Memento

Alexandru Paleologu

„«Res publica» înseamnă «treburile publice». Așa-zisele forme de guvernămînt republicane, prin care a trecut și trece România (după acel nenorocit eveniment întîmplat la 30 decembrie 1947), s-au ocupat și continuă să se ocupe de cu totul alte lucruri, lăsînd de izbeliște treburile publice. În timp ce monarhia românească s-a îngrijit de aceste treburi publice zidind, republicile năpîrlite de după ea au năruit și continuă s-o facă (...)”

„De multe ori cinismul a fost salvator pentru mine. Cinism neînsemnând ticăloşie şi prostie, ci priză corectă la real. Trebuie să ai un spirit pesimist; cel optimist e lamentabil, grotesc şi stupid. Gândeşte pozitiv! Cum adică, să gândesc în mod deliberat fals, numai ca să am o stare pozitivă, care să placă cui şi cui să facă un bine? Trebuie să fii apt să priveşti realitatea exact aşa cum e, frumoasă sau pocită. Dacă nu asumi toate imbecilităţile care se află în circulaţie, dacă le demonetzi în gura mare, eşti considerat un om rău, un cinic, un imoralist. Dar tocmai acest imoralism este începutul unei vieţi etice corecte. Cine nu este capabil să discrediteze falsele virtuţi este un impostor pernicios.”

Al. Paleologu (în stînga), Constantin Noica (la mijloc)
 și Emil Cioran.

„Farmecul existenţei este că nu te poţi baza pe nimic. Totuşi, cele mai importante lucruri în viaţa asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică şi plictisitoare, ci aceea care îţi salvează conştiinţa, așa cum mi-a salvat-o mie în puşcărie) şi umorul. Dacă te naşti cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăţa, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanţe. Ceea ce salvează cele mai proaste şi ingrate împrejurări, ceea ce este esenţial, este totuşi iubirea. Iată concluzia, după o viaţă de om: nimic nu contează în afara iubirii.”

De la stînga: Andrei Pleșu, Constantin Noica și Alex. Paleologu

„Cu adevărat importantă e fericirea. Veţi spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriţi-vă de ei, care fac pe grozavii şi dispreţuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă după nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest în cele din urmă anulează retroactiv toate agrementele, toate vanităţile, prestigiul şi puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămaşa fericitului nu e decât un apolog fără cine ştie ce relevanţă. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreşit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiştiute, repetate de milenii. Le repet şi eu acum. Arhiștiute, dar în fond, nu prea știute.” 

(Alexandru Paleologu)

Acum 106 ani, în această zi, se năștea ALEXANDRU PALEOLOGU, eseist, critic și istoric literar, publicist, fost secretar literar al Teatrului „C. Nottara” și cercetător la «Institutul de Istoria Artei» al Academiei Române.
A activat în diplomație («ambasador al golanilor» la Paris) și a făcut politică de sorginte liberală (membru și apoi senator al Partidului Alianței Civice și, ulterior, al PNL), fiind un susținător convins al monarhiei.
A fost un spirit eminamente liber, un gînditor nonconformist, un subtil observator al vieții cetății, un om deschis pentru dialog, un erudit apărător al valorilor clasice, dar și, deopotrivă, un sensibil și un lucid analist al modernității.
Era recunoscut pentru ținuta sa vestimentară elegantă, aristocratică, pentru rafinamentul intelectual, umorul fin și capacitatea de a spune adevăruri incomode (cu cinism și mai ales cu ironie), fiind un acerb susținător al valorilor culturale autentice, dublat de un apărător al tradițiilor aristocratice.
În anul 2000 a primit «Premiul de Excelență în Cultura Română», acordat de «Fundația Națională pentru Știintă și Arte» și grupul de presă „Curentul”, sub patronajul Președintelui României.
A încetat din viață în 2 septembrie 2005.
Opera (selectiv): Bunul-simț ca paradox (1972), Ipoteze de lucru. Studii și eseuri literare (1980), Sfidarea memoriei (convorbiri cu Stelian Tănase, 1995), Politețea ca armă. Convorbiri și articole mai mult sau mai puțin politice (2000), Amicus Plato sau... Despărțirea de Noica (2006).