Memento

Marin Sorescu 

(29 februarie 1936 – 8 decembrie 1996)

Nu este nicio ruşine să te naşti prost.
Ruşine e să mori prost.

Am zărit lumină pe pământ

Și m-am născut și eu

Să văd ce mai faceți

Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea?

Mulțumesc, nu-mi răspundeți.

Nu am timp de răspunsuri,

Abia dacă am timp să pun întrebări

Dar îmi place aici.

E cald, e frumos,

Și atâta lumină încât

Crește iarba. (…)

(Din volumul La Lilieci)

Marin Sorescu alături de Tudor Arghezi

Botezul

Un ou de struț, ouat de-o struță

Era purtat într-o căruță.

Și dat exemplu la găini

De cum se ouă prin vecini.

Dar struțul ce era în ou:

– „Afarʼ mijește de-un ev nou,

Iar eu aicea – în cavou!”

Și-n coajă el izbind cu ciocul

Ieși să-și caute norocul.

Și lumea zisă: Dobitocul!

(din volumul O aripă și-un picior, ed. Albatros, 1970)

N.B. Pentru că 2024 este un an bisect, putem sărbători cu inima veselă, vărsînd o lacrimă de sare și sorbind una de vin – parafrazînd zicerea unui alt poet drag inimilor noastre, Nichita Stănescu – împlinirea a 88 de ani de la nașterea lui Marin Sorescu. E mai mult decît limpede că numai un poet sturlubatic, de talia dumnealui, s-a hotărît să vină pe lume taman într-o zi de 29 februarie!...
Iată un bun prilej de a (re)citi mai multe lucruri de și despre dumnealui. Așa aflai (folosesc perfectul simplu ca pe un smerit și tandru omagiu), printre multe altele, și faptul că titlul pe care l-a dat splendidelor dumisale volume, 

La Lilieci (patru la număr, apărute între 1973 și 1998), nu reprezintă nimic altceva decît numele pițigăiului* din Bulzești (doljana sa comună natală), de altfel, un loc foarte pitoresc și plin de-un... umor sănătos! 

Dar unul de bună calitate, cu ștaif și extrem de serios, decent și bine temperat, atîta vreme cît însuși poetul povestește undeva, senin și cu hazu-i socotit, că în acest țintirim (cum este acest loc numit pe alte meleaguri), în cel mai autentic și profund spirit românesc, în zilele de peste cînd sînt pomeniți morții, se mănîncă, invariabil, cea mai bună varză cu carne alături de mămăliga aferentă și se bea, din căni de pămînt ars, cea mai bună țuică de pe lume!
Și, pe bună dreptate. Pentru că, unde altundeva pe Pămînt, decît într-un țintirim, pîrdalnica noastră moarte să se întîlnească și să benchetuiască (pe veresie, că doar noi plătim!) mai abitir cu șăgalnica noastră viață (și viceversa), secundă de secundă... 

* Pițigăi, pe oltenește, carevasăzică cimitir, care vine din grecescul „koimetérion”, adică dormitor sau loc de zăcut. Prin alte părți ale țării, locului acesta de odihnă a răposaților i se mai spune îngropelniță, avlie, morțărie, progadie, stobor, temeteu, țintirim ori grobiște.

Suport muzical

Botezul

Lipa, lipa

Voce: Sergiu Cioiu

Versuri: Marin Sorescu (din volumul „O aripă şi-un picior”).

Muzica: Dan Stoian

Aranjamente orchestrale: Alexandru Avramovici, Dan Dimitriu, Dan Stoian.

Album: „La o adică” (Electrecord, 1981)