marți, 24 martie 2015

Iluzii

De la stînga: Bogdan Stoicescu, Ioan Groșescu, Ion Stratan și Gheorghe Iova
Cuvintele, ca banii… 

Aşa şi-a botezat Ioan Groşescu – multora dintre noi cunoscut îndeobşte ca gazetar – volumul de poeme, care strânge între coperţile-i elegante creaţia unei vieţi. Spun acest lucru, deoarece poetul, în acest volum de debut, a inserat versuri din 1966 – precum este poemul „Singurătate în aşteptare” – cele mai recente datând din 1996.

Pe mulţi, nu acest debut târziu i-a surprins, ci, mai degrabă, faptul că gazetarul, pe cât de subtil, pe atât de tăios, irumpe, contrar aşteptărilor, nu cu proză ci cu poezie. Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că este o poezie afurisit de valabilă, verbioasă şi sprinţară, delicată uneori, şmecheră alteori, languroasă şi lascivă ca o amantă maşteră într-ale amorului, ce mai, îl simt pe Jean Groşescu peste tot, în fiece vers şi-n fiece cuvânt.

L-am cunoscut pe om și pe ziarist în perioada, cred eu, cea mai frumoasă şi adevărată a cotidianului Ploieştii (cu redacţia în chiar capătul străzii Vasile Lupu), pe care-l conducea împricinatul. Trecut-au anii, timp în care gazeta pomenită a devenit săptămânală iar odată cu ivirea acestui volum, simpaticul și colțosul palicar mustăcios, poet debutant. Însă unul subţire, cu ştaif, cum se zice pe la noi, prin urbea X a lui Nenea Iancu, trecut prin ciurul şi dârmonul vieţii, un iremediabil optimist şi prieten la cataramă cu o puzderie de alţii asemenea lui, coborâtori din os domnesc de Caragiale.

Cum îl ştiu un împătimit, cultivat şi rafinat cititor de poezie mare – răzbate din versurile-i –, de la Dimitrie Stelaru la Nichita Stănescu, pînă la Miron Radu Paraschivescu ori Mircea Dinescu și Ion Alexandru – pentru a-i numi pe cei mai dragi, poate, sufletului dumisale –, sunt aproape convins că Ioan Groşescu va „recidiva” c-un nou volum.

Nu pot încheia înainte de-a mai spune că ţinuta grafică a cărții, pe cât de sobră, pe atât de în ton cu carnea versurilor, a fost asigurată tot de-un poet, prieten al stimabilului debutant, Marian Ruscu pre numele lui, proprietar de editură, care de-o vreme, dincolo de meşteşugul cuvintelor cochetează şi cu acela al tiparniţei. Și bine face!


 La final, o „Rugă”, ca mărturie a celor tocmai spuse: Ia-mă, doamne, sub aripă / Să mă ascund de-arcuş o clipă / Ia-mă, Doamne, sub sutană / Când îmi cântă Nelu Pană // Ia-mă, Doamne şi mă lasă / Să stau frigului acasă. / Ia-mă, Doamne, nu mă lua / Cât mai cântă Crăciuna,/ Căci mi-e sufletu-ndoit/ Să stau dânşii potrivit.”  

(Bogdan-Lucian Stoicescu, text inedit, 1997)


Ioan Groșescu


Scriitorul și editorul Ioan Groșescu s-a născut la 5 august 1941 la Ploiești * Este absolvent al Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești și al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (secția jurnalistică), unde i-a avut profesori, printre alții, pe Al. Piru, George Ivașcu, Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga ori Eugen Simion și colegi, printre alții, pe viitorii critici literari și scriitori Mircea Iorgulescu (de care l-a legat o statornică prietenie pînă în clipa dispariției acestuia), Laurențiu Ulici, Mircea Dinescu ori Dana Dimitriu. Participă la ședințele cenaclului literar „Junimea” condus de criticul și istoricul literar Ov. S. Crohmălniceanu. * Profesor (pentru scurt timp) la școala generală din comuna Fulga (Prahova), apoi jurnalist la diferite publicații („Viața Buzăului”, „Dâmbovița”) * Director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, unde desfășoară o susținută activitate culturală (înființează cinemnateca orașului, o trupă de teatru, clubul de literatură S.F., un cenaclu literar, „Dimitrie Stelaru”, un club de arte plasice și unul de artă fotografică.* După 1990 editează (împreună cu ziaristul M.G.Mateucă) publicația „Meșteșugarul”, apoi este redactor la cotidianul „Prahova Liberă”. Din toamna aceluiași an, devine editor, co-proprietar (împreună cu ziaristul Ion Marinescu) și director (1990-2001) al periodicului „Ploieștii” și al editurii omonime.* Prezent cu articole în „Tribuna”, „România Liberă”, „Observatorul Cultural”, „Adevărul” etc. * Este secretarul Societății Culturale „Memorial Nichita Stănescu” (prezidată de sora poetului, Mariana Stănescu, pînă în 2002) și, din 2001, co-fondator (alături de colegul dumisale de liceu, Constantin Trestioreanu) al Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, unde desfășoară și în prezent o intensă dublă activitate: de scriitor și editor. * Debutul editorial se produce, surprinzător pentru mulți dintre cei care-l știau drept un vajnic și, nu de puține ori, furibund gazetar, cu volumul de... poeme, „Cuvintele ca banii” (în 1997), după care publică monografia istorico-literară „Ploieşti – Casa Îngerului. 16 ani după nemurire – Nichita Stănescu”(1999) și apoi încă două volume de versuri, „Refugiu” (2000) și „Poeme” (2001) * Creația dumisale jurnalistică (articole, anchete, reportaje, eseuri, tablete etc.) va face obiectul volumului „D-a surda” (2001), care-l readuce pe omul nostru în atenția cititorilor săi ca un rafinat, talentat și experimentat jurnalist. * Tipărește, apoi, cîteva lucrări cu caracter monografic, precum sunt cele ale comunelor Puchenii Mari și Trestioara, o alta dedicată cimitirelor ploieștene, una profesorului său de matematici, Ion Grigore și, last but not least, splendida „Mahalalele Ploieștilor” (aflată, deja, la a treia ediție) – în fond, o monumentală istorie a devenirii Ploieștiului în aproape 600 de pagini, bogat ilustrată care, pe de o parte, trădează apetența autorului nostru către cercetarea documentară și arhivistică iar pe de alta, lucru foarte important, nesmintita sa dragoste pentru orașul natal – o lucrare emblematică, nepereche, privind istoria acestor locuri. * În anul 2010 îi apre romanul „Trecutul continuu”, o amplă frescă socială întinsă pe 425 de pagini, cu puternice accente autobiografice. * „Ultima trăncăneală” (o parafrază la titlul volumului din 1994 al lui Mircea Iorgulescu, „Marea trăncăneală”), apărut în 2011, este un suculent epistolar dintre cei doi foști colegi de facultate și prieteni de-o viață – Groșescu & Iorgulescu – prin intermediul poștei electronice și a celei tradiționale, un rîsu'-plînsu' existențial, în fond, atîta vreme cît reputatul critic și istoric literar Mircea Iorgulescu își trăia ultimile zile de viață. * De altfel, dispariția acestuia l-a determinat pe Ioan Groșescu să-și înceapă (și) cariera de editor, el ocupîndu-se nemijlocit, între 2010 și 2013, de îngrijirea volumelor prietenului dumisale, „Poştalionul cu boi”, Panait Istrati – nomadul statornic” și „Cronici literare”.

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „NICOLAE IORGA” - Ploiești
și
EDITURA KARTA-GRAPHIC 
 organizează, miercuri, 25 martie 2015, ora 12:00
în Sala de lectură „Nichita Stănescu”, 
lansarea volumului

ILUZII 
(antologie poetică)
de 
Ioan Groșescu



luni, 16 martie 2015

Revista GAZETA CĂRȚILOR


Editorial

GAZETA CĂRŢILOR – un nou început*
În urmă cu aproape 16 ani, profesorul Nicolae Boaru, la puţin timp după instalarea sa în scaunul directorial al Bibliotecii Judeţene „N. Iorga”, din Ploieşti, din motive inextricabile, doar de dumnealui ştiute, însă al căror înţeles scapă şi astăzi multora, hotăra suspendarea şi amânarea sine die a (re)apariţiei periodicului Gazeta Cărţilor, imediat după ce numărul dublu (1-2), din decembrie 1997, al noii serii (anul VIII), abia fusese editat. 
Voi reveni cu un alt prilej, pe larg, asupra acestui moment nefast, din păcate nu singurul, al existenţei destul de frământate a prestigioasei noastre instituţii, din aceşti ultimi 15 ani, adică al intervalului de timp scurs după retragerea din activitate a exemplarului om de cultură, care a fost regretatul profesor Gheorghe Macsim – director devotat al bibliotecii ploieştene timp de 36 de ani, neîntrerupt, între 1962 şi 1997 – omul a cărui întreagă existenţă şi activitate profesională 
s-au contopit într-un tot indisolubil, întru slujirea necondiţionată a cărţii şi a iubitorilor ei. 
Nu voi insista cu alte amănunte legate de existenţa revistei şi nici despre biografia profesorului Dumitru Munteanu-Râmnic, adică a aceluia care a adus-o pe lume şi care, ani de-a rândul, a păstorit-o. Nu de altceva, dar aş risca să mă repet, atâta vreme cât au făcut-o cu multă aplicaţie şi acribie distinşii noştri colaboratori, profesorii Sanda Hârlav-Maistorovici şi Ion Şt. Baicu, în paginile care urmează. Îmi voi permite doar ca în aceste rânduri, care se vor a fi un fel de prefaţă la apariţia unei noi serii a periodicului, să vă propun o scurtă prezentare, un alt fel de carte de vizită, atât a revistei, cât şi a bibliotecii, sub egida căreia ea a apărut, în urmă cu 93 de ani, pentru că 1921 a fost un an cu o dublă semnificaţie: atunci, în luna martie, biblioteca era fondată de un grup de remarcabili oameni de cultură ploieşteni – printre care se prenumăra şi profesorul Râmnic – ea purtând până astăzi numele savantului Nicolae Iorga şi tot atunci apărea, însă cu o lună mai devreme, primul număr al Gazetei Cărţilor
Numărul 3 din 15 aprilie 1921
Aşadar, ea ieşea de sub tipar ca un supliment lunar de „bibliografie, literatură şi cultură” al revistei „România Viitoare”, sub directoratul profesorului de istorie şi publicistului Dumitru Munteanu-Râmnic. Dintre colaboratorii de atunci pot fi amintiţi, printre alţii, scriitorii Alexandru T. Stamatiad (poet de sorginte simbolistă, publicist şi traducător), Aron Cotruş (poet şi diplomat), I.A. Bassarabescu (profesor, om politic, autor de proză scurtă), Izabela Sadoveanu (poetă, critic literar, jurnalistă de opinie şi militantă feministă), Nicolae Iorga (profesor universitar, istoric, om politic), C. Rădulescu-Motru (filozof, pedagog, psiholog şi om politic) şi Perpessicius, pe numele său real Dumitru S. Panaitescu (istoric şi critic literar, folclorist, cercetător şi editor al operei eminesciene). Intelectuali remarcabili, nume grele ale culturii româneşti dintotdeauna, care dintru început au dat prestanţă tinerei publicaţii, ce avea să apară, cu intermitenţe, pînă în anul 1944. În perioada comunistă, revista avea să-şi înceteze apariţia, ea revenind cu o serie nouă între 1991 şi 1997, condusă fiind de Gheorghe Macsim, directorul bibliotecii, avându-i alături pe colegii noştri, profesorii Ana Lambru (coordonatoare a secţiei de carte veche a bibliotecii) şi Marian Chirulescu (unul dintre cei mai importanţi biblioteconomişti şi bibliografi români).
Iată că sfârşitul anului 2014 marchează momentul reluării acestei publicaţii de tradiţie 
instituţiei noastre, graţie, pe de o parte, comprehensiunii şi diligenţelor noii directoare, doamna Mihaela Radu, iar pe de alta, eforturilor unui grup format din specialişti ai bibliotecii noastre, cărora li s-au alăturat mai mulţi colaboratori statornici ai instituţiei. Context în care nu pot să n-aduc mulţumiri din inimă bunilor mei prieteni, domnii Mihai Vasile, Constantin Marin şi Codruţ Constantinescu, fără de al căror talent, abnegaţie, tenacitate şi imbold, publicaţia nu s-ar fi întrupat. Nu în ultimul rând, se cuvine a adresa aceleaşi calde mulţumiri tuturor nepreţuiţilor şi consecvenţilor noştri colaboratori şi colegi, însă cu o menţiune specială pentru profesorii Constantin Dobrescu, Traian D. Lazăr şi Eugen Stănescu, fără de al căror entuziasm, complex travaliu şi aport definitoriu, apariţia acestei publicaţii (pentru unii, abnormă) n-ar fi fost posibilă.
Cât despre Biblioteca Judeţeană „N. Iorga”, trebuie spus că ea intră, în 2015, în al
nouăzeci şi patrulea an de viaţă. Ideea fondării unei biblioteci publice enciclopedice a aparţinut unui grup de valoroşi intelectuali ploieşteni, numele a cinci dintre ei fiind indisolubil legate de destinul acestei instituţii: arhitectul Toma T. Socolescu, avocatul Nicolae Pârvulescu, scriitorii şi politicienii Ion Ionescu-Quintus şi I.A. Bassarabescu şi, nu în ultimul rând, profesorul şi gazetarul Dumitru Munteanu-Râmnic, acesta fiind cel care a propus numele şi patronajul spiritual al savantului Nicolae Iorga. Aceşti adevăraţi părinţi sufleteşti ai instituţiei, alături de mulţi alţii, au reuşit, într-un timp record, ca prin donaţii şi subscripţii să deschidă porţile acestei biblioteci populare care, deşi şi-a început timid activitatea – cu numai 1.250 de volume –, a izbutit ca în scurtă vreme să polarizeze întreaga viaţă culturală a oraşului şi judeţului, ei revenindu-i, printre altele, şi meritul înfiinţării – în primul ei deceniu de existenţă – Muzeului de Artă din Ploieşti. 
Printre lucrările extrem de valoroase aflate în colecţiile bibliotecii, 
merită amintite volumele Ab urbe condita de Titus Livius 
(tipărită la Veneţia, în anul 1520) Numismata aurea de Johann Himmellardt (tipărită la Anvers, în anul 1627, lucrarea fiind o donaţie făcută bibliotecii de regretatul inginer şi om de cultură Andrei Debie), Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) ori Biblia lui Şerban Cantacuzino (Bucureşti, 1688).
Biblioteca îşi îmbogăţeşte anual fondul cu un număr de 10.000-15.000 volume, este abonată, în medie, la 100 de periodice româneşti, fiind frecventată anual de aproximativ 25.000-30.000 de cititori, care consultă peste 500.000 de volume şi alte unităţi biblioteconomice non-carte.
Sub egida bibliotecii, au fost elaborate, de-a lungul anilor, peste 100 de lucrări de specialitate – monografii, culegeri de critică şi istorie literară, studii bibliografice şi biblioteconomice, recenzii, referate, eseuri, comunicări ştiinţifice (unele, publicate în revista proprie „Gazeta Cărţilor”), colecţia „Cărticica de buzunar” – lucrări printre care amintim Bio-bibliografia Nichita Stănescu, Bibliografia judeţului Prahova (40 de volume), Istoria presei prahovene, Dicţionarul personalităţilor prahovene sau Publicaţii periodice prahovene (1867 – 2008) realizate îndeosebi de specialiştii bibliotecii, în colaborare cu o serie de reputaţi cercetători. 
Trebuie amintită şi existenţa neîntreruptă (din 1967) a cenaclului literar pentru copii şi tineret „Orfeu”, creaţiile membrilor săi făcând obiectul a zeci de plachete şi volume, mulţi dintre aceşti tineri autori devenind, peste ani, nume de notorietate ale literaturii româneşti contemporane (precum sunt regretatul poet Ion Stratan sau prozatorul Florin Sicoie).
Prin specialiştii săi, biblioteca asigură îndrumare şi asistenţă de specialitate pentru cele
peste 100 de biblioteci săteşti, comunale, orăşeneşti şi municipale din judeţ, implicându-se şi la acest nivel în organizarea cvasi-permanentă a unor manifestări culturale de ţinută.
În buna tradiţie iniţiată de instituţia noastră, în sensul îmbogăţirii fondului de carte românească al unor biblioteci din Republica Moldova, au fost donate peste 5000 de volume unor asemenea aşezăminte din localităţile Orheiul Vechi şi Căuşeni, în prima fiinţând o filială cuprinzând literatură pentru copii şi tineret, Biblioteca ,,Ploieşti”. 
Cu sprijinul logistic al Consiliului Judeţean Prahova, biblioteca a înfiinţat încă o filială proprie, în localitatea Cimişlia, Biblioteca „Mihai Eminescu”, a cărei principală sală de lectură poartă numele savantului Nicolae Iorga, cu prilejul inaugurării căreia biblioteca a făcut o donaţie, din fondurile proprii, însumând 3000 de volume de carte veche şi nouă. Săptămânal, în cadrul bibliotecii sunt organizate întâlniri ale publicului cu personalităţi ale vieţii culturale locale şi naţionale, vernisarea unor expoziţii de artă şi de carte, lansarea celor mai recente şi valoroase apariţii editoriale. La toate acestea, se adaugă implicarea bibliotecii ploieştene în organizarea unor ample manifestări culturale locale, dedicate unor mari personalităţi ori momente cultural-istorice cu rezonanţă naţională şi internaţională. 
În ciuda vicisitudinilor vremurilor şi a venerabilei sale vârste, Biblioteca „N. Iorga” a rămas acelaşi organism viu, tânăr şi viguros, pe de o parte graţie celor care, cu devotament şi profesionalism, dar mai presus de orice, cu dragoste, şi-au dedicat întreaga existenţă slujirii cărţii, iar pe de alta, a sutelor de mii de cititori care, de-a lungul anilor, i-au trecut pragul.
 
© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Între 18 și 21 martie 2015, vor avea loc manifestările ce se vor desfășura sub genericul Zilele Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, prilejuite de împlinirea a 94 de ani de existență a instituției. 
Astfel, miercuri, 18 martie, la ora 11:00, în sala de lectură „Nichita Stănescu”, va avea loc lansarea oficială a numărului cvadruplu (1-4/2014) al revistei Gazata Cărților, prilej cu care va fi prezentată și ediția digitală, realizată în colaborare cu dl Florin Negoescu. 

Vă așteptăm cu drag la acest important eveniment din viața instituției noastre! 


marți, 3 martie 2015

Lansare de carte


(Re)întoarcerea fiului risipitor...

Mihai Vieru s-a născut în anul 1974 la Ploiești. Este absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul” și al Universității din Ploiești (Facultatea de Litere și Științe, specializarea engleză-română). Este traducător, publicist, doctor în Litere cu o lucrare despre opera poetică a lui Ion Stratan. În prezent este asistent la Facultatea de Arte a Universității din Oradea, unde-i instrumentează pe mai tinerii dumisale discipoli (și studenți), într-ale limbii engleze (în cadrul departamentului de muzică al sus pomenitei instituții). Și, credem noi, după cîte-l știm, că și-ntr-ale altor minunății nefilologice! Aferim! 

A debutat cu volumul de poeme Thermidor@Ketamidor  (Editura Biblioteca revistei Familia, 2003). A mai publicat volumele:  Leul greu (Editura Brumar, 2005), Hai-ku Miki (Editura Brumar, 2007), ShiNoBi (Editura Brumar, 2008) și Aer în iarbă (Edtura Casa de pariuri literare, 2012). Este prezent cu poeme în antologiile taberei de creație de la Săvîrșin, Poate ne vedem (Editura Mirador, 2010) și Deranj (Editura Nigredo, 2011).
  
El despre el:
„Scriu poezia pentru a continua să trăiesc şi o trăiesc pentru a continua să scriu. Că e esenţială ca discurs, e riscant pentru receptarea ei la mase largi, dar e ca şi cum ai avea pretenţia să ai un neam de ieromonahi; că e prizabilă, e discutabil; că e o modalitate de defulare sau refulare e numai un prim palier. Cred că, pînă la urmă, se leagă de limba română şi de dorinţa continuităţii în această limbă, de dezvoltare a ei şi de vocaţia frumosului reflectat prin limbă.” 
(dintr-un interviu acordat Patriciei Lidia, http://hyperliteratura.ro/author/patricialidia/)

vom  tăcea (versiune)
să treacă îndesată din buzunarele de ceas
în cele din miocard
o pelerină sugerează vântul cu rafale în LA minor -
zdrobind zăpada umerilor încinsă cu şnurul frigului emoţiilor
te-am văzut prima oară
din acest cocon fluturele se despachetează pe aripi

ţie îţi va trece repede.
eu am să-mi târăsc un picior pe stradă
jupuit de vremea simplă câinoasă cu ciocuri albe de măzăriche sărată
în timp ce se organizează salvarea mea
eu nu cooperez

într-un sfârşit
am să cad într-o groapă cu stele
vei zâmbi la fel de frumos
când o să mă întrebe dumnezeu
am să-i spun despre tine
că eşti chelneriţă in italia.

am sosit stop trebuie să plec stop mai am o bucată de viaţă stop
de împachetat
aşa începe totul: bun venit sărut fata ai văzut CE
frumos plouă  ca niciodată îmi place ZICEAI TU
e momentul
apoi repede ai ajuns acasă mi-ai zis
am prins 14-le care de obicei nu se poate prinde CĂ
de câte ori stau în staţie şi mă uit a doua oară
EA NU mai E ACOLO ochii ei albaştri sunt albaştri albaştri
pe degetul ei mic se învârte scrisul IISUS
MÂNTUIE
lebăda mâinii am văzut-o acum câteva zile în palme am
MÂINILE
LUI ESCHER
nimic nu apune în frumuseţe în afară de cum ardem NOI
în ficare respirare, cu fiecare şi, din păcate, nu imortalizăm
suficient
abia de scoatem UN ZÂMBET
ce se spune când primeşti răvaşe?
bless you ca la strănut sau TOT UN ZÂMBET
îl trimisei pe zâmbet. e foarte fain lebădoiul mână
ai observat că lebădoiul e O MÂNĂ?
vezi mâinile lui escher. eu
EU AM CREZUT CĂ AI MÂINI CLASICE. 

(din Ieri Park - extended version)

Potolit, melancolic, poznaș, abundent, cântând pe strunele unui erotism suav și friabil, Mihai Vieru este cel mai puțin înzestrat dintre 2000 - iști pentru mizerabilism, pentru depresii, convulsii și izbucniri masochiste, de care s-a abuzat în poezia de început a generației noastre. La 40 de ani, prietenul meu este unul dintre cei mai plini de curozitate și mai vitali poeți contemporani pe care-i cunosc. Cu marile sale disponibilități imagistice și lexicale, cu hipersensibilitatea și inflamările senzuale, poezia din Ieri Park e deopotrivă emoționantă și entertaining, iar Mihai Vieru — un poet din stirpea artizanilor de limbaj, unul mereu impresionabil și senzitiv, pe care îl citesc cu gândul la câțiva maeștri incontestabili, ca Mazilescu și Ion Stratan.”  
Claudiu Komartin

Prietenii și iubitorii poeziei lui Miki Vieru sunt invitați, 
joi, 5 martie, ora 12:00, 
în Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești, 
unde va avea loc lansarea volumului său de poeme 
IERI PARK,
apărut
la
Casa de Editură 
„Max Blecher”, 
(col. Washoe),
 Bistrița,
2014. 

Va prezenta poetul Claudiu Komartin.

Sunt necesari doar 12 lei pentru a obține mult rîvnitul volum, pe care sturlubaticul nostru poet și prieten să vă ofere, din toată inima, dedicații și autografe !

joi, 26 februarie 2015

Haihui printre cuvinte (40)

                                   
                            
                         Acești minunați optzeciști 
                                                  și 
                           cărțile lor extraordinare

Primul număr de anul acesta al revistei „ATITUDINI” (1 / 94, ianuarie 2015), editată de Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și coordonată de mai tânărul nostru coleg Gelu Nicolae Ionescu, se deschide cu un interviu acordat de academicianul Eugen Simion, Mădălinei Paula Drăgănuță, în cadrul căruia, valorosul critic și istoric literar, printre alte lucruri demne de interes pomenite, după ce face câteva volute elegante, nostalgice și duioase pe măsură, printre propriile amintiri din anii adolescenței (,,Nu copilăria, ci adolescența este vârsta esențială pentru un individ; atunci omul mic, care este adolescentul descoperă lumea din afară. Încearcă să o înțeleagă, acum vin toate întrebările și toate ispitele spre el” și încă „Și îmi mai amintesc, apropo de Ion Barbu că, pe cînd eram noi studenți, Nichita [Stănescu – n.m. B.L.S.] mi-a împrumutat volumul „Joc secund”, copiat de el, pentru că nu se mai tipărise de ani de zile. Și tot de la el știu că i-a prezentat niște versuri lui Ion Barbu și acesta l-a supus unui test. L-a întrebat ce îi place din Eminescu și [Nichita] a zis cum ar fi spus toți: «Luceafărul».  «Eroare, cel mai bun poem al lui Eminescu este ”Odă (în metru antic)”», a zis Barbu. De atunci, el a preluat ideea asta și spunea că începutul poeziei românești moderne este ”Odă (în metru antic)”), radiografiază succint, însă malițios, tranșant și cu un acut spirit... critic (!) (că doar este și critic literar, nu?),  „Generația ̓ 80”, rămasă în istoria literaturii române contemporane sub această titulatură: ,,(...) generația ̓ 80 nu are critici. Noi, generația lui Nichita, le-am arătat simpatie, interes. Eu am scris 200 de pagini despre Cărtărescu și alți scriitori, până m-au decepționat. Ei formează un cor madrigal fără vedetă. A fost un scriitor, Nedelcea (sic!), el făcea figură de șef de generație. Ceilalți s-au apucat de politică, de publicistică. N-au avut critică literară care să-i stimuleze, să-i ierarhizeze”. 
Păi, cum să n-aibă nicio „vedetă”, iubite domnule profesor? Doar dumneavoastră, de bună voie și nesilit de nimeni, ați pomenit două dintre numele lor: pe cel al lui Mircea Cărtărescu, un remarcabil poet și prozator și pe cel al prozatorului Mircea Nedelciu, așa cum corect se grafiază numele lui. Mă întreb: oare, pe Nichita Stănescu însuși, idolul și vârful de lance al generației din care dvs. recunoașteți că faceți parte, să-l fi înșelat flerul dumisale proverbial, începându-și o dedicație pe volumul său Noduri și semne (cel apărut în 1982 și aflat în colecțiile bibliotecii noastre), 
oferită tânărului poet Ion Stratan – care avea doar 27 de ani pe atunci și căruia nu-i apăruse decît un singur volum, Ieșirea din apă, în 1981! –, astfel: „Marelui Ion Stratan, os din os Stănescian...”? Dar regretatul poet Traian T. Coșovei, despre a cărui poezie, același Nichita, spunea că este „(...) de o înaltă puritate dură” sau mult prea prematur dispăruții poeți Alexandru Mușina și Mariana Marin, oare nici ei să nu fi întrunit calitățile unor „soliști” cu voci distincte, în cadrul aceluiași cor despre care pomeneați? Apoi, domnule profesor, afirmați, la fel de hotărât, că această „promoție” (așa cum o numea cel considerat, încă din acei ani, criticul ei oficial și, în egală măsură, promotorul ei, profesorul Nicolae Manolescu) nu a avut criticii ei, care să-i așeze la locurile lor. Dar Dinu Flămând, Laurențiu Ulici, Valentin F. Mihăescu, Dan Cristea, Alex. Ștefănescu ori Radu Călin Cristea și, nu în ultimul rând, Ion-Bogdan Lefter (colegul lor de generație, el însuși un foarte talentat poet), pentru a-i aminti doar pe cei ale căror nume-mi vin acum în cap și care-au scris constant, ba, unii dintre ei, cu obstinație chiar, despre acești minunați optzeciști și cărțile dumnealor extraordinare (parafrazând titlul unui sturlubatic film), oare ce-or fi comis în textele lor? Nu cumva tot critică literară? Ba bine că nu!
© Bogdan-Lucian Stoicescu


sâmbătă, 21 februarie 2015

Haihui printre cuvinte (39)




Moscova- Petușki


Venedikt EROFEEV

Eram contradictoriu. 
Pe de o parte, îmi plăcea că au o asemnea talie, iar noi n-avem nici o talie. Asta trezea în mine – cum să-i spun? – „încîntarea”, poate? 
Mda, asta trezea în mine încîntarea. 
Dar, pe de altă parte, ele l-au înjunghiat pe Marat cu briceagul, iar Marat era Incoruptibil, așa că nu făcea să-l înjunghie. 
Asta îmi omora de-acum orice încîntare. 
Pe de o parte, mie, ca și lui Karl Marx, îmi plăcea slăbiciunea lor că-s nevoite să urineze așezîndu-se pe vine, asta îmi plăcea, asta mă umplea – oare de ce mă umplea?
Poate că de încîntare? 
Da, asta mă umplea de încîntare. 
Dar, pe de altă parte, ele și în Ilici au tras cu naganul*! 
Asta iar omora încîntarea: n-ai decît să te lași pe vine, dar de ce să tragi în Ilici cu naganul? 
Și, după asta, ar fi fost ridicol să vorbesc despre încîntare... 
Dar m-am luat cu vorba. 

 *Aluzie la atentatul asupra lui Lenin (1918) săvîrșit de Fania Kaplan