joi, 19 octombrie 2017

Despre cafelele cu sare ale lui Nino Stratan

Am povestit de sute de ori, studenților mei, cele vreo douăzeci de... cum să le spun? aforisme? versuri? poante? (toți le-am zis pînă la urmă «stratanisme») pe care mi le-am mai amintit și eu din miile risipite de marele risipitor. Dar era ca și cînd eu, care spun prost bancuri, aș încerca să imit un maestru ce face din fiecare o scenetă burlescă. Studenții aflau, de pildă, că solistul vocal de la Sex Pistols fusese Sextil Pușcariu, că poetul român cel mai rasist fusese Bacovia, pentru că scrisese «Copacii albi, copacii negri», că prima mențiune a lui Nietzsche în literatura română fusese în cântecul lui Constantin Cantemir, «Nice masă, nice casă, nice dragă jupâneasă», că Eugen Barbu scrisese «Cu bastonul prin București (amintiri din școala de jandarmi)”, că mușchii brațului sunt bicepsul, tricepsul și forcepsul... O dată, Nino a coborît, alb ca varul, din troleibuzul 89 la Preoteasa, unde ne țineam cenaclul. Când și-a revenit puțin din starea de rău, ne-a spus cu o expresie năucă: «Ce chestie, era să mor ca Eminescu-n 89!”...Într-o sinistră ședință de cenaclu din 1980, după ce a citit câteva poeme, Nino s-a ridicat și, cu privirea rătăcită, ne-a mărturisit că Dumnezeu însușile scrisese cu mâna lui...”
Mircea Cărtărescu

(„Ochiul căprui al dragostei noastre”)




Memento

Ion Nino  Stratan
(1 oct. 1955 – 19 oct. 2005)

Au trecut 12 ani...

(…) pelticii
Piticii, miticii tăcură. O, tu, seară
dură din cenuşile de mai an
Tu, curgere luminoasă a vremii
în o mie de stele, steluţe
Aplecaţi cu privirea de rouă
Cînd sufletul se taie-n două
în timpul dus şi în timpul ce vine
Unii beau, alţii nasc, alţii
Pur şi simplu păşteau şi ne pasc
Va fi o moarte fără viaţă
Şi o seară fără dimineaţă
(…)
Cine a fost
Întîi, viul sau mortul?
Întreabă-mă după ce părăsim
Cortul.
Ion Stratan

A beautiful mind
„Nimeni, într-adevăr, nu mi s-a părut vreodată mai inteligent decît Nino. Diabolic de inteligent, maladiv de inteligent, poate, junele poetdin Facultatea de Litere de la sfârșitul anilor ʼ70 îi fascina, în orice caz, pe toți. A fost unul dintre primii colegi pe care i-am remarcat: înalt, voinic și suplu, purtînd plete și mustață de haiduc, cu un cojocel mereu strîns peste pulover, cu ceva neliniștitor în ochi, Nino avea un aer de lider, de șef de generație. Multă vreme l-am crezut chiar liderul poeților din Cenaclul de Luni al lui Manolescu (unde încă nu mă duceam). De aceea mă intimida și, nefiind nici unul prea sociabil, au loc între noi suficiente malentendu-uri până când poezia ne-a împăcat și ne-a adus de aceeași partea baricadei. 
De la stînga: Nino, Mircea, Traian T. & Florin
Așa se face că ne-am pozat pe o bătrână locomotivă cu aburi într-o neuitată zi de august din 1981, el, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și cu mine, cei care-am rămas pînă azi (...) membrii unei restrînse fraternități întru poezie. În spatele lentilei fotografice se afla „al cincilea Beatles”, Tudor Jebeleanu. Și așa am apărut pe coperta a patra a unei cărți care e azi legendă pură, Aer cu diamante.Nino avea acolo un grupaj strălucit.”
Mircea Cărtărescu
(„Ochiul căprui al dragostei noastre”) 

Acasa poetului*
(întruparea cuvîntului din visare)

Moartea unui prieten este repetiția generală a propriului tău sfîrșit.
Gabriel Liiceanu

unu 
Stop-cadru: fotografie de Tudor Jebeleanu. Subiect: Ion Stratan. Zîmbitor, privind departe, undeva spre dreapta. Fruntea albă i se topeşte în păru-i negru, tăiat scurt, mult mai scurt, ca-n vremurile de demult. Apoi, mustaţa de palicar** peste barba deasă, tunsă perie, ieşind din fularul încolăcit peste gulerul ridicat al paltonului.

doi 
Citesc sub sus-descrisa imagine în alb-negru: de acelaşi autor – Ieşirea din apă (Editura „Cartea Românească”, București, 1981), Cinci cîntece pentru eroii civilizatori (Editura „Albatros”, București, 1983), Lumină de la foc (Editura „Cartea Românească”, 1990), Lux (Editura „Albatros”, 1993), Ruleta rusească (Editura „Cartea Românească”, 1994), Desfacerea (Editura „Eminescu”, 1995), O zi bună pentru a muri (Editura „Pontica”, Constanța, 1996), Cîntă, zeiţă, mînia… (Editura „Cartea Românească”, București,1996),  La roulette russe (Editura „Creaphis”, Royaumont, France, 1995).
Nu citesc sub sus-descrisa fotografie în alb-negru, că tot acelaşi autor este prezent cu poeme alături de Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru în Aer cu diamante (Editura Litera, București, 1982), dumnealui aflîndu-se în pole position, REGELE DE INIMĂ ROŞIE: „Inima lui a pulsat pentru jocul aparenţelor, sîngele lui a curs în memoria lor, creionul lui a gîndit pentru alte judecăţi. Ocolind grădini, a cules dediţei din care îşi compusese o coroană în amintirea vremurilor trecute. Luă inima roşie şi o prăji la microundele apusului de soare.” (din volumul Mai mult ca moartea, Editura „Axa”, Botoșani, 1997)


trei 
În care poetul Ştefan Augustin Doinaş, la anul de graţie una mie nouă sute nouăzeci şi nouă, alcătuieşte poetului Ion Stratan, următoarea Efigie: „Ca pentru a confirma realitatea eficientă a unui genius loci, Ion Stratan (...) este singurul continuator adevărat al poetului «Necuvintelor». Întocmai ca la acesta, în lirica lui Stratan asistăm la miracolul spiritualizării cuvintelor: fără a-şi pierde nimic din concreteţea lor sugestivă şi muzicală (…), cuvintele lui joacă la limita abstracţiunii. E jocul poeţilor autentici cu limbajul, e jocul lumii înseşi care se face cu graţie, mister şi tristeţe mîntuitoare. Ion Stratan e un poet ludic la graniţa metafizicului.”

patru 
Patruzeci şi trei de inele s-au închis în fiinţa poetului în prima zi a lui octombrie a acestui an. S-a deschis al patruzeci şi patrulea. E sănătos, mai viu ca niciodată, cu o molipsitoare poftă de viaţă,  „fermecător în paradox şi în lacrimă, speranţă dintîi a poeziei noastre” (Nichita Stănescu), sclipitor, ba mai mult, dragul nostru Nino ne oferă cu generozitate, doza zilnică şi sine qua non de cafea cu sare, adică acea licoare sublimă, distilată din cristale de spirit pur, de noi legumită şi savurată la ceasuri de taină, în clipe de tihnă, dătătoare de energii nebănuite, regeneratoare, pentru care îi mulţămim şi-l sărutăm pe fruntea inimii domniei sale.

cinci 
Aici se încheie Pentameronul  meu. Fără Argument şi fără Post Scriptum. Şi să mai ierţi, „Bătrîne Urs”, faptul că, într-o zi mai cenuşie din acest început de toamnă sub ploaie, am îndrăznit să-ţi trec pragul casei, încercînd să-ţi îndulcesc preţ de cîteva clipe – aşa cum m-am priceput mai bine –apăsarea timpului „în tîmplă-în inimă-în rană”, luînd cu mine la plecare o petală, o singură petală din lumina de la foc.
Bogdan-Lucian Stoicescu
(1998)

* Din volumul „Convorbiri la lumina gîndului. Despre fragilitatea vieții, iubire, prietenie și alte închipuiri”, ed. Mythos, Ploiești, 2016
** „Ion Stratan are o mustaţă de palicar şi un zîmbet de fecioară.” (Nicolae Manolescu în „Bilete de papagal”, prefaţă la volumul Aer cu diamante, Editura „Litera”, Bucureşti, 1982)

Gîndul zilei


„Dacă moartea ar fi sfîrșitul a tot, cei mai în profit ar fi ticăloșii. Moartea i-ar elibera și de trup și de suflet...”

Platon

Haihui printre cuvinte

Cînd te cerţi cu un prost, asigură-te că şi el nu face acelaşi lucru.

Clin d’oeil





Muierea cînd zîce zău,
Atunci să mi-o bați mai rău!
Că să face bolnăvioară
Șî cade la altuʼn poală!
Hai digloi, digloi!

*
Muiere c-a mea frumoasă
Nu ie-n sat la dumniavoastră!
Dă frumoasă ce ierea,
Fugea vacili dă ia!
Hai digloi, digloi!

(din lirica populară)

„Clubul de la ora 6”. După 30 de ani...

Este o întîlnire a membrilor (și invitaților lor, deopotrivă) unui club de audiții muzicale, înființat în urmă cu 30 de ani, ale cărui „ședințe” se desfășurau într-una dintre sălile Palatului Culturii din Ploiești. Pe cei care au frecventat acest club – oameni de diverse vîrste, diferite preocupări și provenind din varii medii sociale – îi unea o mare pasiune pentru muzica pe care, cu un termen generic, o numim ROCK. Mulți dintre dumnealor, distinși membri ai clubului, simpatizanți ori simpli spectatori, erau rafinați cunoscători ai fenomenului muzical în cestiune, fiind, în același timp, și împătimiți colecționari de viniluri, casete audio/video ori benzi de magnetofon, suporturi în vogă (și singurele, de altfel!) în acele timpuri, care conțineau muzici de cea mai bună calitate provenind din „zona” deja pomenită... 
Ar fi mult mai multe de spus dar mă voi opri aici, pentru a nu le răpi plăcerea celor care ne vor fi oaspeți vineri, de a asculta live povestirile legate de istoria acestui club, chiar de la cei care i-au moșit venirea pe lume. 
Vă așteptăm cu drag!

p.s. Mulțumiri speciale prietenului Sergiu Filipoiu pentru realizarea preafrumosului nostru afiș 
și, deopotrivă, prietenului Mihai Vasile, director al teatrului Mythos din Ploiești care, cu generozitatea-i binecunoscută, ne-a pus la dispoziție sala și logistica necesare bunei desfășurări a a evenimentului...