joi, 20 aprilie 2017

Gîndul zilei

Femeia își face întotdeauna griji pentru ceea ce bărbatul uită, iar bărbatul, pentru ce-și aduce aminte femeia...

Haihui printre imagini

Carol I al României 
Principe de Hohenzollern-Sigmaringen 
(Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen) 
(20 aprilie 1839, Sigmaringen - 10 octombrie 1914, Sinaia)



Haihui printre cuvinte

„I saw you in this morning,
You’re moving so fast, 
Can’t seem to loosen my grip
On the past.
And I miss you so much.
There’s no one in sight.
And we’re still making love
In My Secret life.”

Leonard Cohen


Haihui printre sunete


The Sacred Mushroom
The Sacred Mushroom
(1969)

Clin d’oeil








La ce lucrez acum? 
Îmi pregătesc remarcile spontane.”
Winston Churchill

miercuri, 19 aprilie 2017

Gîndul zilei

„Oamenii raţionali încearcă să se adapteze lumii înconjurătoare. Oamenii iraţionali încearcă să adapteze lumea înconjurătoare la ei inşişi. Este clar, deci, că schimbarea lumii nu poate veni decît de la oamenii iraţionali.”

 G. B. Shaw

Creme, văpsele, sulimanuri (6)

MESERIA DE A TRĂI. Mi-am cumpărat din nou cărțulia conținînd jurnalul lui Pavese, Il mestiere di vivere pentru că pe aceea de demult, luată în timpul studenţiei, o împrumutasem cuiva (uitînd, evident, cui!) şi nu am mai recăpătat-o (ştiu cîteva asemenea persoane „respectabile” care, de-a lungul timpului, şi-au alcătuit biblioteci serioase, devalizîndu-le pe ale altora în acest mod, pe cît de simplu, pe atît de eficace: împrumutînd şi „uitînd” să înapoieze). 
O citisem de cîteva ori, la creion, îmi scosesem şi notițe, o ştiam aproape pe de rost. Îmi plăcea enorm scrisul tipului ăstuia despre care atunci, în acei ani tineri ai studenției mele, ştiam extrem de puţine lucruri. Printre care şi acela că sfîrşise tragic, luîndu-şi zilele, într-o cameră sordidă a unui hotel de mîna a treia din localitatea italiană Turin. Chestie de opţiune, îmi spuseseam io atunci… Mult mai tîrziu, peste ani, cînd eu însumi aveam să traversez o perioadă întunecată, grea, ca de plumb, bîntuit fiind de acutul sentiment al propriei mele inutilităţi pe această lume, am realizat, abrupt, că nu înţelesesem mai deloc gestul lui. Mi-am citit din nou însemnările. Îmi doream cu ardoare volumul, care însă era de negăsit... În urmă cu ceva timp l-am văzut într-un anticariat şi l-am cumpărat. Însă, ciudat, nu l-am mai putut parcurge nicidecum da capo al fine. Cînd şi cînd, îl deschid întîmplător, la o pagină oarecare şi citesc puţin. Cam aşa precum fac, de altfel, cu Biblia…
Zice Cesare Pavese undeva în „Meseria de a trăi” (jurnal 1935-1950, ediţia a treia, ed. Allfa, Bucureşti, 2005): ,,Unicul mod de a păstra o femeie – dacă ţii la asta – este s-o aduci într-o asemenea situaţie încît lumea, respectul oamenilor, interesul etc. s-o împiedice să plece. Cine încearcă să-şi păstreze o femeie doar prin simpla putere a dăruirii sau a sinceriăţii e un naiv. A avea legitimitatea de partea ta este modul prin care se stabilizează revoluţiile şi se păstrează femeile. Trebuie să te liberezi de orice gust nobil şi să accepţi să fii a righteous citizen (cu sensul de cetătean onorabil – n.m.), un mare burghez. Priveşte cît de regeşte s-au aranjat cunoscuţii tăi. Să faci dragoste bine şi să mănînci şi mai bine; ne place tuturor. Sunt oameni care s-ar mira foarte dacă te-ai îndoi că se sacrifică pentru idealuri. Viaţă practică e abilitate, nimic altceva…” Şi încheie implacabil: „Totul se reduce la sacramentala abilitate a logodnicei care nu trebuie să se dea iubitului, altfel el o lasă.”
Îmi vin ca o mănuşă cuvintele maestrului. Îndeosebi cele privind păstratul unei femei... Cred că sînt foarte puţini bărbaţi care izbutesc să păstreze o femeie doar prin puterea dăruirii şi a sincerităţii... În lumea asta a noastră, a utilităţii practice şi a intereselor de tot felul... Lipsit fiind de abilitate privind viaţa practică (în general) şi mizînd exclusiv pe dăruire şi sinceritate, am pierdut. Și după cîteva asemenea pierderi (unele dintre ele chiar grele), am trecut în tabăra adversă (fără să am nici o clipă sentimentul că aş fi dezertor!) şi mi-am zis: „Ia să mă las şi io păstrat!” Ceea ce am şi făcut. Cine a vrut să mă păstreze, m-a păstrat. Cine nu, nu. Anii au trecut, pierderile au continuat însă cu o frecvenţă mai mică, parcă. Pînă la un moment dat cînd cineva a dorit realmente să mă păstreze. Și m-a păstrat...
N-a fost uşor, nu e uşor, pe bune...
În finalul paginii dumisale de jurnal, pare că maestrul se amuză ușor pe seama noastră, a cetitorilor dumisale... Oare „sacramentala abilitate a logodnicei” nu este, oare, un joc la două capete? Nu se dă iubitului, acesta o lasă; se dă iubitului, el tot o lasă (după)... Dincolo de tenta evident ludică a spunerii, rămîne paradoxul, precum spuma mării pe nisipul plajei, după retragerea valului...
În ceea ce mă privește, încă un lucru e foarte clar. Și anume faptul că nici pînă în ziua de azi nu am dobîndit însuşirea, dibăcia, perspicacitatea, talentul, naiba știe cum s-or numi, de-a fi un „om practic”, adică de-a trata latura practică a vieţii mele precum un sumum de abilități care să mă umple de „foloase”, indiferent de natura lor. Îmi lipseşte cu desăvîrșire funcţia care să creeze „organul” generator al unor astfel de priceperi... Drept pentru care mă rezum la a-i privi pe aceia din juru-mi care „s-au aranjat regeşte”, fără nici o urmă de pizmă și cu un soi de admirație sinceră, însă cu o detaşare suficientă care să-mi permită a-i înţelege...