luni, 27 februarie 2017

Clin d’oeil

Începutul anului școlar. Într-un liceu din America, diriginta îl prezintă clasei pe noul coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Începe ora:
– Să vedem, cine știe cel mai mult despre istoria Americii. Cine a zis: „Libertate sau moarte!”?
Tăcere de mormânt în clasă, numai Suzuki ridică mâna:
– Patrick Henry, 1775, Philadelphia.
– Bravo Suzuki, și cine a zis: „Țara este poporul, de aceea poporul nu poate să moară”?
Suzuki: – Abraham Lincoln, 1863, Washington.
Diriginta se uită peste clasă și zice:
– Mi-e rușine pentru voi, Suzuki vine din Japonia și știe mai multe despre America decât voi!
Din spate se aude o voce:
– Pupă-mă-n fund, japonez împuțit!
– Cine a zis? întreabă diriginta.
Suzuki se ridică și zice:
– Generalul McArthur, 1942, la Guadalcanal și Lee Iacocca, 1982, la ședința acționarilor Chrysler.
În clasă iarăși liniște, numai din spate se aude iară:
– Îmi vine să vomit!
Diriginta strigă:
– Cine a fost nemernicul?
Suzuki:
– George Bush senior către Tanaka ministru japonez în timpul unei mese de serviciu, Tokio, 1991.
Încă un elev se ridică și zice:
– Suzuki ăsta e un 
 mare rahat!
Suzuki:
– Valentino Rossi, 2002, Brazilia Superbike GP.
În clasă e un haos total, diriginta leșină, se deschide ușa și intră directorul:
– O adunătură de idioți mai mari ca voi n-am văzut în viața mea!
Suzuki:
– Traian Băsescu către Gheorghe Pogea și cei din Ministerul de Finanțe la o ședință de rectificare a bugetului și de creare a noi impozite, București, 2009.

vineri, 24 februarie 2017

Un cuvînt pe zi (5)


IOAN – nume ce provine din ebraicul Iohanan (יוחנן), este o prescurtare a lui Yahôhānān, adică „Dumnezeu S-a milostivit” („Yahwe este îndurător”) și care a fost transliterat, din greacă, Ioannes (Ιωάννης). Cel mai important om de pe Pămînt „dintre cei născuți din femei” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), purtător al acestui nume, a fost, fără doar și poate, Îngerul Pustiei, Yohanan ben Zahariya – Ioan fiul lui Zaharia, ultimul proroc al Vechiului Testament, Înainte mergător și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, singura persoană care avea să atingă cu palma mîinii drepte creștetul Fiului lui Dumnezeu și care, între toți sfinții, este prăznuit de cele ma imulte ori de Biserica Ortodoxă: Nașterea sa (24 iunie), Tăierea capului (29 august), Soborul său (7 ianuarie), Întîia și a doua aflare a capului său (24 februarie), A treia aflare a capului său (25 mai) și Zămislirea sa (23 septembrie).
Despre Ioan Botezătorul, avva Sofian Boghiu a spus cîndva: „...este ființa de legătură dintre profeți și Apostoli, marele pustnic și marele celib și, totodată, primul martir din lumea creștină: el moare pentru sfințenia vieții de familie.”
 (Prima copertă a celui mai recent număr al revistei „Sfinții Ortodoxiei”, nr.4 / februarie 2017,
dedicat în întregime Sfîntului Ioan Botezătorul)
Astăzi, credincioșii creștini-ortodocși pomenesc aflarea cinstitului cap al 
Proorocului Înainte mergător și Botezător al Domnului Iisus Hristos.

Haihui printre cuvinte

„Numai după ce vom fi învăţat să ascultăm copacii, vom realiza, cu graba copilărească şi conciziunea gîndurilor noastre, ce bucurie incomparabilă ne va cuprinde.”
Hermann Hesse
(În foto: Herman Hesse, Montagnola, 1919)

miercuri, 22 februarie 2017

Un cuvînt pe zi (4)

OBRÓC, obróace, s. n. (în forma mai veche, oboróc) 1. (în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) porție, rație, tain, ofrandă, plată, leafă, danie; 2. măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale (1 oca = aprox. un litru sau un kilogram și un sfert), folosită în trecut. 3. Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut din scoarță de tei, care a servit (îndeosebi la țară) ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. (baniță, mierță; mai ales în Moldova și Transilvania); 4. Coș de nuiele (fără fund), în care se prinde crapul (din stuf); 5. Un fel de ciubăraș în care se înmoaie rufele (în Bucovina); 6. Stavilă, ecluză ◊ În expresie: a pune (sau a ascunde, a ține) ceva sub ob(o)roc = a feri de văzul lumii, a ascunde bine, a ține ascuns, a piti. [din sl. uboruku]
Nimeni aprinzând făclia sau lumânarea, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, că să lumineze tuturor celor din casă. 
Sf. Evanghelie după Matei 5, 15 
(obrocul, în acest context, se referă la orice obstacol în calea Evangheliei precum necredința, nepăsarea sau indiferența)

Haihui printre imagini (și sunete)

„I want to help show my people how beautiful they are. I want to hold up the mirror to my audience that says this is the way people can be, this is how open people can be.”
Alvin Ailey


(Akua Noni Parker & Yannick Lebrun. Foto: © Andrew Eccles)




Lumea în care trăim (29)

Acum patru ani, a plecat, cu siguranță, spre o lume mai bună, răpus de o maladie necruţătoare, prietenul meu Andrei Tudorache...
Un om de-o mare nobleţe sufletească, cu un cult al prieteniei abnorm pentru mulţi dintre aceia care îl cunoşteau, în aceste vremuri pe dos pe care le trăim, un rafinat iubitor şi un aplicat colecţionar de obiecte de artă, un luptător din stirpea atît de rară a celor care, cu un umor nebun, dădea cu tifla ori de cîte ori i se ivea prilejul – printr-o glumă „la temă” sau cu o vorbă de duh – morţii, la care refuza cu obstinaţie să se gîndească... Ştiam că Andrei este bolnav şi că luptă cu tot arsenalul din dotare împotriva unui „inamic” redutabil. În ruptul capului nu mă împăcam cu gîndul, ştiindu-i firea netemătoare, că Andrei va pierde această dură bătălie. A luptat pînă la capat cu un curaj nebun, într-o discreţie totală, de care puţini dintre noi sîntem în stare. Dar Parcele nemiloase îi hărăziseră, deja, un cu totul alt destin. 
Drum bun, Moşule, şi, că ne place sau nu, să nu uităm că, aşa cum spunea Emil Botta, unul dintre poeţii tare dragi inimilor noastre:
Asta e sora moarte
Care ne adună
După ce ne desparte...
                          
(sursa foto: adevărul.ro)

Clin d’oeil