*
„Poate mă las înșelat de bătrînețe și de teamă, dar presimt că specia umană - unica - e pe cale de de a se stinge și că Biblioteca va dăinui: iluminată, solitară, infinită, perfect mobilă, înarmată cu tomuri prețioase, inutilă, incoruptibilă, secretă.” (Borges)
*
„Bătrînețea, la fel ca moartea, pare multă vreme ceva ce li se întîmplă doar celorlalți, nu nouă. Nu cred că ești vreodată pregătit pentru neputință și decădere. Unul dintre lucrurile pe care le-am cîștigat călătorind, a fost să mă împac puțin cu ideea de bătrînețe. Am văzut că poți să arăți și să te porți altfel. Că vîrsta a treia e doar o altă etapă a vieții tale. (...)
Sîntem făcuți din toate vîrstele prin care trecem. Din amintirile pe care le strîngem.” (Ana Maria Sandu, Sîntem făcuți din toate vîrstele prin care trecem)
*
nu mai ştiu nimic de tine de exact o săptămînă / îmi scrii din ce în ce mai rar şi nu ştiu ce / se întîmplă / tăcerea asta a ta ca un văl copleşitor mă / striveşte / urlă-mă strigă-mă trimite-mi frunze moarte / ierburi pămînt / de ce taci / nu ştiu de ce taci / ce se întîmplă cu tine / chiar n-ai timp de-un fir de iarbă într-un / plic / tot ce se poate nu-i nimic îţi voi scrie eu / iarnă ger zăpadă alunecând pe sub sănii / iubesc numărul doi însă de joi mă voi îndrăgosti cu siguranţă de numărul patru / de tine sunt îndrăgostit./ însă tu taci pentru că şi tăcerea spune ceva / timpul se comprimă vine îngerul de demult / şi ţi-l alungă dinspre tine cu pufoasa de peană / din aripe / fîl-fîl-fîl face îngerul din aripi lipindu-şi / apoi fruntea de fruntea inimii mele / îngrijorîndu-mă / piei piei din calea ochilor mei şi îngerul îmi aruncă o bezea şi dispare într-un nor / scămoşat.
*
Voia să o lămurească doar cum stau lucrurile cu numerele 2 și 4 din textul său (de mai sus) pe care i-l trimisese. Asta pentru că-i reținuseră atenția sau chiar o intrigaseră, într-un fel, prezența lor acolo. Așadar: cele două numere – 2 și 4 – fac parte integrantă dintr-un principiu al morții. 2 și 4 sunt entități, vehicule spirituale și nu niște simboluri, deci nu au legătură sub nici un chip cu ceea ce, cu un termen generic numim numerologie. Albert Camus, excepționalul scriitor și gînditor francez, laureat al Nobelului pentru literatură, unul dintre „părinții” fondatori ai curentului existențialist în filosofia secolului 20 – prin eseurile sale, în care el dezvoltă tema absurdului (Mitul lui Sisif) și a revoltei (Omul revoltat), cel care a spus că nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi – că vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiți cu moartea. Lucru pe care îl spusese, cu ceva timp înaintea lui, cu alte cuvinte însă, și Dostoievski, că doi ori doi fac patru nu mai e viață, ci obîrșie a morții. Despre aceste două numere foarte importante ale vieții / morții mele, vorbește, de altfel, mai pe larg și părintele Nicolae de la Rohia (Steinhardt) în cartea sa, Jurnalul fericirii. Tocmai de aceea sînt pedepsiți, de regulă, cei care spun „2+2=4”. Primul care a spus asta, a fost însuși Mîntuitorul. Adică a spus adevărul, ba mai mult, El însuși era Adevărul, Calea și Viața... Nu? Cred că nu căutările în sine sînt importante, ci mai degrabă, ce și mai ales cum cauți! Aici ne deosebim sensibil, noi oamenii, unii de alții... Cam asta ar fi, foarte pe scurt... Straniu e că la 24 și 42 de ani am fost pătruns, mai pregnant ca niciodată, de acest acut sentiment al morții... De fapt, al posesiunii ei...
*
Mare dreptate avea bunul meu prieten Dan Ciachir cînd îmi spunea că o femeie pe care o iubești foarte tare în viața ta, îți arată încotro te îndrepți... Cu o singură condiție, aș zice eu: să fie o femeie deplină... Cu siguranță, o să înțeleagă mai tîrziu și ea acest fapt... Cînd o va iubi un alt bărbat... Atunci va înțelege toate cuvintele astea ale mele și, poate, îmi va da dreptate... Și m-aș bucura să se întîmple așa... Sigur, e valabil și pentru noi, bărbații, lucrul acesta...
*
Aseară, după foarte mult timp, m-am simțit foarte aproape de Dumnezeu... La un moment dat, cînd intrase în mica biserică, eu preferînd să aștept afară, mi s-a părut că simt răsuflarea caldă a Bunului învăluindu-mă... Ca o boare sau mai degrabă ca un parfum plăcut mirositor, de moaște ... Așa îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu... Înlăuntrul cuvintelor mele... De aceea nici nu mă mai tem de moarte... Îi voi spune și maicii... Chiar nu mi-e teamă... Am fost de prea multe ori aproape de ea în viața asta a mea ca să mă mai sperie prea ușor.
*
„Realitatea cea mai de preț, realitatea, repet, este sufletul. A nu ți-l <pierde>, a ți-l salva, a ți-l mîntui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decît cea de a-ți <pierde sufletul>; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur și simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă.”
nu mai ştiu nimic de tine de exact o săptămînă / îmi scrii din ce în ce mai rar şi nu ştiu ce / se întîmplă / tăcerea asta a ta ca un văl copleşitor mă / striveşte / urlă-mă strigă-mă trimite-mi frunze moarte / ierburi pămînt / de ce taci / nu ştiu de ce taci / ce se întîmplă cu tine / chiar n-ai timp de-un fir de iarbă într-un / plic / tot ce se poate nu-i nimic îţi voi scrie eu / iarnă ger zăpadă alunecând pe sub sănii / iubesc numărul doi însă de joi mă voi îndrăgosti cu siguranţă de numărul patru / de tine sunt îndrăgostit./ însă tu taci pentru că şi tăcerea spune ceva / timpul se comprimă vine îngerul de demult / şi ţi-l alungă dinspre tine cu pufoasa de peană / din aripe / fîl-fîl-fîl face îngerul din aripi lipindu-şi / apoi fruntea de fruntea inimii mele / îngrijorîndu-mă / piei piei din calea ochilor mei şi îngerul îmi aruncă o bezea şi dispare într-un nor / scămoşat.
*
Voia să o lămurească doar cum stau lucrurile cu numerele 2 și 4 din textul său (de mai sus) pe care i-l trimisese. Asta pentru că-i reținuseră atenția sau chiar o intrigaseră, într-un fel, prezența lor acolo. Așadar: cele două numere – 2 și 4 – fac parte integrantă dintr-un principiu al morții. 2 și 4 sunt entități, vehicule spirituale și nu niște simboluri, deci nu au legătură sub nici un chip cu ceea ce, cu un termen generic numim numerologie. Albert Camus, excepționalul scriitor și gînditor francez, laureat al Nobelului pentru literatură, unul dintre „părinții” fondatori ai curentului existențialist în filosofia secolului 20 – prin eseurile sale, în care el dezvoltă tema absurdului (Mitul lui Sisif) și a revoltei (Omul revoltat), cel care a spus că nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi – că vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiți cu moartea. Lucru pe care îl spusese, cu ceva timp înaintea lui, cu alte cuvinte însă, și Dostoievski, că doi ori doi fac patru nu mai e viață, ci obîrșie a morții. Despre aceste două numere foarte importante ale vieții / morții mele, vorbește, de altfel, mai pe larg și părintele Nicolae de la Rohia (Steinhardt) în cartea sa, Jurnalul fericirii. Tocmai de aceea sînt pedepsiți, de regulă, cei care spun „2+2=4”. Primul care a spus asta, a fost însuși Mîntuitorul. Adică a spus adevărul, ba mai mult, El însuși era Adevărul, Calea și Viața... Nu? Cred că nu căutările în sine sînt importante, ci mai degrabă, ce și mai ales cum cauți! Aici ne deosebim sensibil, noi oamenii, unii de alții... Cam asta ar fi, foarte pe scurt... Straniu e că la 24 și 42 de ani am fost pătruns, mai pregnant ca niciodată, de acest acut sentiment al morții... De fapt, al posesiunii ei...
*
Mare dreptate avea bunul meu prieten Dan Ciachir cînd îmi spunea că o femeie pe care o iubești foarte tare în viața ta, îți arată încotro te îndrepți... Cu o singură condiție, aș zice eu: să fie o femeie deplină... Cu siguranță, o să înțeleagă mai tîrziu și ea acest fapt... Cînd o va iubi un alt bărbat... Atunci va înțelege toate cuvintele astea ale mele și, poate, îmi va da dreptate... Și m-aș bucura să se întîmple așa... Sigur, e valabil și pentru noi, bărbații, lucrul acesta...
*
Aseară, după foarte mult timp, m-am simțit foarte aproape de Dumnezeu... La un moment dat, cînd intrase în mica biserică, eu preferînd să aștept afară, mi s-a părut că simt răsuflarea caldă a Bunului învăluindu-mă... Ca o boare sau mai degrabă ca un parfum plăcut mirositor, de moaște ... Așa îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu... Înlăuntrul cuvintelor mele... De aceea nici nu mă mai tem de moarte... Îi voi spune și maicii... Chiar nu mi-e teamă... Am fost de prea multe ori aproape de ea în viața asta a mea ca să mă mai sperie prea ușor.
*
„Realitatea cea mai de preț, realitatea, repet, este sufletul. A nu ți-l <pierde>, a ți-l salva, a ți-l mîntui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decît cea de a-ți <pierde sufletul>; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur și simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă.”
(Alexandru Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu