joi, 24 septembrie 2020

Lumea în care trăim

 Aflu (cu ceva întîrziere, e adevărat) și nu pot să nu mă crucesc! Cea mai mare colivă din lume (conform Guinness World Records), cîntărind peste 2 tone, a fost pregătită cu ceva ani în urmă, la Orăştie, în cadrul unor „complexe manifestări” („Zilele Daciei”), clou-ul parangheliei fiind comemorarea a 1900 de ani de la moartea regelui Decebal (în cadrul unor manifestări megalomane, pentru care ar plesni de ciudă însuși Ceauşescu), un ghiveci inept organizat de două fundaţii ardelene cu nume de echipe de fotbal de divizie judeţeană („Dacia Braşov” şi „Dacia Revival”).

Coliva a trebuit să cîntărească peste 2 tone pentru a fi omologată ca record, pentru că japonezii facuseră înainte una cu fix acest tonaj, cu ocazia comemorării victimelor de la Hiroșima și Nagasaki. Coliva s-a făcut şi apoi s-a așezat în faţa statuii lui Burebista, unde a fost sfinţită de un sobor de 20 de preoţi, asistaţi de reprezentanţi din alte 40 de parohii din zonă și, în prezenţa unei numeroase asistenţe (martorii oculari susținînd că ar fi fost strînși p-acolo, nici mai mult, nici mai puțin de vreo 20.000 de cetăţeni, aparent sănătoși mintal, însă mari amatori de „sporturi” d-astea extreme), ea a fost omologată, spre marea satisfacţie a celor prezenți. Nu se știe însă cîte persoane au apucat să înghiorțăie din ea în cadrul acestei minunate „Daciade” post-decembriste și nici nu s-a cîntat „Veșnica pomenire!”, deoarece participanţii la lucrările celui de-al șaptelea „Congres Dacologic” (desfășurat în paralel, printre picături) au considerat că funebra melodie nu e de sorginte precreștină.
Amin!

Niciun comentariu:

Memento

Traian T. Coșovei 70 (28.XI.1954 - 1.I.2014) Moto: Aş putea să rup limbile ceasului şi să scriu: „oricum e mai târziu decât crezi” Să mă las...