LUCIAN BLAGA
(9. V. 1895–6 .V. 1961)
Poetul, alături de Dorli, fiica sa
Nu-mi presimți?
Nu-mi presimți tu nebunia când auzi
cum murmură viața-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peșteră răsunătoare?
Nu-mi presimți văpaia când în brațe
îmi tremuri ca un picur
de rouă-îmbrățișat
de raze de lumină?
Nu-mi presimți iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
și-ți zic:
O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu
mai mare !?
De rerum natura
A căzut pe lucruri rouă
sau e numai o părere?
Poate că le plânge faţa
de-o lăuntrică durere.
Bate-o inimă în lucruri?
Preajma ocupând-o-n pâlcuri
n-au şi ele gânduri, patimi?
Fără ochi se uită-n lume
purtătoarele de tâlcuri,
născătoarele de lacrimi.
„Un om nehotărît ajunge la fiecare pas pe
pragul unei alternative, adică în situaţia de a vedea dacă este, într-adevăr, o
fiinţă liberă. Un om hotărît este lipsit de acest neajuns.”
„Cu cît oamenii îmbătrînesc, cu atît
spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobîndind o înfățișare mai organică.
S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi.”
„Se pare că lumea este astfel întocmită ca
să nu poți găsi fericirea în ea, iar natura omului s-o caute veșnic.
Acesta-i fondul tragic al existenței.”
Lucian Blaga
„Lucian Blaga – sau fluiditea metaforei.
Țăran școlit, a altoit mașinăriile filozofiei nemțești pe grația vrejurilor
transilvane. Sub raport stilistic, un artizan fără mijloace. Aparenta expunere
„la vedere” a tainelor poetice, o anume «simplitate» care e de fapt capcană, îl
fac mai puțin încifrat decît este. El îl face pe cititor «inteligent» și
cititorul îl «continuă».”
Gheorghe Tomozei
(din „Manuscrisele de la Marea Neagră”)
„Și dacă poezia sa nu cucereşte prin
senzualitatea ei, ea vorbeşte puternic printr-o substanţă fãcută din cele mai
înalte nelinişti din câte pot atinge sufletul omenesc.”
Tudor Vianu
Remarcabil poet, filozof, dramaturg,
eseist și traducător, Lucian Blaga este o personalitate de primă mărime a
culturii românești dintotdeauna.
După studii teologice la Sibiu, urmează
cursuri de filozofie la Universitatea din Viena, unde își obține doctoratul în
1920.
Ulterior, își desfășoară activitatea ca diplomat în cîteva capitale
europene (Varșovia, Praga, Berna, Viena) și apoi ca profesor de filozofie la
universitatea din Cluj.
Debutează editorial în 1919 cu volumul
„Poemele luminii”, care marchează începutul unei cariere literare influente,
printr-o operă poetică de o mare profunzime metafizică și reflecție filozofică.
Alte volume de poezie importante: „Pietre pentru templul meu” (1921), „Lauda
somnului” (1929), „Nebănuitele trepte” (1943).
Elaborează un vast și original sistem
filozofic, structurat în patru trilogii (a cunoașterii, a culturii, a valorilor
și cosmologică, cea din urmă, neterminată), introducînd concepte precum
„cunoașterea luciferică” sau „stilul cultural”.
Este autorul unor piese de teatru inspirate
din mitologia românească și universală, precum „Zamolxe”, „Meșterul Manole” și
„Avram Iancu”.
A fost ales membru al Academiei Române în
1936, dar după 1948 a fost marginalizat de regimul comunist care i-a cenzurat
și interzis o mare parte a operei. A fost reabilitat postum de Academia Română
și i-au fost republicate lucrările interzise, iar după 1989 întreaga sa creație
i-a fost revalorizată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu