La aniversare

Maurice Ravel

(7.III.1875 - 28.XII.1937)

Am simțit că muzica trebuie să fie emoțională, în primul rînd și intelectuală, în al doilea rînd.

Ravel

Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui MAURICE RAVEL (1875 – 1937), pianist, compozitor și dirijor francez de origine bască, cel mai de seamă discipol al compozitorului, Gabriel Fauré.

A fost unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai impresionismului muzical, alături de Claude Debussy, păstrîndu-și, însă, un stil aparte, rafinat, clar, precis folosind o paletă orchestrală inovatoare. De altfel, Ravel a fost un adevărat maestru al orchestrației, lucrările sale avînd o cromatică vie și foarte expresivă, el fiind extrem de apreciat de critica muzicală și, deopotrivă, de publicul meloman pentru structura limpede și minuțiozitatea compozițiilor sale. În creația sa a fost influențat de muzica spaniolă, cea barocă și, în mod deosebit, de jazz. 

I-a cunoscut pe Isaac Albéniz şi Manuel de Falla, doi compozitori care, ca și el, s-au inspirat mult din folclorul natal iberic dar și pe Igor Stravinsky, cu care a fost coleg în Societatea Apașilor (da, da a acelor indieni americani!), un grup artistic format pe la 1900, care devenise un simbol al efervescenței culturale și intelectuale pariziene.

Pe Debussy l-a cunoscut și admirat dar n-au fost niciodată prieteni cu adevărat, în ciuda asemănărilor muzicale (surse de inspirație și teme comune) și temperamentale (independenţa sau dificultatea de a se supune rigorilor academice). Tensiunile dintre ei au apărut în momentul în care Ravel i-ar fi reproşat lui Debussy faptul că acesta ar fi împrumutat tema Habanerei sale pentru a compune O seară în Granada.  Drept pentru care Debussy nu s-a sfiit să critice muzica lui Ravel, pe care l-a considerat prea artificial: Ce mă agasează este atitudinea sa de Fachir fermecător ce scoate flori dintr-o pălărie!

În 1920 Ravel refuză  Legiunea de Onoare, motivînd că: a consimţi să fii decorat este a recunoaşte statului dreptul de a te judeca.

A fost un celibatar convins dar a avut prietene foarte apropiate pe violonista Hélène Jourdan-Morhange (căreia i-a dedicat Sonata pentru vioară) și pe dansatoarea rusă Ida Rubinstein ( pentru care a scris  Boléro-ul). Despre viața sa în general și despre cea amoroasă, în special, se cunosc extrem de puține lucruri, Ravel fiind un tip foarte discret.  

Dintre operele sale importante pot fi amintite Pavana pentru o infantă defunctă (1899), Rapsodia spaniolă (1907–1908), Boléro (1928, cea mai cunoscută lucrare a sa, bazată pe o repetiție obsesivă a unui singur motiv muzical, care crește treptat în intensitate) și Concertul pentru pian și orchestră în Sol major (1931, o fericită simbioză între muzica clasică și jazz). Ravel a compus acest din urmă concert, aproximativ în aceeași perioadă cu Concertul pentru mîna stîngă (scris de de el în 1929 pentru pianistul Paul Wittgenstein, care își pierduse mîna dreaptă în Primul Război Mondial). Concertul în sol major este «solar și turbulent», cel de-al doilea, «sumbru și disperat», cum atît de plastic le caracteriza muzicologul și esteticianul Nicolas Southon.

Martha Argerich interpretează 

«Concertul pentru pian și orchestră în Sol major», împreună cu Orchestra Națională Franceză dirijată de Emmanuel Krivine.

Înregistrare făcută în 5 octombrie 2017 în sala „Auditorium” 

(„Casa Radio”, Paris)

Hayato Sumino
Boléro