Vise & amintiri

Edilii noștri s-au întrecut pe sine, de-a lungul ultimilor ani, în a avea tot soiul de „inițiative”, care de care mai „originale” și lipsite de orice noimă, privind „urbanismul” (și-așa jalnic) orașului nostru...

Tăieri de copaci făcute anapoda an de an, părăduirea banilor europeni pe liniile de tramvai (chiar, unde-s vechile linii dezafectate și devenite „fier vechi”?), tot felul de lucrări de „reabilitare” făcute de mîntuială, cîrpăceli de străzi denumite pompos „asfaltări”, înlocuiri de conducte de apă-gaze-canalizare realizate, chipurile, cu tehnologii actuale dar cu metode de secol XIX, însă mult mai prost, întreținerea „curățeniei” străzilor, parcurilor și spațiilor publice cu „utilaje” ca acum 100 de ani (mături, tîrșuri, tîrnuri, lopeți, pubele etc.), 

însă toate pe foarte mulți bani publici și „realizate” exclusiv de firme „agreate”, blocarea unor parcări publice din zona centrală a orașului cu stații de taximetre și, nu în ultimul rînd, retezarea celor 20 de stîlpi interbelici (datînd din anii ʼ30 ai secolului trecut) pentru iluminatul stradal (scăpați ca prin minune de furia demolărilor ceaușiste devastatoare din anii ̓ 80), amplasați pe bulevardul Republicii (stîlpii sînt din fontă și au valoare de patrimoniu).

Stîlpii nu vor fi vînduți la fier vechi, vor fi amplasați într-o zonă reprezentantivă pentru municipiul Ploiești. Aceasta locație nu a fost stabilită deocamdată..., au răspuns tovarășii activiști de partid(e) de la primărie, jurnaliștilor, în momentul în care s-a decis (și realizat, în procedură de urgență) această mutilare prin amputare... Iată că au trecut mai bine de 5 (cinci) ani de atunci și încă n-am aflat care este această zonă „reprezentativă” din oraș...  Cu siguranță că ea, zona, nu mai figurează (dacă o fi figurat vreodată) nici măcar în creierele lor odihnite... Dar dacă tot nu se știe care-i soarta acestor stîlpi – c-așa-i la noi, întîi demolăm și apoi ne gîndim (dac-o mai facem vreodată) ce punem în loc – ar fi fost bine măcar să aflăm ce firmă s-a ocupat la vremea respectivă cu „defrișatul” stîlpilor, dacă tot au valoare de patrimoniu, pentru a căpăta oarece informații despre destinul lor...  

 p.s. A se vedea, în acest sens, dacă tot veni vorba despre obiecte de patrimoniu, starea unei clădiri, care de mult ar fi trebuit să devină un simbol al acestui oraș, mai bine zis halul în care a ajuns astăzi jumătate din „Palatul Culturii”, în urma unor ample și îndelungi lucrări de „restaurare”,  începute tot într-un septembrie, în urmă cu 18 ani... Pentru că jumătatea cealaltă a acestei clădiri (ocupată de Curtea de Apel) se degradează în continuare...