Raftul cărților

O altfel de istorie a sunetelor...

În octombrie 2018, cu prilejul împlinirii a 10 ani de existență, revista virtuală «Arta Sunetelor» (http://www.artasunetelor.ro/), diriguită cu mînă sigură, cu inteligență, har și cu tenacitate de către prietenul nostru Radu Ioan Lupașcu, oferea un dar prețios îndrăgostiților de artă, în general și de muzică, în special. Mă refer la antologia aniversară Zece dintr-o sută – Cartea sunetelor (coordonată de Ioan Big, Gabriel Petric și Radu Ioan Lupașcu, apărută la editura Alpha Print Xpress, 2018, în două volume însumînd 1300 de pagini).

Și astăzi, la cinci ani de la apariția acestui impresionant op, sînt la fel de bucuros și de onorat, că am făcut parte din echipa celor care au contribuit la scrierea celor două volume conținînd texte realmente captivante și pline de miez (Liviu Antonesei, Denis Dinulescu, regretații Teodora Ionescu Florin Silviu Ursulescu și V. R. Cantacuzu, Nelu Stratone, Florian Moșu Lungu, Virgil Mihaiu, Grid Modorcea, Ioan Big, Radu Ioan Lupașcu, Gabriel Petric și mulți alții), nume de notorietate ale jurnalisticii muzicale autohtone (și nu numai!), personalități cu alonjă culturală remarcabilă, scriitori și publiciști redutabili, ei însuși niște împătimiți și rafinați cunoscători ai fenomenului muzical românesc și universal de calitate, deci nume de prestigiu, care au conferit acestei apariții editoriale (o bucoavnă tînără, scuzat fie-mi oximoronul, înveșmîntată în vaporoase haine grafice) o greutate specifică mare și care nu mai au nevoie de nici o prezentare.

Iată că, în aceste zile de toamnă tîrzie, fix la cinci ani de la apariția volumului amintit și la 15 de la înființarea revistei muzicale ARTA SUNETELOR, un proiect cultural virtual nepereche în peisajul publicistic autohton, apare, ca o continuare absolut firească, necesară, o altă lucrare aniversară, Istoria sunetelor*, la care am din nou privilegiul de a fi colaborator. La fel de consistentă (o antologie de texte, multe dintre acestea inedite – precum ar fi, de exemplu, cel intitulat Arta sunetelor pe harta Europei. O promenadă prin muzeele de instrumente muzicale, semnat de filosoful și muzicianul de excepție care este Gabriel Petric –, completate, în mod fericit, de o bogată iconografie), alcătuită cu aceeași acribie și minuțiozitate de tandemul Radu Ioan Lupașcu și Gabriel Petric, lucrarea cuprinde, în cele 607 pagini ale sale, o suită de texte abordînd o tematică diversă dar unitară, însă deopotrivă de fascinantă și provocatoare.
Merită cu prisosință să amintesc în acest context cele trei părți ale retrospectivei dedicate de către jurnalistul Emil Răducanu celebrului festival desfășurat timp de 3 zile, în august 1969, la Woodstock, cu prilejul împlinirii, în 2019, a unei jumătăți de secol de la acest eveniment muzical epocal (Woodstock 50 de ani –Declasificarea), apoi suita de valoroase eseuri Paradoxurile muzicii pop / rock / folk românești din anii comunismului (aparținînd reputatului publicist, comentator al fenomenelor pop, rock și folk, traducător, exeget și editor al operelor shakespeariene, universitarul clujean George Volceanov), Scena jazz-ului românesc (purtînd semnătura binecunoscutului scriitor, jazzolog, estetician al jazzului și un activ promotor cultural, Virgil Mihaiu), Diavolul și nihilismul în romantism al istoricului Alexandru Mamina, Rock-ul românesc în cumpătul vremii scris de binecunoscutul publicist și prozator Dumitru Ungureanu, Rock-ul – nucleu al Revoluției și De la hippie la punk și revoluția furată, scrise de redutabilul jurnalist de radio și critic muzical timișorean Mimo Obradov și, în sfîrșit, dar nu în ultimul rînd, Jazz românesc = un veac de istorie, de afirmare artistică evolutivă, aparținînd celui care, practic, nu mai are nevoie de nici o prezentare suplimentară, pentru simplul fapt că întreaga sa viață, activitate și personalitate se confundă cu ceea ce, cu un termen generic, numim JAZZ și formele sale de manifestare, jurnalistul și muzicologul Florian Moșuʼ Lungu. Dacă la acestea mai adăugăm o serie de interviuri (precum cele consemnate de Radu Lupașcu cu legendarii chitariști Sorin Tudoran și Corneliu Bibi Ionescu sau dialogul mustind de un umor păstos-sănătos cu scriitorul Denis Dinulescu ori ineditul Nu trîntiți ușa cu Florian Moțuʼ Pittiș & Mircea Ciocuʼ Vintilă al subsemnatului), completate toate acestea cu o serie de alte articole, recenzii, comentarii și cercetări ale fenomenului muzical, în ansamblu și ale produselor sale (albume, concerte, cărți, reviste etc.), putem creiona o imagine cvasi-completă a acestei adevărate enciclopedii, pe care cei doi coordonatori-autori ne-o oferă cu gentilețe spre a ne-o așeza lîngă celelalte patru volume** care stau cuminți pe rafturile bibliotecilor noastre, întru studiu și meditație.

Este foarte bine că o întreprindere de o asemenea anvergură conține și note critice vizavi de producțiile pseudo-muzicale, care cu precădere în ultimii 30-40 de ani ne-au inundat existența, pe toate canalele posibile, agresîndu-ne auditiv și vizual, inversînd ierarhiile și parazitînd adevăratele valori, alterînd gusturile (mai cu seamă ale celor tineri), prin promovarea pe scară largă a unor noiane de sub-produse toxice. Aspecte despre care scrie cu amărăciune, în finalul lucrării și jurnalistul Florin Bălănescu, în excelentul său articol De la bun gust, la dezgust.

Așa cum aminteam aici ceva mai devreme, în elegantele pagini ale volumului sînt inserate numeroase fotografii (multe dintre ele inedite, ilustrînd personalitățile și evenimentele despre care se face vorbire), una dintre acestea (aparținînd artistului Adrian Mociulschi), fiind folosită drept fundal pentru prima copertă.
Este o lucrare elegantă, bine articulată, coerentă, scrisă cu limpezime, în ciuda numărului relativ mare de autori, bogată în informații valoroase, pertinente, care n-ar trebui să lipsească nici unuia dintre aceia care iubesc muzicile cu ștaif, pe creatorii și pe interpreții lor. Pentru că, în ultimă instanță, această istorie a sunetelor este, indiscutabil, și o carte-document, atîta vreme cît ea conține și varii informații despre personalități, dublate, multe, de emoționante confesiuni ale acestor artiști care, din nefericire, au părăsit prea devreme această lume (Dan Andrei Aldea, Florian Moțuʼ Pittiș, Anca Parghel, Doru Stănculescu, Béla Kamocsa, Florin Silviu Ursulescu, Florin Dumitru, Corneliu Bibi Ionescu, Valeriu Sterian, Anda Călugăreanu și mulți alții).

Așadar, au sunetele propria lor istorie?
Cu asupra de măsură, aș îndrăzni a spune, iar acest volum vine să aducă argumente pe cît de concludente, pe atît de convingătoare, în sprijinul acestei aserțiuni. Pentru că, așa cum mărturisește și unul dintre cei doi coordonatori-autori ai Istoriei sunetelor, profesorul Gabriel Petric, sunetele au durată, dar au și istorie. (...) Istoria rockului, bluesului, jazzului sau prog-ului e însoțită de vaste incursiuni în istoria instrumentelor muzicale.
Q.e.d.

* Apărută la editura bucureșteană AKAKIA, 2023.

** Arta sunetelor (2014), Culorile sunetelor (2015), Bucuria sunetelor (2016) și Cartea sunetelor (2018)

N.B. Cred că ar fi fost extrem de util ca volumul să conțină la final, într-o anexă, și un indice de nume proprii (de persoane, de formații, de instituții, de locuri etc.), avînd în vedere abundența lor, întru ușurarea muncii de căutare/cercetare a deținătorilor acestuia. Lucru perfect posibil de înfăptuit la o eventuală ediție a doua a lucrării.