imaginea (ușor îngălbenită de timpul așternut peste ea) din care îmi zîmbea angelic, parcă de dincolo vreme, tanti Mimi: oare de dumneaei mi-e dor sau de planeta de mult dispărută a copilăriei mele?

Altițe & bibiluri

 Mîinile reprezintă cartea de vizită a femeii. Gîtul – actul de identitate iar sînii – pașaportul!

 Vîrsta nu este cel mai important lucru pentru o femeie: poți fi superbă la 20 de ani, fermecătoare la 40 dar poți rămîne unică pînă la sfîrșitul vieții.

 Iată un paradox: cu cît bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atît pretențiile lui față de o femeie sînt mai mari!

 Nimic nu îmbătrînește mai tare o femeie decît o ținută prea sofisticată.

 Dacă o femeie v-a fermecat cu frumusețea ei dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.

 Accesoriul ideal pentru orice femeie: un bărbat frumos.

Coco Chanel

Raftul cărților

„Mi-am arătat capodopera oamenilor mari și i-am întrebat dacă desenul meu îi sperie.

Mi-au răspuns: «De ce să te sperii de o pălărie?»
Desenul meu nu reprezenta o pălărie. Reprezenta un șarpe boa care digeră un elefant. Atunci am desenat și interiorul șarpelui boa, ca să poată înțelege și oamenii mari. Ei au nevoie mereu de explicații.”

„Oamenii mari nu pricep niciodată, singuri, nimic și e obositor pentru copii să le dea mereu și mereu explicații.”

„Am avut, de-a lungul vieții mele, sumedenie de întîlniri cu oameni în toată firea. Am trăit mult printre ei. I-am observat îndeaproape. Fapt care nu mi-a îmbunătățit cu nimic părerea despre ei.”

Antoine de Saint-Exupéry

(„Le Petit Prince”, Gallimard, 2007, avec des aquarelles de l’auteur; trad. B.-L.S.)

Goange

După cît de promițător evoluază situația la examenul de bacalaureat de anul acesta, pentru la anul, ne-am gîndit că n-ar fi rău să propunem cîteva subiecte, nu multe, care sînt convins că vor fi pe placul multor absolvenți. Deopotrivă și profesorilor lor...

Așdar...
Matematică
1. Se dă un triunghi cu unul dintre unghiuri de 30 de grade și perimetrul de 120 de cm. Colorați triunghiul.
2. Se dau două linii drepte și aproximativ paralele. Trăgeți-le pe nas.
Limba și literatura română
Recitați poemul „Luceafărul” în gînd. Bifați „DA” dacă ați reușit să spuneți 1-2 versuri și „NU”, dacă n-ați reușit. Indiferent de ce ați bifa, primiți 3 (trei) puncte.
Subiect ajutător: Dacă n-ați auzit despre poemul de mai sus, scrieți o strofă favorită dintr-o manea a lui Adrian Copilul Minune. În cazul în care întîmpinați dificultăți cu scrisul, veți primi puncte în plus dacă veți ști să o cîntați/fredonați în fața comisiei de examinare.

Ucraina Story

Binecunoscutul grup hard-rock german Scorpions (cu o activitate neîntreruptă timp de 57 de ani) a rămas în istoria muzicii rock, cel puțin prin două dintre celebrele lor hit-uri: «Still Loving You» dar mai cu seamă prin «Wind Of Change», celebra piesă devenită rapid, datorită conjuncturii politice a vremii, un alt fel de imn adus libertății și schimbării, compusă fiind de solistul vocal al trupei, Klaus Meine și lansată în luna octombrie a anului 1989, în plină perestroikă, cu fix o lună înainte de căderea zidului Berlinului. Cu doar un an înainte, grupul susținuse nu mai puțin de 10 concerte în fosta URSS, la Leningrad, în fața a peste 600.000 de spectatori, devenind, astfel, prima trupă de hard rock din occident care concertase aici.
Recent, versurile cîntecului care-au făcut epocă au fost schimbate. Astfel, din I follow the Moskva / Down to Gorky Park / Let your balalaika sing, ele au devenit Now listen to my heart / It says Ukraina / Waiting for the wind to change.
Vocalistul și compozitorul grupului, același Klaus Meine, a declarat recent, vizavi de modificarea operată: „Nu ne mai putem imagina cîntînd această piesă ca și pînă acum. Nu ar fi corect să continuăm oferirea aceleiași imagini idilice a Rusiei.”
Așadar, să păstrăm copia și să nu uităm originalul!

Memento

Paul McCartney turned 80!

Happy birthday!

Paul McCartney

When Winter Comes

Haihui printre sunete

Circuit des yeux

Vanishing

Raftul cărților

De la stînga: Ion „Nino” Stratan, Traian T. Coșovei, Florin Iaru & Mircea Cărtărescu

„A beautiful mind*

(…) când era Stratan cu noi, nu făceam altceva decât să-l ascultăm ore-n şir, râzând cu lacrimi sau muţi de admiraţie în faţa unui discurs ca o întreţesere bizară şi sclipitoare de paradoxuri, erudiţie, jocuri de cuvinte, calambururi ameţitoare, discurs improvizat pe loc şi desfăşurat înaintea noastră cu generozitatea unui negustor de pînzeturi din Orient. “

Mircea Cărtărescu

* din volumul „Ochiul căprui al dragostei noastre”, Humanitas, 2017

Lumea de lîngă noi

„Am convingerea că natura este cel mai mare povestitor.”

Gregory Colbert

Fotografii de © Gregory Colbert din ciclul „Ashes and Snow”

Goange

Un băiețel este adus de mama sa, să se înscrie la școală.

Ajunşi în biroul directorului, acesta îl întreabă pe puştan:

– Cîte anotimpuri ale anului cunoşti?

Copilul se gîndește un minut și răspunde, foarte sigur pe el:

– Șase!

Directorul:

– N-ai vrea să te mai gîndești puțin?… Hai, nu te grăbi…

Copilul stă cîteva clipe, apoi spune:

– Pe bune, nu țin minte să mai fie… Șase!

Directorul se uită cu subînţeles la mama puștiului, care se înroşise pînă-n vîrful urechilor, tușește un pic apoi îi invită cu deferență să iasă din birou.

Afară, mama, stînjenită, îşi întreabă fiul:

– Deci, ce-a fost asta, mamă?

– Ce să fie, mamă?… Cu lacrimi în ochi, cel mic continuă: eu chiar nu țin minte alte „Anotimpuri”, în afară de cele ale lui Vivaldi, Haydn, Piazzolla, Loussier, Ceaikovski și Glazunov!

(Foto: © Robert Doisneau)

Bibliophilia

La biblioteca «Grünerlokka» din capitala norvegiană Oslo, deținătoare a unui extrem de bogat și de valoros fond de carte, periodice și entități audio-video pe diferite suporturi, publicul care vine să citească și să se informeze, se poate și relaxa în cel mai plăcut mod cu putință, practicînd grădinăritul în spații special amenajate în exterior dar și arta culinară, într-o «bucătărie» destinată special acestui scop, în care utilizatorii pot mînca împreună, o dată pe lună, într-o sală de mari dimensiuni, reconfigurabilă, destinată, în mod curent, organizării unor varii evenimente culturale. Barul aferent acestui spațiu adăpostește, la interior, un frigider, perfect mascat cu cărți iar tejgheaua acestuia este folosită ca birou în timpul activităților curente ori festivităților culturale. 

De asemenea, disimulat în pereți, se găsește un mic atelier superutilat și o foarte cochetă chicinetă, folosită, atunci cînd se impune, de voluntarii sau de membrii asociațiilor culturale participante la evenimente.

Toate proiectele inițiate de personalul bibliotecii – sprijinit în demersurile sale de membri unor asociații non-guvernamentale și de reprezentanți ai utilizatorilor din localitate – sînt concepute la o mare masă ovală, numită a „convivialității”. Aici s-a semnat, printre altele, protocolul de colaborare cu organizația internațională „Crucea Roșie”, eveniment care a fost numit, cu un termen generic, „Cafeaua norvegiană”.

Toate spațiile destinate utilizatorilor au fost reconfigurate în anul 2019 de un reputat arhitect și designer norvegian (Aat Vos), care a creat, astfel, o simbioză perfectă între biblioteca propriu-zisă (înțesată de plante exotice decorative) – care, fapt inedit, este și depozitara unei bănci impresionante de semințe de plante – și mica grădină amenajată în spațiile din exterior.

Biblioteca s-a angajat într-un proiect susținut privind protejarea mediului înconjurător, materializat în acțiuni precum ar fi reciclarea și prelungirea vieții obiectelor de folosință îndelungată.

Gîndită ca un spațiu alternativ de petrecere a timpului liber de către comunitate, biblioteca funcționează, într-adevăr, astfel, ea fiind plasată într-un cartier cu o populație extrem de eterogenă. Marea piață din fața bibliotecii, altă dată locul desfășurării unor conflicte contondente între găștile de cartier din vecinătate și al afacerilor lor dubioase, a devenit, în cîțiva ani, prin influența exercitată de prezența instituției, spațiul propice desfășurării unor întîmplări culturale de excepție, desfășurate într-o ambianță extrem de empatică, la care participă, în mod constant, alături de familiile din zonă, numeroși alți locuitori și vizitatori ai capitalei norvegiene.

Sloganul instituției este cuvîntul «Încredere», fapt inedit, materializat prin aceea că biblioteca este deschisă pentru utilizatori și după ce personalul și-a încheiat programul de activitate zilnic. Ca fapt divers, în urma celor peste 1000 de manifestări organizate în anii din urmă (dintre care numeroase concerte susținute de tinerii din cartier), s-a constatat lipsa a doar două microfoane, în schimb apărînd mai multe cabluri!

Întrebați cu ce gînd părăsesc biblioteca, majoritatea utilizatorilor chestionați au răspuns că pleacă stăpîniți de gîndul de-a reveni cît mai degrabă...