Poemoteca

Metode de profilaxie*

(...) Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,

Iar laptele și carnea — să fie bine fripte.

În orice alimente și-n orice băutură

Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură…

Și cel puțin o dată la două săptămâni

Tot omul să se spele pe față și pe mâini…

La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar)

E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,

Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…

Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală

Și aerul de-acolo îți pare echivoc,

E mai recomandabil să nu respiri de loc…

Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,

De semenii lor teferi grozav să se ferească!

Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,

Să țină toată iarna ferestrele deschise

Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,

Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…

Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,

Cu propria ta viață să faci economie.

De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,

Evită surmenajul și orice fel de-abuz,

Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…

Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura

De epiderma unei persoane din elită, —

Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,

La locul ce urmează să fie sărutat

Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.

Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:

Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic!”

George Topîrceanu

(20.III.1886-7.V.1937)

* În 1928, la Teatrul Naţional din Iaşi, George Topîrceanu a susţinut o conferinţă în versuri. Chiar dacă subiectul viza bacilul Koch (evenimentul făcând parte dintr-un festival al „Societăţii pentru profilaxia tuberculozei”), sfaturile maestrului privind metodele de combatere ale virulentei maladii sînt perfect valabile și astăzi, chiar dacă bacilul cu pricina nu mai zburdă prin plămînii noștri ca odinioară.

Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să luăm aminte!

Maestrul Topîrceanu nu era pasionat numai de poezie și de medicină (Cînd se ia câte-o măsură, / Lumea-njură / Pe agentul sanitar / Și-l întreabă fără noimă: / – Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?...).

El avea îndeletniciri plăcute dintre cele mai felurite: colecţiona arme, „(...) se pricepea la șurubării, avea pasiunea mecanismelor de tot felul. (...) Peste tot pe unde a stat avea mici ateliere pentru invenţii “*, era pasionat de optică și de stereoscopie, iar expediţiile vânătorești, alături de prietenii Mihail Sadoveanu și Demostene Botez, se constituie în „fapte rămase de pomină“**. A fost atras și de arta fotografiei. În patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române de la Iași se găsesc mai multe negative pe sticlă ale poetului, mărturie a acestei pasiuni: „cea mai mare bucurie era să stea în odaia în care-și adunase cărţile, puștile, pistoalele, floretele, mașina de scris, aparatele fotografice și coliviile cu păsări de tot felul“, își amintea Otilia Cazimir, cea de care l-a legat o prietenie profundă, aidoma unui „frumos roman de dragoste“.

** Aurel Leon, „Conversând despre Topîrceanu", în "Amintiri despre G. Topîrceanu” (antologie și prefaţă de Silvia Popescu, Iași, 1987, p. 109.)

** Mihail Sadoveanu, „G. Topîrceanu” (în „Carpaţii“, anul V, nr. 6, Cluj, 15 iunie 1937, p. 145-146).